Copiii agresivi si rautaciosi. Vina este a parintilor!

Stiu ca multi parinti (dar si bunici, matusi, unchi si altii asemenea) se vor incrunta si chiar vor stramba din nas, negand cu vehementa: nu, copiii sunt buni, n-au cum sa fie rai! Sunt si ei mici si nu stiu ce fac. Eu nu sunt de aceeasi parere, unii pot fi rautaciosi (ca sa nu zic rai), chiar cruzi si nu prea mai sunt deloc mici. Partea cea mai proasta este ca rautatea lor se sprijina pe nevinovatia unor suflete calde, care inca cred in Mos Craciun si in prietenie adevarata (si nu in cumparaturi din mall si gasti) si se perpetueaza, fara a fi stavilita. Caci de multe ori parintii lor (ei poarta de cele mai multe ori vina), fie nu intreprind nimic in acest sens, fie si mai rau, nu considera nimic gresit. E copil, si ce daca? Nimeni nu-i perfect! Ca sa ne intelegem, nici eu nu-mi consider copilul perfect (desi e al meu si-l iubesc ca pe ochii din cap). Stiu ca mai scoate mici perle/ prostioare sau comite tot felul de giumbuslucuri, insa din cauza faptului ca am petrecut si inca petrecem mult timp impreuna reusesc sa vad pana in strafundul sufletelului sau. Care e nepervertit (inca). Se crede prieten cu toti copiii (chiar daca tocmai a incasat de la ei o palma peste fata sau un picior in burta - situatii reale din pacate) si uita chiar de-a doua zi orice posibila divergenta (asteptare prelungita mai mult din partea mea, ca el ar fi trecut peste ea inca din minutul al doilea).

Si nu pot sa nu ma intreb: de ce el e asa si altii nu? Unde a disparut inocenta, naivitatea si mai ales bunatatea copiilor? Si de ce parintii sunt atat de orbi? Caci sunt convinsa ca a impune unui seaman de-al tau sa faca ceva periculos (pe care nu-si dorea defel) sub pedeapsa excluderii din joc/gasca nu se incadreaza in doza de bunatate pe care ar trebui s-o regasim in copilarie (din nou situatie reala). Iata ce spun cercetarile si specialistul despre aceste lucruri.

De ce se intampla

In perioada prescolara copiii incep sa descopere structurile sociale si cum sa fie eficace intr-un grup, aparand insulte, apucari si impingeri in aceasta testare a dinamicii sociale (inca de acum se formeaza clici si se exclud intentionat altii). Insa rautatile pot atrage atentia si cere putere, iar un copil care intimideaza sau ii doboara pe ceilalti va iesi rapid in evidenta.

Apoi, am auzit cu totii ca scenele violente de la televizor conduc la agresivitate, insa si emisiunile educative conduc la rautati. Conform studiilor, posturile urmarite de copii conduc la relatii agresive, manipulative, insultatoare etc. din cauza apelativelor folosite (indiferent de finalul cu sens moral). De aceea este bine sa ascultati/urmariti continutul emisiunilor/desenelor vizionate.

Daca acasa parintii apeleaza la agresiune verbala si fizica, se cresc sansele ca si copilul sa se comporte astfel (daca nu este un tip interiorizat). Si un conflict marital ridicat poate declansa probleme comportamentale; un copil rau/agresiv poate sa reproduca ce a vazut acasa sau isi exprima astfel sentimentele. De aceea este bine sa apelam la certuri constructive (ascultatul parerilor si concluzii comune), desi nu este intotdeauna posibil.

Nu in ultimul rand, conteaza si temperamentul copilului; cel de tip impulsiv-hiperactiv este mai predispus agresiunilor fizice. Abilitatea de a controla impulsurile este inca in dezvoltare prin adolescenta si in maturitate, insa unii copii se pricep mai bine ca altii. De asemenea, o perspectiva corecta, empatica ajuta copiii sa se joace frumos si sa se respecte (este o aptitudine fundamentala care poate fi nascuta sau cultivata). Parintii pot ajuta prin descrierea expresiilor faciale in primii ani de viata.

Daca intelegem sursa acestei rautati putem privi orice confruntare ca o experienta si invata copiii sa fie buni si intelegatori. 

Doamna Alexa Plescan,  psiholog si psihoterapeut pentru copii si adolescenti. Pentru consultatii in Bucuresti va puteti programa la numarul de telefon 0735 524 756 sau la contact@alexaplescan.ro www.alexaplescan.ro:

"Pentru inceput, cred ca e necesar sa clarificam ce inseamna o rautate venita din partea unui copil. De regula, adultii sunt cei care stabilesc ce anume presupune un comportament deranjant provocat de un copil. Deranjant pentru sine, pentru alti copii sau pentru adultii din jurul micutului. Atunci cand avem in vedere un copil mic, pana la varsta de 3-4 ani, este dificil de vorbit despre intentionalitate in ceea ce priveste un comportament provocator. Copiii care se afla la aceasta varsta nu au achizitionat in totalitate categoriile morale „bine" si „rau". Prin urmare, actiunile lor sunt predominant impulsive, fara o reflectie constienta a lor. Un copil mic care este agresiv, turbulent sau chiar violent ascunde in spatele comportamentului sau o suferinta. Fie ca este vorba despre nasterea unui fratior, despre intrarea la gradinita, despre schimbarea domiciliului, despre divortul parintilor etc., copilului mic ii este greu sa gestioneze si sa prelucreze trairile foarte intense determinate de situatiile amintite mai sus. Astfel, ceea ce nu poate verbaliza, ceea ce nu poate elabora, copilul pune in act.
Dupa varsta de 5 ani, este posibila aparitia diverselor comportamente cu o intentie. Sunt copii carora le face placere sa chinuie insecte, animale sau pe alti copii. Ei par adesea provocatori, nemultumiti si opozitionisti in relatie cu adultii. Cauzele unei astfel de manifestari trimit, de asemenea, catre dinamica interna a copilului. Este necesara interventia specializata in aceste situatii pentru a preveni si a evita permanentizarea unui comportament cu tendinte antisociale deoarece, la adolescenta, este posibila dezvoltarea unei tulburari de personalitate."

Citeste si:

Divortul si copiii: ghid de indrumare

Ajutor! 3 lucruri de care nu stiu cum sa imi protejez copilul

Replici intre parinti pe care copilul NU trebuie sa le auda  

Agresiunea relationala

In scolile primare s-a identificat un nou concept si anume agresiunea relationala ce presupune indepartarea prieteniei ca arma tactica, prezenta atat la fete, cat si la baieti (mai ales printre fete care sunt mai dezvoltate social si mai expresive). Din pacate, fenomenul este observat la varste foarte fragede si tot mai frecvent, fiind insa greu de depistat (spre deosebire de agresiunea fizica). Se aseamana cu agresiunea verbala, insa presupune amenintarea cu inlaturarea prieteniei. Exemple: fortarea altui copil sa nu se joace cu altcineva prin amenintarea ca nu va fi invitat la aniversare. Functioneaza bine datorita abilitatilor cognitive limitate ale copiilor (conform lui Jamie Ostrov, profesor de psihologie care a identificat problema in urma studiilor chiar de la 2 ani jumatate). Se pare ca cei mici invata aceste comportamente prin observarea parintilor sau a altor rude, dar si din mass-media. Odata cu varsta, este tot mai des intalnita si fetele sunt mai afectate deoarece o percep mai lezanta pentru relatiile sociale. Conform unui studiu, o medie de 50% din copii si adolescenti au experimentat agresiunea relationala cel putin lunar, iar 7% au experimentat agresiune fizica zilnic sau saptamanal; drept consecinta pot aparea depresie si anxietate asociate.

Laurel Klaassen, consilier in Iowa a observat ca inca din clasa intai copiii sunt preocupati de cine e popular, cine e regina clasei, a locului de joaca si se disputa aceasta postura. Empatia este din nou subliniata in acest sens, ce trebuie incurajata (copilul sa-si imagineze ce ar simti in locul altui copil); retineti ca copiii gasesc mult mai dureroasa agresiunea relationala decat cea fizica. De aceea gradul de implicare al parintilor este important intotdeauna.

Studii

In urma unui chestionar Harris Poll din februarie 2014, 60% din respondenti au afirmat ca fie ei, fie cineva apropiat au fost victima unei intimidari in scoala (agresiune de orice tip, nu neaparat fizica). Un alt studiu desfasurat in martie 2014 a asociat intimidarea cu inrautatirea sanatatii fizice si psihologice, depresie si respect de sine scazut, fiind importanta interventia timpurie. Rolul parintilor in acest sens insa este crucial si nu trebuie sa fie preluat doar de educatori/cadre didactice.

Ce puteti face

Un simt puternic de respect de sine combinat cu un respect de baza pentru altii va poate ajuta copilul si preveni intimidarea. Puteti:
- juca un joc de rol. Pretindeti ca sunteti o alta persoana; definiti ce va place sa faceti sau diverse hobby-uri. Astfel copiii invata sa-si pretuiasca trasaturile unice si sa cladeasca respect de sine si atitudine pozitiva legata de diferente. Puteti pretinde ca intimidati si veti ajuta copilul sa-si cladeasca increderea si sa se confrunte cu diverse provocari.
- cititi carti cu mesaje incurajatoare legate de diferente si respect si discutati-le cu copiii.
- fiti un model pozitiv; actiunile sunt mai puternice decat cuvintele, prin urmare ce faceti este mai important decat ce spuneti. Folositi mereu te rog si multumesc si fiti prietenosi cu persoane din orice mediu. Punctati aspectele poztive prin concentrarea si reintarirea comportamentelor afirmative (conform profesorului Jane Conoley)
- discutati modalitatile ce pot preveni intimidarea; creati o lista de raspunsuri (trebuie sa fie simple si directe: lasa-ma in pace, pleaca, nu este frumos, o sa ii spun mamei tale, nu face asta).
- mentineti deschisa comunicarea: vorbiti despre ce se petrece la scoala pe un ton calm, prietenos si creati un climat placut pentru ca cel mic sa nu se teama sa va impartaseasca ceva. Subliniati ca siguranta si binele sau sunt importante si nu trebuie sa se teama sa discute orice problema
- incurajati-l sa intervina prin actiuni pozitive cand este martor la o intimidare. Intrebati-l cum se simte cand cineva ii ia apararea.
- raportati intimidarile repetate/grave. Apelati la cadre didactice, consilier scolar, director sau administrator. Pastrati dovezi si luati actiune. Cand e cazul apelati si la un terapeut sau chiar la politie.

Multi parinti se pot intreba de unde apare acest comportament, mai ales ca ei nu sunt asa. Iata ca in SUA 13 milioane de copii sunt intimidati anual, iar 3 milioane absenteaza din cauza ca nu se simt in siguranta. Agresorii nu sunt neaparat rai si incidentele pot aparea cand exista un dezechilibru de putere. Se urmareste ranirea fizica sau emotionala (de obicei repetata) stiind ca victimele nu se pot apara. Ca parinti, suntem responsabili de a ne asigura ca copiii nu sunt agresori si nu sa ne ascundem in spatele intentiilor bune si a valorilor ireprosabile. Invatati copiii:
- cum actiunile lor ii afecteaza pe altii. Construiti empatia si lasati-i sa experimenteze cum pot afecta pe altii in bine prin ajutorarea lor

- cum sa isi inteleaga emotiile si sentimentele. Construiti-le inteligenta emotionala pentru a putea intelege influenta asupra altora
- cum sa-si exprime sentimentele negative cum sunt furia, lipsa tariei si stresul fara a rani pe altii (prin plimbare, respiratie profunda, mangaierea animalului domestic). Copiii trebuie sa invete diferenta intre a te simti rau si a te comporta rau, mai ales indirect
- cum sa se simta puternici in relatiile lor intr-un mod pozitiv; copiii se simt puternici cand contribuie la ceva mai mare decat ei. Dati-le sarcini si responsabilitati in clasa sau casa pentru a-i ajuta sa vada ca sunt utili si doriti, dandu-le un sentiment de putere.
- tratati-i pe ceilalti cu compasiune; copiii observa parintii cand se comporta cu empatie si fara a judeca. Chiar si comentariile aparent banale pot conduce la rautati.

Doamna Alexa Plescan, psiholog si psihoterapeut pentru copii si adolescenti. Pentru consultatii in Bucuresti va puteti programa la numarul de telefon 0735 524 756 sau la contact@alexaplescan.ro www.alexaplescan.ro:

"Copiii, la fel ca adultii, gasesc diferite cai prin care transmit ceva din lumea lor interioara celor din jur. Comportamentul agresiv si provocator constituie o cale prin care copilul exprima ceva din interiorul lui care este prea coplesitor pentru el si caruia nu reuseste sa-i faca fata altfel. Insa comportamentul agresiv este doar ceea ce se vede la suprafata. Putem preveni astfel de manifestari daca incercam sa intelegem cauzele lor. Incurajand copiii sa ne vorbeasca despre ceea ce ii nelinisteste, despre ceea ce ii bucura, despre experientele lor cotidiene, ii vom ajuta sa gaseasca mijloace adaptive de exprimare a emotiilor puternice.

Un copil in crestere are parte, desigur, de influente venite din partea familiei si din partea mediului in care traieste. Prin urmare, atunci cand vrem sa intelegem comportamentul unui copil, trebuie sa tinem seama atat de factorii personali, cat si de cei familiali si de mediu. Educatia primita este importanta in masura in care ea este centrata pe intelegere, ascultare si empatie. Metodele clasice de disciplinare nu il ajuta foarte mult pe copilul care manifesta un comportament deranjant. Pedepsele nu dau roade deloc sau dau pentru scurta vreme. Educatia bazata pe dragoste si tandrete constituie o experienta pozitiva pentru copil, o experienta care il va ajuta sa invete sa gestioneze potrivit atat relatia cu sine insusi cat si relatiile cu cei din jur."

Trebuie de asemenea sa ne exprimam clar asteptarile legate de modul in care dorim sa-i trateze pe cei din jur, inclusiv pe copiii pe care nu-i plac si sa-i ajutam sa fie puternici fara a face rau. Caci in loc sa gasiti scuze puteti invata bunatatea.

Citeste si:

7 reguli pentru a-ti certa sanatos copilul 

Psihologia copilului: 5 secrete ca sa fii un parinte bun  

Multumim doamnei Alexa Plescan pentru informatiile oferite.

Surse:
http://online.wsj.com; www.babble.com; http://greatergood.berkeley.edu; www.parents.com