Soacra mea se preface că este bolnavă doar ca eu să îi trimit mâncare. Am un bebeluș de doar șapte luni, nu pot să fiu bucătăreasa familiei!

Nu se știe exact ce a declanșat această depresie, pentru că este o femeie spun eu, împlinită, toți cei trei copii sunt la casele lor, au copii la rândul lor, nu are pe nimeni bolnav în familie și cu toate acestea nu își găsește puterea să facă o omletă măcar.

Din această cauză cred că nici nu am intrat în depresia postnatală, pentru că mi-a fost frică în tot ceea ce presupune această afecțiune. Suntem două nurori și o fată care încercăm pe cât posibil să o ajutăm.

Suntem două nurori și o fată și abia facem față cu alimentația socrilor

Fiica ei este plecată la 100 de kilometri depărtare, așa că nu poate să vină decât de două ori pe lună să-și mai ajute mama, fiind căsătorită în alt oraș. Cealaltă cumnată a mea, nora ei, stă în același sat, dar are job la magazinul din centru, doi copii mici și nu poate să fie chiar întotdeauna prezentă la cerințele soacrei mele.

Dar o ajută la curățenie în gospodărie, în casă, trece pe la ea după ce iese de la muncă și mai hrănește animalele. Așa că facem cu rândul și eu îi trimit de două ori pe săptămână mâncare, atât pentru ea, cât și pentru socrul meu, iar cumnata mea se ocupă de casă și gospodărie, de haine și curățenie.

Soțul meu, deși are un loc de muncă destul de solicitant, trebuie să meargă la sfârșit de săptămână să facă treburile în gospodărie. Așa că pe lângă schimbatul scutecelor, spălat, călcat, pregătit mâncare pentru întreaga noastră familie, mâncare specială pentru bebelușul meu care a început diversificarea de o lună de zile, trebuie să fac de două ori pe săptămână oale pline cu mâncare gătită, felul întâi și felul doi.

Și nu orice fel de mâncare… Vorbim de sarmale, ciorbă de burtă, ciorbă de perișoare, musaca, piftie, preferabil mâncare tradițională, sățioasă, care să fie ușor de încălzit și cel mai important, din niciun preparat nu trebuie să lipsească carnea.

Mâncare pentru soț la pachet, mâncare bună pentru socri, mâncare pentru diversificarea bebelușului. Mă învârt printre oale mereu...

Sincer, situația a devenit epuizantă pentru mine. Cu un bebeluș mic care plânge din cauza dințișorilor și căruia trebuie să îi pregătesc mâncare proaspătă în fiecare zi, un soț care își ia zilnic la pachet mâncare sățioasă, și o soacră neputincioasă, eu sunt mereu epuizată.

Soțul meu pleacă la 5:00 dimineța și se mai întoarce seara la 18:00 așa că îi pregătesc de regulă chifteluțe, șnițele, câte o porție de cartofi prăjiți, musaca, mâncare pe care bineînțeles că o mănâncă rece, fiind mai mereu pe drum.

Pentru copilul meu pregătesc supe, piureuri de fructe și legume, caut în piață ouă cât mai proaspete, încerc să cumpăr găini de țară. Iar pentru socrii prepar de două ori pe săptămână câte două oale a câte 10 litri, fiecare cu felul întâi și felul doi.

Acum două zile, cât timp a dormit fiul meu somnul de prânz și de după amiază, am înfășurat sarmale și am umplut ardei. Nu pot să trimit preparate banale, cum ar fi tocănițele simple de legume, pilaful de orez, mâncarea de fasole pentru că pretențiile sunt mari și tot eu va trebui să arunc mâncarea și să spăl acele oale pentru că îmi sunt returnate fără a fi măcar clătite într-o apă.

Ce ne facem când o să încep serviciul? Cum îmi împart timpul?

Alt diagnostic soacra mea nu are. Se mișcă, merge prin curte, se duce până la magazin după pâine, bea cafea dimineața, dar de la tonomatul de la magazin și uneori îmi lasă impresia că se preface....Da, îmi pare rău că o spun, dar cred că se preface ca să aibă în continuare parte de tratamentul bun cu mâncare gătită.

Depresia apărută din senin, fără niciun motiv, manifestată bineînțeles clinic prin simptomele pe care le are pentru că se vede că este o femeie necăjită, mereu supărată, cu lacrimi în ochi la orice fel de subiect ar fi adus în discuție, eu nu o pot înțelege.

Voi continua bineînțeles acest program, îi voi trimite periodic mâncare atâta timp cât voi putea și până când voi începe din nou serviciul. Atunci când copilul meu va împlini doi ani, eu îmi voi fi nevoită să încep jobul. Și atunci mă îndoiesc că voi mai putea să fiu la fel de generoasă ca și până acum din punct de vedere al timpului meu și cu preparatele pentru ei.

Bineînțeles că nu le cere nimeni bani, nici măcar ouă de la găinile din curte pentru nepoțel. Îmi doresc doar ca soacra mea să își revină, să fie din nou bine și eu să pot scăpa din acest calvar în care am intrat fără voia mea…