Unele lucruri sunt foarte greu de recunoscut în fața lumii întregi. Este destul de dificil să spui “Eu mi-am învățat copilul să mănânce uitându-se la desene animate“. Este ca și cum ai spune “Eu sunt responsabilă pentru dependența lui de telefon sau pentru faptul că nu știe să aprecieze gustul mâncării, nu simte textura alimentelor, nu socializează cu noi la masă“.
Cu toate acestea, spun tare și răspicat “Da, eu i-am pus desene pe telefon la masă!“. Rușinos sau nu, dacă s-ar face un sondaj de opinie anonim, peste 50% din părinți ar recunoaște același lucru.
Am fost foarte surprinsă să văd în restaurante cum copiii sunt hrăniți în același mod. Pentru a sta liniștiți și pentru a nu alerga de colo-colo printre picioarele ospătarilor, părinții le pun telefonul sau tableta în față și toată lumea e fericită.
Părinții pot mânca liniștiți, copiii se uită la ce vor, iar celelalte persoane din restaurant se pot bucura în liniște de masa în familie, fără plânsete, fără tantumuri sau farfurii sparte.
Cum a început totul? Nu am de gând să îmi justific în niciun fel alegerile, dar trebuie să menționez faptul că fetița mea, încă de la începutul diversificării, nu mânca mai deloc. Și când spun mai deloc, spun spre deloc. Abia dacă accepta trei lingurițe de mâncare și nu orice fel de mâncare.
Mânca cereale cu lapte, supă care să nu aibă niciun firicel de ceapă în ea, pentru că imediat cum simțea textura, icnea și nu mai mânca nimic în ziua aceea. De asemenea, mai accepta diverse piureuri de fructe, dar nu mereu și nu orice fel de fructe.
Vorbim de banane cu iaurt și fructe de pădure. Trebuie să recunosc că era un mare fan paste. Spaghete, melcișori sau spirale, simple, fierte sau cu carne, fata mea a mâncat dintotdeauna paste.
Dar nu puteam să hrănesc copilul numai cu paste.
Trebuia să aibă și o masă mai consistentă, care să îi asigure necesarul de minerale, proteine, vitamine. Nici nu se punea vorba de mâncăruri mai “sofisticate“ precum varză călită, tocană de cartofi, mâncarea noastră tradițională. Sarmalele, în schimb îi plăceau.
Ce este de făcut în condițiile în care vezi că cel mic nu mănâncă și nici nu ia în greutate? Începi să îți pui probleme, să cauți soluții, să te gândești cum ai putea să îl ajuți să fie hrănit corespunzător.
Ei bine, aceasta a fost soluția pe care am găsit-o eu la momentul respectiv! Știu că nu este cea mai indicată, pentru că încă din anul 2012 când am născut fata erau articole scrise pe bloguri, știri pe acest subiect și și eram absolut conștientă că nu fac bine ceea ce fac, pe de o parte.
Pe de altă parte, inima de mamă îmi spunea că nu pot să o las nemâncată. Refuza absolut orice! Am încercat să ne jucăm “vine avionul“. Am încercat să pregătim mâncarea cât mai aspectuos posibil. Făceam omletă cu ochișori din măsline și fețe zâmbitoare din ardei. Absolut nimic nu funcționa.
Dacă aveți un astfel de copil mofturos acasă, sunt sigură că sunteți un asentimentul meu! Ce am făcut? Am descoperit desenele animate pe telefon!
Intram împreună cu ea într-un univers virtual cu mii de videoclipuri din care puteam alege, iar fata mea era absolut fascinată de unicorni, de zâne, de prințese, de melodii pentru copii. Să fi avut un an și jumătate când am început acest “ritual“ deloc benefic.
La mic dejun, prânz și cină aveam câte un desen diferit. Am început timid, cu povești de Ion Creangă, Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, Scufița Roșie și m-am gândit că într-un fel este și educativ și o va ajuta pe viitor. Pot să spun că acest lucru este parțial adevărat.
Se simțeau schimbări în vocabularul ei, începuse să “prindă“ anumite cuvinte, să se exprime altfel, să fie curioasă și să pună întebări. De asemenea, se simțeau schimbări îmbucurătoare în graficul ei de creștere. Începuse să ia în greutate ceva mai bine decât înainte.
Când spun că fetița mea a fost mofturoasă, ca să vă faceți o părere, la vârsta de patru anișori avea 12 kg. Cu siguranță vă dați seama că acest lucru nu era tocmai normal, dar am zis că fiecare copil se dezvoltă în ritmul lui. Acum este o domnișorică de 11 ani foarte frumoasă, cu un corp zvelt, nu este deloc slabă și mănâncă orice.
Dacă au afectat-o desenele animate pe care le a privit zi de zi la masă? Aici nu pot să mă pronunț. Cert este că nu poartă ochelari, nu este dependentă de telefon nu este nici prea dezvoltată, dar nici slăbuță, este un copil absolut normal.
Este timpul să intervii! 12 semne că ai un copil dependent de telefon
Îmi place să cred că aceea a fost doar o soluție de moment, dar "de moment" este mult spus pentru că au durat câțiva ani de zile. Abia pe la cinci ani se dezobișnuise de mâncatul la desene animate. Atunci am început un nou ritual. Am stat cu toții la masă, am vorbit, televizorul a rămas aprins, dar în niciun caz pe desene, ci pe știri sau pe muzică.
Și se pare că i-a prins bine pentru că acum nici nu îi place să mănânce singură, ci preferă să mănânce cu unul din părinți sau cu fratele ei. Da, are un frățior mai mic în vârstă de doi ani. Mă întrebați dacă și el mănâncă cu desenele animate? Nu, am preferat să evit acest lucru.
În plus băiețelul nu prea are nevoie de desene animate pentru că este un mic mâncăcios. Dimineața când se trezește spune “mi-e foame“ și pe parcursul zilei când îl văd lângă frigider îmi dau seama că, deși nu este ora mesei, vrea o gustărică. Nu, nu este pufos pentru că are o energie debordantă.
Fiecare copil este diferit și se dezvoltă în mediul în felul lui. Ceea ce vreau să subliniez este că unele decizii pe care le luăm sunt atât de blamate, dar atât de confortabile pentru noi. Țin să precizez că fiecare dată când fetița mânca la desene animate stăteam lângă ea, eu îi alegeam povestea, eram foarte atentă dacă urmau reclame (pentru că știți că se pot strecura anumite reclame care se joacă efectiv cu mintea copiilor).
În restul zilei nu mai foloseam niciun fel de dispozitiv, ci ne plimbam, ne jucam împreună. Chiar dacă nu mulți părinți au curajul să recunoască faptul că și copiii lor mai aruncă câte un ochi la desene când mănâncă, statisticile nu mint, iar ceea ce văd în jurul meu prin parcuri îmi dă de înțeles că nu am fost singura care a adoptat această soluție.
În fond, dacă ne întoarcem puțin în trecut și noi ne uitam la desene animate. Generația mea (sunt născută în '87) devora desenele animate. Noi nu aveam dispozitive moderne și sunt sigură că mulți dintre dumneavoastră vă amintiți de Laboratorul lui Dexter, de Fetițele Powerpuff și Scooby Doo sau de alte desene care ne-au îndulcit copilăria.
Dacă folosiți telefonul pentru a-l convinge pe micul mofturos să mănânce, nu vă mai faceți procese de conștiință! Nu vă mai frământați noaptea! Mergeți cu valul și pe măsură ce va crește veți vedea că opțiunile i se schimbă, preferințele se schimbă, este doar o fază, o etapă de care vă veți aduce aminte cu drag.
Surse foto: istockphoto.com
Urmareste-ne pe Google News
