„Am 46 de ani și un copil de 5 ani. Chiar dacă am născut mai târziu în viață, nu sunt o mamă atât de diferită de altele, mai tinere.
Da, genunchii mă dor atunci când mă aplec, dar în rest, e cam același lucru.
Nu am plănuit să fac copii după 40 de ani. Pur și simplu așa s-a întâmplat în cazul meu.
Nu-mi ascund vârsta atunci când mă întâlnesc cu alte mame - aproape toate mai tinere decât mine - însă nici nu strig în gura mare că am 46 de ani.
Mi-am făcut și prietene printre aceste mame mai tinere, dar am avut parte și de momente inconfortabile. Spre exemplu atunci când le-am spus că mă duc la un concert Depeche Mode.
Însă cred că e normal. Nu te poate privi toată lumea în același fel. Când am început să-mi dezvălui vârsta printre grupurile de mămici, multe femei au început să mă trateze diferit. Însă am reușit să leg anumite relații cu mămici și mai tinere și mai în vârstă decât mine. Până la urmă cel mai important lucru este că împărțim același rol - rolul de mamă; și asta ne leagă în multe feluri.
Probabil că vârsta mea va fi mereu un motiv care mă va ține departe de anumite persoane și am ajuns să accept asta.
Am fost întrebată de multe ori cum m-aș fi simțit dacă aș fi devenit mamă la o vârstă mai tânără și sincer, mi se pare o întrebare cam nepotrivită. E ca și când mi-ar spune cineva că aș fi fost o mamă mai bună, dacă mi-aș fi născut copilul cu 10 ani mai devreme. Și nu cred că e așa deloc.
De fapt, e posibil ca tocmai pentru că am o vârstă mai înaintată, să fiu o mamă mai bună. Până la urmă am acumulat destulă experiență de viață.
Spre exemplu, când aveam 20-30 de ani nu eram la fel de calmă ca acum. Într-un fel, simt că fiul meu beneficiază de o versiune mai bună a mea.
Nu aș schimba absolut nimic, pentru că fiecare lucru se întâmplă la momentul la care trebuie să se întâmple. Mi-aș fi iubit fiul la fel de mult și dacă l-aș fi născut la 20, la 30, sau la 50”.
Citește și Am născut trei copii după 40 de ani. Nu am plănuit să fiu o mamă "bătrână"
Surse foto: www.istockphoto.com
Surse articol: https://www.scarymommy.com/lifestyle/im-the-old-mom-yes-sometimes-its-weird