Mi-am dat căștile jos, curioasă să văd dacă va reuși să intre înainte să se audă obișnuita ”Atenție, se închid ușile!”. În momentul în care s-a auzit replica celebră a împins copilul în metrou și când să intre și ea, hopa!, s-au închis ușile. Am văzut fața copilului șocată când s-a întors și mama lui nu mai era în spatele lui. În metrou mai erau câteva mămici cu copilași după ele și au început să țipe panicate, iar una dintre ele a apăsat pe un buton roșu înainte ca trenul să plece. O vedeam pe mama copilului cum țipă și ea și face gesturi disperate spre conductori.
Când s-a apăsat butonul roșu s-a blocat ușa din dreptul copilului și s-au deschis celelalte uși. A apărut disperată mămica în cauză care și-a luat copilul în brațe, care bocea săracul de mama focului, sau a metroului în cazul acesta. Apoi au apărut conductorii care au început să țipe la mamă și la femeia care a apăsat butonul că nu se face așa ceva. Și că se apasă butonul verde, nu cel roșu. De parcă știa cineva ce buton se apasă sau de parcă mai gândești rațional în astfel de momente.
Treaba este că toată lumea a rămas puțin consternată și mâhnită de atitudinea conductorilor, care a fost neașteptată. În ideea că era vorba de o situație delicată și, până la urmă, suntem oameni, astfel de situații trebuie tratate cu mai multă înțelegere, zic eu. Trenul a plecat după aproximativ 10 minute și, deși înțeleg că ora 18.00 este o perioadă foarte aglomerată la metrou și poate da peste cap un întreg program al Metrorex, cred totuși că un copilaș este mai important decât faptul că vom ajunge acasă cu câteva minute mai târziu.
Vă spun că imediat cum am ajuns acasă am căutat să văd dacă găsesc vreo informație legată de butoanele alea din metrou și dacă avem vreun îndrumar pentru situațiile de acest gen undeva prin site-ul Metrorex. Am găsit Regulile de călătorie cu metroul, pe care jumătate dintre ele nici măcar nu le știam. Iar în cazul de față se aplicau câteva reguli și să zicem că aș fi înțeles furia conductorilor, dacă era vorba despre o rea intenție sau știu eu cine știe ce adolescenți rebeli care au apăsat butonul, însă în acest caz nu se aplică atitudinea lor inumană.
Prin urmare, am găsit doar trei puncte care să ne informeze cât de cât despre o situație de urgență care poate apărea:
- Punctul 12: Urcarea sau coborârea călătorilor în și din tren după anunțul de închidere a ușilor nu sunt permise. Compania Metrorex nu va fi răspunzătoare de eventualele accidente produse ca urmare a tentativei de blocare a ușilor sau de urcare sau coborâre în și din tren după anunțul de închidere a ușilor.
- Punctul 17. În cazul în care este sesizată funcționarea anormală a trenului sau o degajare de fum se va acționa sistemul de alarmă și se vor aștepta instrucțiunile personalului de conducere a trenului.
- Punctul 19. Acționarea semnalului de alarmă din tren fără motiv este interzisă și constituie contravenție; orice abuz va fi pedepsit.
Nu am găsit pe nicăieri informații detaliate cu privire la situațiile de urgență care pot să apară, cu privire la butoanele roșu și verde. Iar semnalul de alarmă a fost apăsat cu un motiv în acest caz. Așa că, Metrorex, poate ar trebuie să oferi o campanie de informare a publicului cu privire la regulile din metrou pe care nu le știe nimeni și un training de umanitate pentru angajații tăi.
Citește și:
Surse foto: istockphotos.com
Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.