Familia e sfântă...dar până când? Cumnata mea și copiii ei se mută la noi timp de trei săptămâni, în fiecare vacanță, fără să ofere vreun ajutor financiar

La munte este locația ideală să-ți petreci atât concediul și vacanța copiilor de vară, cât și de iarnă, nu-i așa? Vara, stațiunea Predeal este puțin mai liniștită decât alte orașe turistice din zonă, dar iarna se umple de turiști. Printre acei turiști și musafirii mei nepoftiți, neinvitați, dar mereu prezenți, câte trei săptămâni în vacanța de vară și o săptămână cel puțin în vacanța de iarnă a copiilor.

Cumnata mea, soțul ei și cei doi copii vin vară de vară și iarnă de iarnă de patru ani de când ne-am cumpărat căsuța fără să plătească nimic, fără să aducă măcar o pâine. Bineînțeles că nu le-aș lua bani de cazare, dar nici nu putem susține încă o familie numeroasă la masa de Crăciun, în seara de Revelion sau zi de zi timp de trei săptămâni, vara.

Copiii fac mofturi care mai de care mai diverse. Cireșele sunt scumpe în Predeal, de fapt viața este mult mai scumpă aici, fiind stațiune turistică, decât în alte părți. Și dacă nu închiriezi o cameră și te bazezi doar pe ceea ce câștigi de la job, nu ai nicio șansă să duci un trai bun, poate doar decent…

O lună pe an, soțul meu mă întreține pe mine și copilul nostru, dar și pe sora lui și cei doi copii veniți „în vacanță”

Până să nasc copilașul am lucrat la o brutărie, dar după ce am ieșit din concediul de maternitate, nu m-am mai întors la muncă. Soțul meu face naveta la Brașov unde lucrează la o companie de telecomunicații, părinții mei sunt departe, așa că nu are cine să stea cu copilul.

Dar cumnata mea nu se sfiește să se urce în tren cu copiii ei în fiecare vacanță și să-și petreacă zile în șir în micul nostru colțișor de Rai pe care ni l-am amenajat așa cum am considerat de cuvinte. Profită de faptul că avem o cameră în plus, camera de oaspeți iar eu, copilul și soțul meu putem să dormim liniștiți într-o cameră, atunci când avem musafiri.

Vorba aceea, musafirii nu stau câteva săptămâni, aproape o lună! Musafirii mai vin și cu câte o ciocolată, câte o pâine ,câte o mică atenție. În toți acești patru ani o singură dată au făcut cinste la un restaurant din oraș cu o pizza și atunci s-au plâns că totul este prea scump aici și că ei nu mai ies în oraș, mâncăm acasă. „Da, mâncăm acasă, dar pe banii cui?”, dar bineînțeles că nu am putut să spun așa ceva.

Nu gătește, nu spală vasele, nu face nimic. Cumnata mea „îmi ține companie” cât fac treabă, fumând țigară după țigară

Până să vină pe lume copilul nostru, în prima lor vacanță petrecută la noi nu mi s-a părut a fi așa o mare problemă. Dar cu trei copii mici într-o singură casă, într-o zonă oarecum mai izolată pentru că nu stăm în centrul orașului, ci pe Cioplea, unde cu ursul care își face de cap seară de seară pe stradă. Deci nici nu poate fi vorba de liniște.

Vara, de regulă, oaspeții noștri pleacă se plimbă mult prin păduri, prin poieni, stau pe pârtie, dar iarna este mai delicat, pentru că trebuie să stăm cu toții în casă. Eu pregătesc mâncarea, eu strâng vasele, cumnata mea nu face absolut nimic. Mai mult, își aprinde liniștită câte o țigară pe care o scrumează în vasul în care a mâncat.

Am tot avut discuții cu soțul meu referitor la sora lui și la copiii ei. Ea nu este despărțită de soț, dar cumnatul meu vine doar câte un weekend și pleacă pentru că are un job solicitant. Dar în vacanța de iarnă vine și el și atunci casa se umple până la refuz, cu o singură baie la șapte persoane. Soțul meu mi-a spus că exagerez și că este sora lui de sânge și nu ar putea niciodată să îi spună să plătească sau să cumpere ceva în casă, pentru că i-ar fi rușine.

După fiecare vacanță de acest gen, bugetul nostru este vizibil zdruncinat. Chiar în luna septembrie a anului trecut, când copilul meu a intrat la grădiniță, abia dacă am găsit bani să facem față tuturor cheltuielilor. Plus că, în vacanța de iarnă, musafirii noștri se așteaptă să avem câte un cadou pregătit pentru fiecare dintre ei, cu toate că ei vin doar cu un set de cești, o lenjerie de pat,un cadou simbolic pentru noi toți.

Încă îmi caut curajul să pun piciorul în prag și să mai răresc aceste vizite sau să le mai scurtez măcar. Culmea ironiei este că noi nu am mai plecat de acasă nici măcar la mare de când ne-am mutat aici, ba din lipsa banilor, ba că vin ei în vizită, ba că …„stăm la munte, ce ne trebuie mai mult”?

Mi-aș dori ca rudele, oricât de apropiate ar fi ele, să înțeleagă și situația din familia mea. Și eu am și un frate și o soră și nu și-au permis niciunul dintre ei să vină să stea la mine o perioadă atât de lungă, iar când au venit, s-au cazat la un hotel din zonă care avea și piscină și SPA pentru că și-au dorit un concediu pe banii lor, nu din mila noastră, așa cum ei înșiși s-au exprimat…