Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

După ce a aflat că o să nasc un copil cu probleme, mama mea a făcut accident vascular. Cumnata mea o îngrijește și dă vina pe mine pentru nefericirea ei

După ce a aflat că o să nasc un copil cu probleme, mama mea a făcut accident vascular. Cumnata mea o îngrijește și dă vina pe mine pentru nefericirea ei

Qbebe.ro

În vara anului 2012 am rămas însărcinată și urma să nasc o fetiță mândră și frumoasă care speram că seamănă cu tatăl ei la înfățișare și cu mine la caracter. Din păcate, viața avea alte planuri cu noi. Fetița mea urma să se nască cu o malformație la inimioară și cu Sindromul Down. Am aflat asta după cele câteva teste necesare recomandate de către medicul ginecolog...

Toată bucuria noastră a fost umbrită de vestea că vom avea un copil cu probleme. Ne-am frământat câteva nopți asupra felului în care urma să le dăm vestea părinților mei și părinților soțului. Aflarea veștii că nepoata lor va fi complet diferită de copiii din jur a devastat întreaga familie.

Cel mai greu a acceptat această veste mama mea. După ce am dat tuturor de știre că sunt însărcinată, aproape cinci luni mai târziu mă aflam în fața celui mai negru scenariu al vieții mele.

mama copil down

Aveam de ales: păstrez sarcina sau nu. Copilul oricum avea să se nască cu probleme, indiferent ce aș fi făcut.

Nu am putut renunța la sarcină, în pântecul meu creștea un copil, se dezvolta o viață… Iar pentru familia mea a fost cel mai mare șoc al vieții. Am decis împreună cu soțul meu să păstrăm sarcina, Cocolina noastră avea să vină pe lume deși era diferită de alți copii și șansele de a avea o viață normală erau mici.

După ce a aflat că nepoata ei se va naște cu probleme, mama a făcut un AVC foarte puternic care a țintuit-o la pat

batrana tine mana la cap

Andreea, pe care am alintat-o încă din burtica mea Coco, are un cromozom în plus față de noi, cromozomul care o transformă în cel mai blând și mai bun copil. Dar mama mea nu avea de unde să știe cât de multă fericire îți aduce un copil cu Sindromul Down în viața ta. Așa că, atunci când le-am spus părinților mei despre problemele nepoatei lor, în acea noapte mama mea a făcut un accident vascular cerebral.

AVC-ul a fost atât de puternic, încât o calotă de sânge i-a acoperit o parte a creierului și mama a fost de atunci imobilizată la pat.

Eu nu mă puteam ocupa de mama mea pentru că eram însărcinată și urma să aduc pe lume un copil cu probleme,  așa că responsabilitatea i-a revenit fratelui meu și mai ales soției lui, care a urmat cursuri pentru a primi certificare de îngrijitor doar pentru a avea grijă de mama.

Din fericire, eforturile ei sunt răsplătite financiar, dar nu suficient… Mama a făcut acel accident vascular cerebral din cauza mea și cam toți membrii familiei știu acest lucru.

Toți dau vina pe mine pentru ceea ce i s-a întâmplat ființei care mi-a dat viață și de care nu pot avea grijă pentru că am deja un copil care necesită toată atenția mea.

Stau cu mama mea sub același acoperiș, dar viața mea e un infern. Când ne certăm nici măcar nu îi mai încălzește mâncarea copilului meu

Cumnata mea mă urăște pentru că are grijă de mama în locul meu

femeie mangaie fiica in pat

Așadar, din dragoste pentru fratele meu și milă pentru soacra mea, cumnata mea și-a luat acest angajament și cinste ei! O apreciez și o stimez mai mult decât și-ar putea închipui, dar din partea ei sentimentele nu sunt reciproce. Ba chiar aș putea spune că este vorba de resentimente…

Nu contează șocul prin care am trecut, problemele pe care le am, nu contează vina pe care o simt și de care știe pentru că i-am povestit de foarte multe ori, ci ține să îmi reproșeze ori de câte ori are ocazia că din cauza mea ea este nefericită.

Înainte de a avea grijă de mama mea într-adevăr avea un salariu foarte bun, o carieră de succes, lucra ca șef de depozit pentru o mare companie din oraș, iar acum spune că a rămas doar o umbră a ceea ce a fost și că și ea, la rândul ei a avut copii și a trebuit să aibă grijă și de soacra ei, dar nu a avut crezare din partea nimănui.

Eu nu i-am spus nimic în legătură cu durerea pe care mi-o provoacă vorbele ei, durerea pe care o simt atunci când îmi văd mama schimbată de scutece de către cumnata mea și neputința care mă chinuie noapte de noapte. Nu i-am spus niciodată că, în fond acesta acum este jobul ei, pentru că din îngrijirea mamei mele își câștigă existența. În scris sună mai rău decât ce vreau să exprim, dar din punct de vedere financiar, câștigurile nu sunt foarte mari și nu se compară munca depusă cu cele câteva mii de lei care abia ajung pentru cele necesare mamei mele.

Mama are de luat un tratament, merge și acum la doctori, speră să își revină, dar din păcate medicii nu ne-au dat speranțe prea mari în acest sens. Au trecut atâția, ani cumnata mea s-a obișnuit cu toată situația, dar atunci merg în vizită la mama (care stă la două străzi distanță de noi) împreună cu fiica mea, mă simt foarte prost.

Nu mă tratează rău, dar faptul că se vaită într-una, faptul că îmi reproșează indirect că are grijă de mama mea în timp ce eu, chipurile, îmi trăiesc viața și am grijă de un copil care deja s-a făcut mare, mă simt foarte inconfortabil în preajma cumnatei mele.

Tocmai de aceea evit să o vizitez foarte des pe mama și încerc să accept situația așa cum este.

Din păcate, postez anonim, dar dacă ar ști cumnata mea cât de mult înseamnă pentru mine și cât de mult apreciez ceea ce face pentru familia noastră, poate că nu m-ar mai judeca atât de aspru...

Surse foto: istockphoto.compexels.com

Articolul urmator
Mama mea m-a abandonat, iar acum, că am bani, vrea să revină în viața mea
Mama mea m-a abandonat, iar acum, că am bani, vrea să revină în viața mea

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1.5 (2)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2024 Qbebe