Nu pot să-mi ajut mama văduvă, nici măcar cu mâncare sau bani, pentru că soțul meu nu îmi permite. Nu am voie nici măcar să merg cu copiii în vizită

Mama mea a rămas văduvă în urmă cu cinci ani. Tatăl meu a suferit un infarct care ne-a luat pe toți prin surprindere, o traumă din care nu mi-am putut reveni nici acum. Din păcate, după ce s-a împlinit un an de la deces, pur și simplu nu mai am voie să îmi vizitez mama. Soțul meu m-a lăsat să fac pomenirile alături de mama mea, toate cele necesare, la trei săptămâni, 40 de zile, trei luni, șase luni, un an, cum sunt obiceiurile la noi, dar după pomana de un an s-a transformat radical.

„Nu mai încerca să mă impresionezi cu lacrimile tale de crocodil. Mai vezi-ți și de familia ta, altfel o să ajungi să locuiești cu mama ta și rămân eu cu băieții. Nu ai servici și pot să ți-i iau foarte ușor”

Mi-a adus reproșuri, a început să-mi spună că a cheltuit o grămadă de bani cu mine, că eu nu produc nimic și mi-a aruncat chiar câteva replici dure precum „Sper că nu ai de gând să o aduci și pe maică-ta să locuiască împreună cu noi acum că a rămas singură. Nu mai încerca să mă impresionezi cu lacrimile tale de crocodil. Mai vezi-ți și de familia ta, altfel o să ajungi să locuiești cu ea și rămân eu cu băieții. Gândește-te că nu ai servici și pot să ți-i iau foarte ușor”.

Aceste amenințări mi-au rămas multe nopți în minte și mă chinuie și acum, la atâția ani după ce mi-au fost spuse și repetate constant ca să se asigure probabil că am înțeles. De Crăciun, Paște, Revelion mergem doar la părinții lui. Luăm masa împreună cu ei, mergem duminica, uneori ducem sacoșe pline cu produse cumpărate de soțul meu (pentru că el aduce banii în casă) și plecăm bineînțeles cu mâncare, bucate tradiționale.

Pe mama mea am văzut-o în urmă cu două luni și atunci mai mult fugitiv. Ea locuiește la 15 km de oraș și nu pot ajunge decât cu un maxi taxi sau cu trenul. Cum soțul mă verifică în permanență cât timp sunt acasă, iar copiii sunt la școală, nu prea am cum să fac nicio mișcare greșită.

„De ce mamă? Eu nu i-am făcut nimic, sufăr aici în tăcere”

Dar am o prietenă din același sat cu mine care se mai duce pe la părinții ei și am rugat-o ca, ori de câte ori dă o fugă să mă anunțe și pe mine. Atunci reușesc să scap cumva din închisoarea în care stau și să merg la mama mea, să o îmbrățișez și să-i duc un covrig cald sau ce pot eu în ziua respectivă. Nu pot să iau nimic de la ea, pentru că aș fi imediat întrebată de unde am produsele respective.

De câte ori nu a vrut mama mea să-mi dea ouă, ceapă verde, bunătăți din grădină pentru copii, dar i-am explicat că Daniel nu este de acord. Și atunci plânge și mă întreabă „De ce mamă? Eu nu i-am făcut nimic, sufăr aici în tăcere”.

Noroc că în afară de mine îl mai are pe fratele meu care merge mai des pe la ea împreună cu soția lui și copilul lor. Dar îmi simte lipsa și eu simt lucrul acesta am un dor imens de mama. Am încercat să îi vorbesc cu frumosul soțului meu, să îl rog, să îl implor să mă lase să mi văd mama, să merg cu copiii la ea. Câteodată reușesc și ne îmbrăcăm cu toții, mergem cu mașina, stăm jumătate de oră și când îl enervează câte ceva, ne strânge pe toți și plecăm înapoi. Uneori nici nu am timp să îmi iau rămas-bun de la ea.

Mă simt neputincioasă pentru că nu am banii mei, nu am servici, nu am cum să-mi ajut mama. Aproape că nici nu am cum să-mi plâng tatăl...

Înainte ca tatăl meu să moară, Daniel era foarte apropiat și de părinții mei, mergeam mai des la țară, încercam să ne facem timp să ajungem și la socrii și la părinți, dar acum totul s-a schimbat. Încerc să mă gândesc dacă totul a fost de fațadă sau dacă într-adevăr moartea tatălui a declanșat ceva în sufletul lui.

Mă simt neputincioasă pentru că nu am banii mei, nu am servici, nu am cum să-mi ajut mama. Aproape că nici nu am cum să-mi plâng tatăl pentru că imediat mă întreabă de ce plâng, dacă nu cumva este vorba de un alt bărbat și mă ascund sub o fațadă că plâng pentru tatăl meu după atâția ani.

Și copiii mei întreabă de bunica lor și le place atunci când mergem la mama la țară pentru că se joacă cu găinile, se urcă în corcoduș și mănâncă fructe proaspete, dar nici ei, nici eu nu îl pot îndupleca pe tatăl lor să ne lase să mergem mai des în micul meu colț de Rai în care m-am născut și am crescut…