De când a decedat tatăl ei, pe soția mea nu o mai interesează de familia noastră. Stă doar cu mama ei iar eu cresc copilul cu ajutorul mamei mele

O să fac o mică retrospectivă a situației familiei mele care mă determină să afirm aceste lucruri dure.

În urmă cu mai bine de un an și câteva luni, socrul meu a decedat. A fost ceva neașteptat, un infarct petrecut în miez de noapte iar până dimineața nu au mai existat șanse de salvare. Soția mea a fost devastată, la fel ca și soacra mea și noi, cei din familia extinsă.

I-am oferit tot sprijinul, așa cum m-am priceput eu mai bine și credeți-mă că sunt un om foarte empatic.

„Am îmbrăcat costumul de ginere la o săptămână după ce a pierit tatăl meu...”

Eu am făcut multe sacrificii pentru această relație. Chiar de la bun început. La o săptămână după ce a decedat tatăl meu, am îmbrăcat costumul de ginerică, mâhnit și în lacrimi, dar fără înțelegere din partea nimănui.

Am ajutat cu tot ce s a putut în ceea ce privește organizarea înmormântării, a pomenilor, am fost alături de soția mea, dar și de mama ei care locuiește la doar două străzi distanță. Iar aceasta apropiere fizică a dus la o îndepărtare emoțională între noi doi.

Să nu mai spun că de încă de când a decedat socrul meu nu am mai avut relații intime de niciun fel. Nu sunt un om insistent, cu toate acestea sunt bărbat și este vorba de peste un an de zile. Am tăcut, am fost înțelegător până în momentul în care soția mea s-a mutat efectiv la mama ei.

Nu mai spală, nu mai calcă, nu mai face mâncare… Bineînțeles că toate aceste atribuții le împărțeam înainte, dar acum sunt singur, am un job solicitant, o mamă bolnavă care are nevoie și ea de asistență și un copil mic de care am singur grijă.

„Îmi motivează că mama ei are mai multă nevoie de ea, decât avem noi”

Uneori soția mea VINE ÎN VIZITĂ la noi, dar doar pentru o scurtă perioadă de timp. Stă aproximativ o oră și fuge disperată pentru că primește telefon de la mama ei că are palpitații și trebuie să îi ia tensiunea. Aceste palpitații, dureri de inimă, stări de rău, atacuri de panică și de anxietate au început la scurt timp după decesul socrului meu.

NOI, eu și copilul, sânge din sângele ei, efectiv nu mai contăm în ochii soției mele. Nu are importanță ce mănâncă cel mic, nu întreabă cum am învățat să fac ciorbe, tocănițe, cine mai face curățenie prin casă și îl duce sau îl aduce de la grădiniță pe Mihai atunci când eu nu pot.

Tot ceea ce contează este doar starea de sănătate a mamei ei. Nu mai poate dormi singură, nu mai poate sta singură, nu o mai poate scăpa din ochi nici măcar preț de câteva minute de teamă să nu i se întâmple ceva rău.

Încep să mă gândesc că aceste atacuri de panică mai sunt și inventate.... Medicație are, la medic a fost, tensiunea e bună, doar că noi eu și fiul meu… nu ne mai facem bine.

Eu fără soție, el fără mamă, situația este uneori critică

Atunci când nu are cine să-l ia de la grădiniță apelez la o vecină pentru că mama mea este în imposibilitatea de a se mișca fără cadru.

Soția mea știe, este conștientă de toate aceste lucruri, dar pare că nu-i pasă sau cel puțin așa cred eu. Am încercat, bineînțeles, de-a lungul acestei perioade să am o discuție mai serioasă cu ea, dar totul s-a redus la „mama are nevoie de mine”. Și fiul ei are nevoie de ea, măcar să mai doarmă câte o noapte în brațele mamei, să meargă în parc așa cum merg toți copilașii de vârsta lui cu mamele, să îi aleagă hăinuțele pentru grădiniță, să-i pregătească un sendviș.

„Mă tem de divorț pentru că legea în România dă câștig de cauză mamelor”

Simt că situația scapă de sub control pentru că sunt deja trei luni de când soția mea nu mai doarme acasă nici măcar o noapte. Mai dormea cu noi până când îi suna telefonul undeva pe la 12 - 1 noaptea și apoi din nou ne părăsea și umbla pe străzi pentru a ajunge cât mai degrabă la mama ei.

Mama mă ajută cu ce poate, dar are și ea o boală foarte gravă care nu o lasă să fie la fel de sprintenă ca înainte. sau măcar să și poată crește nepotul. Cel mai mult mă tem că dacă aș intenta divorț, copilul rămâne la mamă, iar eu nu mă pot despărți de băiatul meu.

Legea în România este de așa natură încât în majoritatea cazurilor, pruncii ajung la mamele lor, indiferent dacă tații au condiții mai bune, dacă sunt părinți mai buni, dacă au ce să le ofere și nu mă refer doar la lucruri materiale, ci la sprijin emoțional, iubire, mângâiere și o farfurie de mâncare caldă.

„Am încercat să merg cu băiatul în vizită la soacra mea, dar nu îl suportă”

Desigur că am încercat și altfel. I-am propus să se mute mama ei împreună cu noi, dar refuză cu vehemență. Am încercat să merg cu micuțul în vizită la soacra mea pentru a o îndupleca pe soția mea să se întoarcă acasă.

Băiatul este fie prea gălăgios, fie face mizerie prin casă, dezordine prin curte, țipă, lucru care o deranjează teribil pe soacra mea care ia pastile de liniște și sub nicio formă îl suportă.

Ce o fi în suflețelul copilului meu, să o vadă pe mami doar în vizită?

Am fost pe punctul de a-mi pierde serviciul de nenumărate ori din cauza absențelor nemotivate și a plecărilor mele în mijlocul programului de la locul de muncă, pe motiv că nu are cine să stea cu copilul meu; nu are cine să-l ia de la grădiniță, am avut o situație urgentă, a fost bolnăvior și nu a avut cine să aibă grijă de el, deși MAMA era la două străzi distanță…

Mă tot întreb ce este de făcut, ce viitor vom avea atât eu, cât și băiatul meu dacă o va lăsa inima să ne uite, să locuiască împreună cu mama ei, să se ocupe exclusiv, toată ziua de ea.

Soția mea nu mai are loc de muncă, a renunțat la o lună după decesul tatălui ei și amândouă trăiesc din pensia mamei, din economiile părinților și bineînțeles, din ce îmi mai cere mie atunci când rămân fără bani.

Dacă s-ar întoarce acasă ar fi la fel ca înainte, nu aș pune-o doar pe ea să spele, să gătească sau să facă curățenie, nu aș obliga-o să aibă grijă de mama (avem o fată care ne ajută permanent și este plătită pentru asta).

Aș avea doar pretenția să fie MAMĂ și atât. Să-i ofere o alinare copilului, să-l mângâie, să îl pupe pe obraz când cade, să îl plimbe, să îi spună povești de noapte bună, să stea lângă el atunci când mănâncă pentru că este îngrozitor să vorbești cu fiul tău pe apel video WhatsApp în timp ce el mănâncă și se plictisește, iar tu ești în mașină și conduci spre următorul client.

Îmi doresc să am din nou o soție și o mamă pentru fiul meu…