Da! Eu sunt mama aceea ”rea”. Pentru că în zilele noastre este vital să fii sever cu copiii

Da! Eu sunt mama aceea ”rea”. Pentru că în zilele noastre este vital să fii sever cu copiii

Andrada Popa

Ești o mamă rea. Ești prea dură, pre exigentă, prea severă! Ca mamă a patru copii școlari am auzit asta foarte des. Mi s-a spus că sunt nedreaptă de mai multe ori decât aș vrea să recunosc. Mi s-a spus că sunt cea mai rea mamă din lume. Am primit mullți ochi dați peste cap și oftate dramatice la întrebările mele. 

Mi-am făcut copiii de rușine îmbrățișându-i în fața colegilor de școală și nu mi-e rușine pentru asta. Am părăsit întâlniri de joacă ma devreme din cauza comportamentului copiilor mei. Am plecat chiar și de la o zi de naștere pentru că copilul meu a făcut o criză și se comporta necuviincios. Iau decizii pentru copiii mei având mereu interesul lor în minte. Totuși, ocazional asta înseamnă că sunt mama care spune NU atunci când alți părinți spun DA. Asta mă face rea și nedreaptă? Poate, dar pot să trăiesc cu asta. 

A fi mamă este greu, chiar și în zilele bune. Este și mai greu în zilele în care copilul tău îți spune că elti nedreaptă, rea sau stânjenitoare. Glennon Doyle a spus cu înțelepciune: “A fi om este greu nu pentru că faci ceva greșit, ci pentru că faci ceva bine.”. Cred că vorbele ei se aplică și la maternitate. Maternitatea este grea, chiar și atunci când știi că iei cea mai bună decizie pentru copilul tău. 

Acele comentarii ocazionale despre fatpul cp sunt rea și nedreaptă dor. Și atât de greu cât este, las comentariile lor să treacă pe lângă mine. Pentru că pot să trec peste faptul că sunt rea, nedreaptă și stânjenitoare știind că fac tot ce pot ca să cresc patru copii sănătoși, respectuoși și buni. Știu că nu mă vor putea acuza niciodată că sunt egoistă sau că nu îi iubesc îndeajuns.

Poate că nu văd asta azi, poate nu o vor vedea nici mâine, dar sper ca într-o zi să înțeleagă de ce am luat anumite decizii. Le spun des copiilor mei că îi iubesc mai mult decât orice pe lumea asta. Totuși, oferindu-le copiilor noștri dragoste necondiționată nu înseamnă că nu trebuie să fim în dezacord. Dragostea nu este întotdeauna sinonimă cu fericirea. Dacă cedezi fiecărei cereri a copilului tău nu vei obține fericirea pentru niciunul dintre voi. 

Ca mame trebuie să ne încredem în discernământul nostru, chiar dacă asta înseamnă să ne dezamăgim copiii.

mama care cearta o fetita asezat pe canapea

Ca mame, încercăm să oferim exemple bune copiilor noștri. Suntem suporteri loiali și entuziaști ai copiilor noștri. Îi învățăm despre maniere, respect, etică, responsabilitate și multe altele. Rolul unei mame este atotcuprinzător și toate facem ce putem mai bine. Așa că trebuie să fim cât mai sigure pe deciziile pe care le luăm pentru copiii noștri. 

A fi părinte este un privilegiu, dar pentru multe mame, acest privilegiu vine cu îndoială și vină atunci când copiii noștri ne contestă alegerile. De exemplu, copilul tău se plânge de mâncarea pe care i-o dai? Te consideră nedreaptă atunci când spui nu sau limitezi un anumit aliment, mai ales când alți copii consuma acel aliment? Mulți părinți se luptă cu a menține un echilibru între a crește un copil sănătos și unul mulțumit.

Dacă știi că iei cele mai bune decizii pentru el, fii ferm și nu te retrage. Pune-i în farfurie acele legume, chiar dacă te face nedreaptă. 

Nu cred că există vreo mamă căreia să îi placă să le spună copiilor ei să își facă temele, să exerseze la instrumentul muzical, să își facă ordine în cameră. Așa că de ce o facem? Nu pentru că vrem să fim rele și nedrepte. O facem pentru că ne dorim ca ei să înțeleagă importanța responsabilității. Ne dorim ca ei să aibă succes așa că le arătăm ce înseamnă să te ții de cuvânt. Îi învățăm să fie responsabili pentru faptele lor, să fie respectuoși amintindu-le de ceea ce au de făcut.

Nu este mai bine să fii făcută rea și nedreaptă decât să trăiești cu regretul că ai eșuat în a-ți educa odraslele? A gestiona situațiile sociale și prieteniile poate fi o provocare și ne lasă de multe ori cu îndoiala că nu am luat cea mai bună decizie. Ai încredere în discernământul tău. Este OK să refuzi o întâlnire de joacă cu un copil care are o influență negativă asupra copilului tău.

Chiar dacă copilul tău va considera nedreaptă decizia ta, nu faci altceva decât să cauți să aibă prieteni care sunt pozitivi și buni. Spunând nu îți ajuți copilul să dezvolte prietenii care sunt construite pe respect.  

A echilibra solicitările activităților zilnice ne poate distruge. Este OK să spui NU încă unei activități, dacă știi că le va afecta pe celelalte care sunt mult mai importante. Vor exista alet sezoane, alte sporturi, cluburi și echipe. Să spui NU poate ca va însemna să fii nedreaptă cu copilul tău, dar spunând da poate să dea peste cap întreaga viață de familie. 

Fie că vorbim despre haine, despre tehnologie, mâncare, prieteni, copiii noștri nu vor fi mereu de acord cu limitele stabilite de noi. Totuși, a pune limite este o parte necesară din parenting. Deși unii părinți nu vor fi de acord cu mine, rolul meu de mamă este de a fi părinte. Nu de a fi cel mai bun prieten.

Când copiii mei vor fi adulți, sper să mă considere atunci și prietenă și mamă, dar acum, principala mea ocupație este să fiu părintele celor patru copii ai mei. Dacă nu există o distincție între părinte și prieten, este dificil să impui limite și respectul pentru părinși se poate diminua. 

Maternitatea ne testează limitele în fiecare zi, dar ne și îndeamnă să ne dezvoltăm în moduri inimaginabile. Ceea ce pare nedrept, jenant sau meschin în ochii copilului tău este, de fapt, un parenting sensibil și responsabil. Ca mame trebuie să avem încredere în discernământul nostru, chiar dacă ne dezamăgim astfel copiii.

Către toate mamele frumoase, curajoase, extenuate și devotate, continuați pe calea voastră spre a crește copii minunați. Ca mamele lor, voi știți cel mai bine ce este mai bine pentru copiii voștri. 

Citește și:

Surse foto: istockphotos.com

Surse articol: Material tradus și adaptat după materialul ”I unapologetically embrace being a ‘mean mom’—because it’s necessary
However, setting boundaries is a necessary part of parenting” scris de Erin Leigh pentru motherly.ly

Articolul urmator
2 din 5 copii sunt abuzați verbal de părinți. Cum protejăm copiii?
2 din 5 copii sunt abuzați verbal de părinți. Cum protejăm copiii?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mama este aceea care te crește! „Cum mi-am ajutat copiii adoptați să-și accepte identitatea”
    Mama este aceea care te crește! „Cum mi-am ajutat copiii adoptați să-și accepte identitatea”

    O mamă care a trecut prin toate provocările adoptării copiilor ei și militează acum pentru normalizarea procesului de adopție ne mărturisește cum și-a ajutat copiii adoptivi să...

    Fostul meu soț mi-a spus că sunt o mamă rea pentru că mi-am comandat mâncare când dormeau copiii
    Fostul meu soț mi-a spus că sunt o mamă rea pentru că mi-am comandat mâncare când dormeau copiii

    Întreabă un părinte care este, pentru el, definiția luxului suprem, iar el îți vă raspunde „timpul”. Atunci când ai copii mici, să-ți faci timp pentru...

    Sunt rea dacă i-am spus colegei mele că hobby-urile mele sunt la fel de importante ca și copiii ei? Și eu am dreptul la zile libere
    Sunt rea dacă i-am spus colegei mele că hobby-urile mele sunt la fel de importante ca și copiii ei? Și eu am dreptul la zile libere

    Găsirea unui echilibru perfect între muncă și familie reprezintă o adevărată provocare pentru mulți dintre noi. Este și mai greu pentru părinții care lucrează, care doresc...

    Fiul meu de 13 ani mi-a spus că sunt o mamă rea. Și are dreptate! Mi-am pierdut răbdarea
    Fiul meu de 13 ani mi-a spus că sunt o mamă rea. Și are dreptate! Mi-am pierdut răbdarea

    Ce mamă ar vrea să audă de la copilul ei că este o mamă rea? O femeie de peste granițe povestește, într-o postare pe Reddit, cum a izbucnit în lacrimi în momentul...

    O mamă i-a cerut fiicei sale de 18 ani să contribuie la cheltuielile casei: „Mi-a spus că sunt o mamă rea”
    O mamă i-a cerut fiicei sale de 18 ani să contribuie la cheltuielile casei: „Mi-a spus că sunt o mamă rea”

    Această mamă din Marea Britanie a cerut sfatul pe un forum de parenting în legătură cu un conflict recent pe care l-a avut cu fiica sa de 18 ani. Aceasta i-a spus că este o mamă...

    Cum este să fii mamă transgender în România? Nu știu, că sunt îngrozită să recunosc adevărul despre cine sunt
    Cum este să fii mamă transgender în România? Nu știu, că sunt îngrozită să recunosc adevărul despre cine sunt

    Nici nu știu cu ce să încep. Am citit de curând chiar pe Qbebe un interviu cu Alexa, o mamă transgender, care a fost întrebată ”cum este să fii mamă transgender...

    Nu vreau să trec în testament copiii soțului meu. Sunt o persoană rea?
    Nu vreau să trec în testament copiii soțului meu. Sunt o persoană rea?

    Realizarea unui testament poate să conducă, în anumite situații, la conflicte într-o familie. Acestea pot fi mai serioase pentru partenerii dintr-un cuplu aflați la a doua...

    Am anulat petrecerea de 16 a fiicei mele. Sunt o mamă rea?
    Am anulat petrecerea de 16 a fiicei mele. Sunt o mamă rea?

    Ce fac părinții atunci când copiii adolescenți nu-i mai ascultă? Nu știm ce fac toți, dar știm ce a făcut această mămică. I-a anulat etrecerea de ziua ei. A mers prea...

    © 2024 Qbebe