Hipoplazia mamară - ce este și care sunt semnele sale
Ai aflat cu siguranță despre cum alăptarea este normală și naturală și chiar devine posibilă în cele mai multe cazuri. Majoritatea femeilor sunt capabile să producă suficient lapte pentru ca bebelușii lor să se dezvolte sănătoși și fericiți, dar unele nu reușesc fizic în pofida eforturilor pe care le depun.
Hipoplazia mamară sau insuficiența de țesut glandular este o afecțiune neobișnuită care poate cauza producție redusă de lapte sau complet absentă; în trecut se considera că este o simplă chestiune ce ține de aspectul estetic, iar corecțiile urmăreau doar sa remedieze aspectul sanilor fără a ține cont de funcția lor. Femeile care au această problemă nu au dezvoltat un țesut mamar corespunzător în timpul adolescenței, dar sânii lor pot fi de mărime mică sau mare. Semnele sale sunt: sâni înguști, cu spații vaste, areole aparent inflamate sau pufoase, sâni asimetrici (unul este mult mai mare decât celălalt), sâni care nu cresc sau se modifică în sarcină și lapte care nu curge în 3 zile după naștere. Aceste caracteristici au fost confirmate în urma unui studiu asupra unul număr de 34 de mame realizat de Huggins, Petok&Mireles, precum și prezența vergeturilor pe sâni în absența măririi sânilor (fie în pubertate, fie în sarcină), sâni de aspect tubular (aspect de sac gol). Sânii de mărime normală cărora le lipsește țesutul glandular pot fi compuși din țesut adipos care vor umple cupa sutienului. Caracteristicile suplimentare care pot indica hipoplazia mamară sunt: areole disproporționat de mari sau bulboase, absența modificărilor în sarcina, după naștere sau ambele.
Deși un mare procent de mame au simțit că sânii lor erau diferiți sau că ceva nu era în regulă în timpul adolescenței, de obicei abia în perioada sarcinii când sânii se modifică puțin sau deloc sau după naștere nu produce destul lapte pentru bebelușul său o mamă află că are țesut glandular insuficient. O excepție constă într-o operație de augumentare mamară anterior în viață. Este posibil ca chirurgul să se fi referit la diformitate tuberoasă mamară sau sân comprimat, termeni pentru a descrie hipoplazia mamară în domeniul chirurgical.
Atunci când corpul unei mame nu produce suficient lapte pentru a-și hrăni copilul este important să fie explorate toate cauzele posibile, precum alăptare și poziționare, obiceiuri de hrănire a copilului (suplimentare cu lapte praf) și posibilitatea ca bebelușul să aibă limba legată sau alte probleme la nivelul gurii. Dacă consideri că ai hipoplazie mamară, caută un consultant în alăptare sau cere sfatul medicului. Ei pot exclude alți factori care conduc la o rezervă mică și pot sugera opțiuni precum suplimentarea alăptării la sân cu un donator de lapte, exprimat laptele de sân și hrănire cu biberonul.
Cauze pentru hipoplazia mamară
Există dovezi conform Rudel, Fenton, Ackerman, Euling și Makris, 2011, care susțin că expunerea la niveluri ridicate ale anumitor contaminanți de mediu, respectiv dioxină și alți disruptori endocrini în mediul intrauterin (expunerea la contaminanți acumulați în corpul mamei înainte de a naște) pot predispune o femeie la o dezvoltare insuficientă a sânilor în timpul adolescenței și a sarcinii, cele două momente din viață când sânii ar trebui să crească. În unele cazuri, sânii unei fete pot să crească în pubertate, dar poate creșterea este asimetrică sau sânii sunt mari și par normali, dar s-a dezvoltat doar țesut adipos și nu țesut glandular. Acesta constituie rezultatul neregularităților hormonale care apar în anumite afecțiuni endocrine, precum sindromul ovarelor polichistice sau afecțiuni necontrolate ale tiroidei sau asociate insulinei. Unele mame cu hipoplazie mamară descriu un defect de fază luteală, o apariție ciclică a unui nivel de progesteron mai mic decât normal, chiar și în prezența ovulației. Este caracterizată de o temperatură bazală post ovulatorie care nu crește semnificativ și care poate conduce la sângerare premenstruală. Aceste cazuri de neregularități endocrine sunt în special importante de gestionat deoarece problemele hormonale care au întrerupt dezvoltarea țesutului glandular pot împiedica funcționarea țesutului care produce lapte. Prin normalizarea acestor neregularități se poate maximiza performanța țesutului glandular prezent; din acest motiv funcționeaza anumite medicamente și plante în sensul creșterii producției de lapte. Nu este însă o rețetă universal valabilă.
Tratament pentru hipoplazia mamară
Este important de subliniat faptul că unele mame care au hipoplazie mamară nu s-au confruntat cu probleme în a produce o cantitate completă și normală de lapte după naștere. O evaluare prenatală a sânilor însă relevă caracteristicile fizice ale hipoplaziei și impun o atenție deosebită în sensul inițierii alăptării cât mai devreme posibil. De asemenea, este un indiciu faptul că nu se observă modificări în sâni în timpul sarcinii.
Unele mame după ce au întreprins măsurile necesare pentru a maximiza producția de lapte se împacă cu ideea și oferă bebelușilor lapte praf. Însă pentru mamele care priveau alăptarea drept o parte vitală a experienței materne sau cele care sunt preocupate de riscurile privării de lapte matern, impactul poate fi devastator. Trebuie excluși toți ceilalți factori care pot afecta producția de lapte, inclusiv un management precar al alăptării sau inabilitatea bebelușului de a transfera eficient lapte. Este de mare ajutor ca mama să înțeleagă ce înseamnă normal și să dezvolte încredere în propriile instincte.
Unele femei reușesc să își hrănească bebelușii la toate mesele, folosindu-se de un instrument special pentru sâni sau de plante sau medicamente. 30 ml de lapte praf oferă 20 de calorii, 30 g de avocado pasat și copt oferă 50 de calorii, cartof dulce cu banană oferă 25 de calorii per 30 g. În funcție de câștigul în greutate al bebelușului și de nevoile de suplimentare alimentele bogate în nutrimente pot oferi nutriție adecvată împreună cu laptele pe care îl poți produce. Alături de pediatru poți stabili ce este mai bine pentru tine și bebelușul tău.
Surse: http://blog.medelabreastfeedingus.com; https://kellymom.com; www.ncbi.nlm.nih.gov