Depresia nu afectează doar starea de spirit, ci și comportamentul, performanța școlară, relațiile cu ceilalți și multe altele. Este o tulburare care afectează toate ariile vieții. De aceea, este important ca persoana care suferă de depresie să ceară ajutor cât mai repede.
Cel mai comun simptom al depresiei este nepăsarea pentru tot ceea ce te înconjoară. Un adolescent care suferă de depresie poate părea indiferent în legătură cu mediul său înconjurător, dar și în legătură cu aspectele personale, cum ar fi igiena.
Dacă depresia e avansată, o persoană își poate pierde speranța și chiar motivația de a trăi. Apar, adesea, gânduri suicidare de tipul „nu mai vreau să mai trăiesc” sau „pentru ce să mai trăiesc? Nu mai contează nimic”.
Depresia este una dintre cele mai comune tulburări mentale și poate afecta oamenii de orice vârstă. Adolescenții reprezintă un grup de persoane mai predispus la această afecțiune, întrucât se află în perioada de tranziție spre viața adultă și acest lucru nu e unul ușor. Cine a trecut deja prin adolescență, poate să confirme.
Ce trebuie să știe un adolescent dacă se confruntă cu stări de depresie
Apelează la ajutorul unui adult în care ai încredere
Nu contează cine este, atât timp cât știi că te poți baza pe acea persoană. Vorbesște despre ceea ce simți și ce trăiești, fără să îți fie rușine de starea ta. Oricine poate duferi de depresie într-un anumit moment al vieții.
Vorbește cu un medic sau cu un terapeut
Poate nu suferi de depresie, deși așa pare. Cel mai sigur este să te duci la medicul psihiatru ca să-ți facă o evaluare. Apoi, în funcție de diagnostic, îți poate prescrie tratament medical și/sau ședințe de terapie.
Apelează linia de urgență anti-suicid dacă nu ai la cine să apelezi sau dacă te simți într-o stare critică
TelVerde Antisuicid 0800801200 din România este apelabil vineri, sâmbătă și duminică de la ora 19:00 la ora 7:00. Este oferit de Alianța Română de Prevenție a Suicidului și funcționează exclusiv pe bază de voluntariat.
Există nenumărate lucruri pe care poți să le faci atunci când suferi de depresi, important e să vezi ce funcționează pentru tine. Dar și mai important este să nu te izolezi și să ceri ajutor cui poți.
Surse foto: www.pexels.com
Surse articol: https://kidshealth.org