„Mama, sunt deprimat/ă”: Cuvintele pe care nu vrei să le auzi niciodată de la copil. Ce ai de făcut

„Mama, sunt deprimat/ă”: Cuvintele pe care nu vrei să le auzi niciodată de la copil. Ce ai de făcut

Mariana Voinea

Cu depresia nu este de glumă! Mai ales dacă se manifestă de la vârste fragede, din adolescență. Părintele este pionul principal în reușita adolescentului de a depăși această perioadă grea și de a se redescoperi pe sine însuși?

Cum îți ajuți adolescentul/a să se bucure din nou de viață?

Depresia la adolescenți este reală este mai prezentă decât oricând și mai periculoasă ca niciodată. „Mamă sunt deprimat/ă” sunt cele trei cuvinte pe care niciun părinte nu și-ar dori să le audă. Și dacă le aude, de obicei este prins cu garda jos.

Conform unui unui psiholog specializat în terapia cu adolescenții depresivi, majoritatea părinților cu care a lucrat știau că ceva nu este în regulă cu copiii lor. Deși rata depresiei poate fi mai mare la adolescente decât la adolescenți, discuțiile sunt inițiate în general de fete, iar părinții recunosc mai repede semnele timpurii ale depresiei.

Cu toate acestea, și băieții vorbesc despre sentimentele lor, iar când o fac, acest lucru vine ca o surpriză pentru mulți dintre părinți.

Modul în care părinții răspund poate ajuta la atenuarea fricii pe care adolescentul o poate avea în privința deschiderii sufletului în fața mamei sau a tatălui.

Dar cum ar trebui un părinte să reacționeze și răspundă atunci când fiul sau fiica îi spune că este deprimat/ă?

1. Ascultă-ți adolsecentul/a și înțelege ceea ce îți spune

Părinților le este greu să asculte cu atenție și să înțeleagă cu adevărat ceea ce spun copiii lor. Ascultă printre rânduri, nu sunt atenți, au alte griji, așadar adolescenții se simt neglijați.

fata adolsecenta sta pe podea si plange

De aceea, părinții trebuie să învețe să nu mai răspundă exagerat la fiecare lucru mărunt, să se oprească din ceea ce fac, să tragă aer în piept și să-l asculte cu adevărat pe copilul lor fără a minimiza experiența, mai ales dacă este vorba de depresie.

Ce trebuie să știe un adolescent despre depresie

2. Apelează la un specialist dacă este nevoie

Cu greu vor apela părinții la un specialist la un terapeut, la un consilier pentru a rezolva problema depresiei care se confruntă copiii lor. Dar când adolescentul spune franc și onest că se confruntă cu o probleme ce ține de sănătatea mentală, este foarte bine ca adulții să apeleze la un consilier școlar, la un terapeut, la un psiholog care poate îi oferi sprijin și o altă perspectivă asupra vieții.

3. Ajută-l/o să redescopere dragostea de viață

Atunci când oamenii sunt depresivi, tind să își piardă interesul pentru activitățile care le făceau plăcere. Așadar, ajută-ți copilul să găsească ceva care să-l facă fericit, să-l facă să zâmbească, fie că este vorba despre un joc video, un film, skateboarding sau o comedie. Numai așa poți aduce o licărire de fericire în sufletul său.

mama isi ia in brate fiica adolsecenta si o linisteste in timp ce plange

4. Încurajează-l/o să petreacă timp afară

Exercițiile fizice vor fi de ajutor pentru reducerea simptomelor depresiei. Băieții și fetele pot face exerciții fizice moderate, astfel încât dispoziția lor se va schimba, vor căpăta mai multă încredere și stimă de sine și se vor bucura de natură.

Am intrat în depresie în adolescență când am aflat că eram însărcinată. Cum am reușit să-mi găsesc drumul în viață

5. Este ok să nu fie ok

Cu siguranță ai auzit de multe ori această expresie: „este ok să nu fii ok”. Dacă vrei să-ți pregătești fiul sau fiica pentru a avea succes în viață, trebuie să în/o pregătești pentru dificultățile pe care le are de parcurs.

tata isi imbarbateaza fiul stand pe canapea si punandu-i mana pe umar

Este important să îi spui adolescentului că este în regulă dacă se simte dezamăgit și dacă cere ajutor. Normalizarea experienței depresive îl poate ajuta să facă față mai ușor provocărilor pe care le întâmpinămulterior în viață.

Așadar, cu depresia nu este de glumă. Mai ales când este vorba de copilul tău. Încearcă să îi fii alături și dacă nu poți, apelează la un specialist care îți ofere o mână de ajutor în acest sens!

Surse foto: pixabay.compexels.compexels.compexels.com

Surse articol: leebarephd.substack.com

Articolul urmator
Fetița mea de 6 ani a invitat la ziua ei toți copiii de la grădi care nu sunt niciodată invitați nicăieri
Fetița mea de 6 ani a invitat la ziua ei toți copiii de la grădi care nu sunt niciodată invitați nicăieri

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am făcut copilul la 41 de ani și sunt considerată „mamă bătrână”. Da, uneori este ciudat să am copil mic la vârsta asta
    Am făcut copilul la 41 de ani și sunt considerată „mamă bătrână”. Da, uneori este ciudat să am copil mic la vârsta asta

    Este mai neobișnuit să naști după 40 de ani, însă asta nu înseamnă că nu poți să o faci, nu-i așa? Parcurge articolul și descoperă mărturia unei mămici care a...

    5 promisiuni pe care mi le-am făcut înainte de copil și care acum sunt deosebit de încălcate
    5 promisiuni pe care mi le-am făcut înainte de copil și care acum sunt deosebit de încălcate

    Toți părinții sunt perfecți până ce devin părinți. Și eu am fost un părinte perfect, până acum 11 ani când a venit pe lume Anya. Și totul s-a dus de râpă,...

    „Am făcut un copil la 13 ani și m-am săturat să explic de ce”. Povestea unei femei care a devenit mamă în adolescență
    „Am făcut un copil la 13 ani și m-am săturat să explic de ce”. Povestea unei femei care a devenit mamă în adolescență

    O femeie care a devenit mamă la doar 13 ani a povestit, pe TikTok, că s-a săturat să le explice mereu celorlalți de ce a rămas însărcinată la o vârstă atât de...

    Părinții răspund mai sincer ca niciodată: care sunt avantajele de a avea un singur copil?
    Părinții răspund mai sincer ca niciodată: care sunt avantajele de a avea un singur copil?

    Părinții cu un singur copil fac declarații surprinzătoare, despre avantajele de a avea o familie restrânsă. Mărturiile sunt cu adevărat unice, pline de înțeles și de...

    Cuvintele soțului meu din timpul travaliului m-au schimbat complet ca mamă
    Cuvintele soțului meu din timpul travaliului m-au schimbat complet ca mamă

    „Nu se dă niciun trofeu, Ashley!” A fost cel mai bun lucru pe care soțul meu mi l-a spus în sala de nașteri. Acele cuvinte mi-au schimbat total percepția asupra vieții...

    „Vrei complicații? Fă un copil!” Cum explică Delia decizia de a nu deveni mamă
    „Vrei complicații? Fă un copil!” Cum explică Delia decizia de a nu deveni mamă

    Nu de puține ori Delia a declarat că nu vrea să devină mamă. Nu s-a ferit nicio clipă să vorbească deschis despre acest subiect, iar recent a explicat din nou, într-un live pe...

    Alimentul pe care nu ar trebui să îl consumi niciodată după prânz dacă vrei să slăbești, potrivit nutriționiștilor
    Alimentul pe care nu ar trebui să îl consumi niciodată după prânz dacă vrei să slăbești, potrivit nutriționiștilor

    Când încerci să scapi de kilogramele în plus, știi de la bun început că sunt anumite alimente pe care trebuie să le eviți neapărat. Uneori însă, poți fi...

    Al doilea copil m-a făcut o mamă mai relaxată. Am renunțat la multe lucruri pe care le credeam „obligatorii"
    Al doilea copil m-a făcut o mamă mai relaxată. Am renunțat la multe lucruri pe care le credeam „obligatorii"

    A născut al doilea copil și a devenit dintr-o dată mai „zen”. La ce a renunțat această mamă atunci când a apărut un alt membru al familiei și cum reușește să fie...

    © 2024 Qbebe