Mancatul in fata televizorului: Efecte negative asupra copilului

La masa in fata ecranului:
Obiceiurile alimentare nocive

Copiii care se uita la televizor au tendinta de a deveni inactivi, nu numai in timpul vizionarii, ci si dupa ce isi dezlipesc ochii din fata ecranului. Cercetatorii de la Universitatea din Michigan dezvaluie ca simpla prezenta in camera a televizorului deschis, mai mult de doua ore pe zi, reprezinta un factor de risc pentru copiii cu varste intre 3 si patru ani jumatate, din acest punct de vedere. In plus, studiile arata ca masa in fata ecranului conduce la o conduita alimentara ce dauneaza sanatatii: copiii mananca mai repede decat are nevoie organismul, nu au un contact real cu mancarea (nu ii percep aroma, textura, coloritul, mirosul) si tind sa consume alimente mult mai nesanatoase decat atunci cand mananca, fara sa faca altceva simultan. Un studiu publicat in Arhivele Medicinii Pediatrice arata ca, pentru fiecare ora petrecuta in fata ecranului, copiii sunt cu 8% mai putin dispusi sa consume fructe zilnic, cu 18% mai predispusi sa consume dulciuri si cu 16% mai inclinati catre produse de tip fast-food.

Obiceiurile pe care le capata un copil se contureaza in timp, daca nu sunt schimbate, si devin automatisme care ii provoaca probleme ca adult.

Copilul ajunge astfel sa primeasca sugestiile ca are nevoie de alimentele din reclame, caci doar acolo poate gasi bucuria si placerea. Chiar si cand nu priveste la televizor, tendinta lui ramane cea de a prefera alimente bogate in zahar, sare, potentiatori de gust, in locul celor naturale si proaspete. Exemplul concret l-am intalnit in randurile copiilor cu care lucrez: un baietel minunat, de 8 ani, care plange cu lacrimi de crocodil si nu se poate mobiliza sa faca nimic, daca nu isi mananca biscuitii sau cornul cu ciocolata. Energic, istet, de incredere, este dependent la nivel psihologic de acea gustare, iar daca aude ca a uitat-o acasa, i se pare ca nu are vlaga. Dintr-o data, isi pierde vitalitatea si nici un inlocuitor (fructe uscate, banane, paine cu gem, miere etc) nu il convinge.Ba mai mult, o mare parte din reclamele difuzate pe micul ecran creeaza nevoie artificiale si stimuleaza in mod direct sau indirect comportamentele alimentare nocive. Doua treimi din cele 20.000 de reclame TV la care un copil este de regula expus anual, fac referire la alimente, dintre care aproape toate sunt bogate in zahar si aditivi si prea putin nutritive. Si suntem oare constienti de impactul profund pe care il au acestea asupra creierului, in special cel al copilului? Neuropsihologii, bio- si hipnoterapeutii sustin ca efectul televiziunii asupra mintii umane poate fi considerat unul de natura hipnotica. In cadrul televizionarii, ca si in cazul hipnozei, "se reduce considerabil controlul realitatii si apare o toleranta crescuta pentru distorsionarea acesteia. Altfel spus, subiectul accepta ca fiind logice situatii pe care in stare naturala nu le-ar considera ca atare". (Holdevici, 1995) Dr. Freda Morris explica in felul urmator: imaginile televizate se misca intr-un ritm mult mai rapid decat este creierul uman capabil a proceseze informatiile. De aceea, spectatorului ii ramane numai sa le urmareasca, sa le primeasca, fie ca ar vrea, fie ca nu. Viteza lor ametitoare, nenaturala, nu mai permite reflectia sau analiza, astfel ca imaginile traverseaza mintea nestingherite de gandirea critica, de vreme ce aceasta din urma este blocata.

Ca si cand acest aspect nu ar fi suficient de manipulator, copiii care vizioneaza programe TV de orice fel - inclusiv cele lipsite de pauza publicitara -, au oricum tendinta de a rontai in acest timp. Aceasta activitate este ritualica, repetitica si produce placere: se stie ca mestecatul si senzatiile gustative placute elibereaza endorfine. Astazi, daca au la indemana alimente, copiii mananca. Prin definitie, sunt mai aproape de radacina primitiva a fiintei lor si mai conectati la nevoile organismului decat adultii - inclusiv la cele artificiale, precum placerea. Insa cultul pentru placerea gratuita a gustului, obtinerea facila a placerii si a relaxarii psihice, va crea cai neuronale cimentate in creier, care la maturitate se schimba cu mult efort, printr-un sevraj aspru. Mancatul pe fond emotional, bulimia si anorexia sunt foarte frecvent asociate cu mancatul in fata ecranului in copilarie.

La masa in fata ecranului: Riscul de obezitate

Masa in fata ecranului poate conduce la obezitate. Astfel, studiile arata ca pana si copiii de varste mici, care se uita la televizor numai in week-end (optiune agreata de foarte multi parinti), au probleme cu suprapobderalitatea sau valori peste medie ale indexului de masa corporala, atunci cand ajung adulti. Aceiasi cercetatori au investigat care variabila prezice valorile ridicate ale indexului de masa corporala, studiind copiii de 3-7 ani: activitatea lor fizica, regimul alimentar sau vizionarea TV? Concluziile sunt ca, cel mai des, activitatea fizica si televizionarea conduc la riscul unor adulti supraponderali.

Nu este greu de inteles: un studiu realizat in SUA constata ca orice show sau emisiune televizata inlocuieste, practic, activitatea fizica pe care copilul ar putea-o face in acel timp! Ziua copilului este destul de clar structurata in activitati de ordin intelectual-artistic (scoala, after-school, cursuri) si activitati recreationale, pe care le dicteaza organismul copiilor, iar acesta striga "miscare, viteza, activitate fizica!". Televizorul are puterea hipnotica de a imobiliza copilul in fata ecranului (la fel ca si jocurile pe calculator), omorandu-i vointa si dorinta de a alerga sau de a sari. Televizorul se dovedeste, asadar, mai periculos decat regimul alimentar precar! Si cu cat copiii inainteaza in varsta, cu atat mai puternica devine predictia ca risca sa devina supraponderali, din cauza inactivitatii si a petrecerii timpului in fata ecranului. In plus, mancatul in fata ecranului are un efect biologic imediat: rata metabolica scade mai mult decat in cadrul oricaror alte activitati. Altfel spus, atunci cand ne uitam la televizor, ardem mai putine calorii chiar si decat atunci cand stam, pur si simplu, in liniste, fara sa facem nimic! Ne putem imagina, atunci, ce inseamna sa si luam masa in fata ecranului.

Ba mai mult, o echipa de cercetatori care au analizat obiceiurile de vizionare din copilarie, in randurile adultilor de 26 de ani, a descoperit ca: 17% din cazurile de suprapoderalitate, 15% din cazurile de colesterol crescut, 17% din dependentele de fumat si 15% din cazurile de forma fizica precara si activitate fizica insuficienta, pot fi puse pe seama "consumului" de televizor in copilarie si adolescenta, de minim doua ore pe zi.Riscul este crescut inca din copilarie. Ati auzit de obezitatea infantila? Sunt studii care leaga acest fenomen tot de mancatul in fata televizorului: copiii carora li se permite sa ia masa in fata ecranului sunt, practic, incurajati sa termine din farfurie intr-un mod "somnambulic". Atentia lor este captata in mod abuziv de imaginile care se succed in fata ochilor, de stimulii nefiresti de pe ecran, care suprasolicita creierul. Sistemul endocrin si hormonal sunt bulversate, iar alimentarea are loc in mod pasiv, robotic, chiar irational, numai la nivelul corpului. Mintea copilului nu inregistreaza in propriul calendar "la ora 18.00 am luat masa". Din punct de vedere psihologic, copilul a ramas flamand. Unul din multele studii pomenite, care imi vine in minte acum, este realizat la Universitatea din Birmingham si confirma ca un pranz in care mancam constient, atenti la continutul farfuriei si al stomacului, si NU in fata ecranului, reduce cantitatea de alimente ingerate ulterior, pana la culcare. Un alt studiu dezvaluie cum, prin restrictionarea vizionarii TV in randurile preadolescentilor, acestia au obtinut rezultate vizibile in reducerea excesului de greutate.

La masa in fata ecranului: Tulburari de limbaj la copii

"Eu cand eram mic stateam dimineata in fata televizorului, ca ma lasau mama si tata si plecau la treaba si la bucatarie. Ma lasau la emisiunile pentru copii si tin minte ca repetam dupa actorii de acolo, iar prin casa invatasem - asa, neinteligibil - cantecelele din desene animate si le reproduceam. Si limba engleza am invatat-o in mare parte asa: din filmele de la TV, asta cand eram deja la scosala. Mi se pare un instrument foarte util, televizorul, sau macar tehnologia care iti permite sa rulezi tu programe educative, asa incat copilul isi dezvolta vocabularul." (Tatal lui Andrei, 2 ani)

"Si asa nu ai tot timpul din lume sa stai cu el sa faceti repetitii de "vorbit", daca esti toata ziua la serviciu. Si decat sa imi fac reprosuri ca din cauza mea nu invata sa vorbeasca, iar bunica oricum nu are rabdare de asa ceva, mai bine il ajut punandu-l in fata ecranului. Acolo si mananca: il observ (baietelul meu are 2 ani). Mai baga in gura, inghite, apoi exclama si reproduce o gramada din sunetele pe care le aude. Rade, se distreaza, intreaba de unul singur, personajele ii raspund, el se antreneaza cu ele... Si mananca, si vorbeste, se si distreaza. Nu-l lasam mult la TV, numai la emisiunile astea care il ajuta pe el si la desenele care nu sunt violente." (Mamica lui Andrei, 2 ani)

Oare este adevarat? Ajuta ecranul televizorului sau al calculatorului la dezvoltarea limbajului la copii? Masa in fata ecranului ii poate spori achizitionarea cuvintelor si a deprinderilor de vorbire?

Acesta nu este singurul studiu care atesta ca micutii ce petrec timp in fata televizorului, vorbesc prost, intr-un raport direct proportional. Mai rau, nu doar graiul este perturbat, ci copiii nu invata sa comunice. Copiii expusi de mici ecranului TV prezinta o abilitate scazuta de a oferi semnalele potrivite catre semenii lor, adulti si alti copii, prin care sa le indice dorintele lor. Nu reusesc sa puna intr-o forma coerenta, in scris sau vorbit, mesajul transmis prin gesturi. Apeleaza instinctiv la corp pentru a cere sau a spune ceva, intrucat au ratat ocaziile de a invata sa isi utilizeze cuvinte. Vocabularul lor este destul de redus, in ciuda programelor TV urmarite, iar ticurile verbale se intalnesc adeseori. Fenomenul devine mai vizibil abia dupa clasele a III-a si a IV-a, cand lacunele lingvistice le provoaca probleme scolare si de integrare sociala.Un studiu realizat la Universitatea din New York raporteaza ca televizorul conduce la dezvoltarea tarzie a limbajului si la tulburari de limbaj. Copiii inclusi in studiu, cu varste intre 2 si 5 ani, au inceput sa vorbeasca mai greu decat ar fi normal - iar acest fenomen este cu atat mai ingrijorator cu cat copilul este mai mic si in cursul deprinderii limbajului. Cand incepe sa pronunte cuvintele, copilul o face mai degraba gresit, pentru ca pofta si tentativele lui de a vorbi sunt mai degraba stimulate de televizor, nu de persoane in carne si oase, care sa le raspunda, sa ii corecteze, sa le confirme pronuntia corecta. Nu este de mirare ca Asociatia Americana de Pediatrie le recomanda parintilor sa le limiteze accesul celor mici la programele TV, la o ora pe zi, si asta abia dupa varsta de 3 ani. Imi pare rau ca nu mai stiu ce autoritate - ca sa o pot cita corect - mergea pana la a declara ca parintii care isi expun copiii tecranului mai devreme de 2 ani de viata, ar trebui dusi la inchisoare.

Copilul si "comunicarea cu televizorul"

Ce se intampla? Sinapsele necesare pentru deprinderea corecta si spontana a limbajului sunt generate numai in urma implicarii interactive in actul vorbirii; altfel spun, in dialog. Copiii au nevoie sa rosteasca, sa asculte pe altcineva rostind, sa se joace folosind cuvintele, sa rationeze si sa traga concluzii cu ajutorul lor, sa descrie si sa descopere lumea inconjuratoare prin cuvinte, sa discute. Toate aceste procese nu se pot derula in fata ecranului. Healy (1990) spune: "Copiii au nevoie de calauzirea personala a adultilor, care sa le ofere exemple potrivite de gramatica, pentru ca ordinea cuvintelor si sintaxa sunt mijloacele prin care copiii vor invata sa analizeze idei, sa rationeze in legatura cu relatiile abstracte, etc".

Altfel spus, achizitia limbajului si dezvoltarea abilitatii de a comunica, au loc prin relationarea cu o fiinta umana, si nu la mila ecranului de televizor sau computer.Virgiliu Gheorghe suprinde acest fenomen in felul urmator: "Experienta TV nu este una interactiva, ci, dimpotriva, ea pasivizeaza complet puterile mentale ale omului. Nu este o experienta vie, aplicata la situatiile specifice, particulare, ale vietii. Copilul nu este provocat sa isi puna intrebari, sa se implice intr-o conversatie. Comunicarea cu televizorul este una monologica si impersonala. Numai televiziunea vorbeste, insa nu noua sau copilului, ci unei mase de oameni, tuturor si nimanui in mod special. Cei mici au insa nevoie de o adresare personala, de dialog. In fata televizorului, copiii nu isi pun intrebari, nu cauta solutii, nu vorbesc si, cu adevarat, nici nu asculta. Ei sunt doar absorbiti in interiorul fluxului de imagini si sunete fascinante, ce ies din cutia TV. Parintii sunt cei mai buni pedagogi in invatarea limbii, deoarece ei sunt capabili sa sesizeze ori sa intuiasca tot ce se intampla in mintea copilului: cu ce viteza si ce anume poate el sa priceapa, asa incat sa isi adapteze dialogul la nivelul lui de intelegere".

La masa in fata ecranului:
Deficiente de invatare si de citire la copii

"Ne uitam la programe televizate uneori, dar numai la cele educative. In week-end, mai ales, ne uitam in timpul mesei. Pentru ca timpul liber pe care il avem numai la sfarsit de saptamana vrem sa il folosim din plin, luam masa in timp ce privim si aflam despre animale, istorie sau inventii. Avem si multe dvd-uri educative pe care le punem, si uneori ne uitam cu totii, alteori numai Timi (6 ani). Fiindca el se lungeste la masa, oricum, am descoperit ce bine pica pentru intreaga familie ca el sa manance in timp ce priveste. Mananca si mai repede - altfel riscam sa purtam discutii despre ce are chef si ce nu - si salvam acel timp. Petrecem timp impreuna separat de masa, pentru ca apoi plecam cu rolele in parc sau la pescuit sau in drumetii... Deci nu pierdem timpul de petrecut in familie. Doar ca nu masa este pentru noi cel mai bun moment. In plus, Timi se dovedeste captivat de emisiunile educative si are mai multa rabdare sa priveasca decat sa citim impreuna. Bifam o sumedenie de lucruri: si educatie (informatizare), si alimentarea organismului, si timp pretios castigat." (Mamica lui Timi, 6 ani)

Masa in fata ecranului suna rezonabil in aceste conditii, ba chiar foarte eficient. Dar ce ne arata studiile si experienta? Sa fie oare avantajele atat de pretioase, si dezavantajele atat de inofensive?

In ceea ce priveste copiii, exista ipoteza ca nu mediul in sine, ci forma si continutul programelor transmise sunt cele care le slabesc capacitatea intelectuala. Altfel spus, daca programele televizate ar fi incarcate de valoare si date pretioase, efectul lor asupra copiilor ar fi benefic. Pe aceasta s-a bazat si o comisie de cercetatori si specialisti americani in domeniile mass-media / educatie, care, in anul 1970, au creat un program de televiziune cu scop pur educativ: Sesame Street."Elevii cei mai buni sunt aceia care tind sa se uite cel mai putin la televizor. Mai mult decat atat, cu cat timpul dedicat vizionarii creste, cu atat rezultatele su performantele scolare sunt mai slabe" (Healy, 1990). O echipa de cercetatori au trecut in revista 2800 de studii asupra influentei pe care televizorul o are asupra proceselor cognitive (Postman, 1996). Rezultatele dezvaluie ca televizorul NU este un mijloc potrivit pentru invatare, provocand un deficit al gandirii critice, al conexiunilor neuronale si al achizitionarii informatiilor. Cea mai relevanta cercetare este, poate, cea in care elevii au fost expusi unui program de stiri transmis la TV, radio sau in scris, fiind ulterior supusi unei testari. Raspunsurile la aceasta au inregistrat o diferenta semnificativa intre elevi: cei care obtinusera informatiile prin lectura, retinusera mult mai multe. Un alt studiu arata ca 51% dintre telespectatorii investigati nu reusesc sa isi aminteasca nici macar un singur (!) titlu de stiri, din programul de stiri abia urmarit la TV. Pare-se ca un telespectator obisnuit retine cel mult 20% din informatiile transmise prin intermediul unui program televizat.

"Mintea copilului se invata cu o atitudine pasiva"

Sesame Street s-a adresat in principal prescolarilor, insa a fost primit cu entuziasm de copii de toate varstele. Initial, dupa cativa ani de vizionare, micii spectatori aratau ca detin o serie de cunostinte, care au sporit multumirea si increderea parintilor. Explicatia acestui fapt nu sta in specificul emisiunii Sesame Street, ci in specificul varstei prescolare. Copiii de varste mici sunt dotati cu abilitatea de a retine multe informatii precum reclame, expresii, cuvinte care i-au impactat, pe care apoi le repeta precum papagalul. Socul in randul publicului a avut loc ceva ani mai tarziu, cand s-a descoperit ca spectatorii fideli, cei mai incurajati de parinti sa urmareasca, au obtinut cele mai proaste rezultate in stapanirea vocabularului (Anderson, Collins, 1988). "Ei nu reusesc sa patrunda intelesul cuvintelor si sa organizeze cuvintele in fraze gramaticale corecte." (Virgiliu Gheorghe) Au dovedit in cele din urma ca nu pot intelege si nu pot face conexiuni rationale intre informatiile achizitionate. Sunt incapabili de o organizare a cunostintelor si de o schitare a concluziilor.

Una din explicatiile pe care ni le dau cercetatorii este urmatoarea: atunci cand copiii vad ceva la televizor, cauta in mod instinctiv sa inteleaga, dar viteza de desfasurare a actiunii, bombardamentul de imagini si informatii fac imposibila intelegerea si adancirea sensului celor vazute. Mintea copilului, repetand in mod frecvent aceasta experienta, de a nu fi lasa sa inteleaga continutul mesajului transmis, se invata cu aceasta atitudine pasiva. El subintelege faptul ca nu i se cere sau nu se asteapta de la el sa prinda intelesul a ceea ce s-a intamplat pe micul ecran. Aceasta deprindere, transferandu-se mai tarziu in experienta cotidiana, scolara sau extrascolara, il va face pe copil sa se multumeasca doar cu perceptia vizuala, emotionala sau senzoriala a lucrurilor, fara a mai face efortul intelegerii lor. Intelegerea, gandirea, ajung sa fie lucruri prea dificile, enervante si plictisitoare." (Virgiliu Gheorghe)Mai departe, copiii de varsta scolara, care au inceput sa descifreze tainele cititului, se plictisesc si isi pierd de indata interesul pentru aceasta activitate, indiferent de continutul ei, dupa expunerea la programe televizate. Ei sut obisnuiti cu dinamica literelor si a cuvintelor de pe micul ecran, cu efectele speciale, asa ca nu mai au rabdare cu o activitate care necesita efort, precum cititul. Ei nu sunt obisnuiti cu acest efort cognitiv, din contra. Atat in lectura, cat si in clasa - atunci cand li se relateaza o poveste sau o prezentare de lectie - , "copilul obsinuit cu televizorul asteapta permanent imaginile, pozele explicative. Cand acestea nu apar, el se plictiseste si "schimba canalul", isi pierde atentia. Ce se intampla, de fapt?

Obsinuiti si voi sa luati masa in fata ecranului? La ce schimbari in rutina zilnica ne putem gandi, asa incat sa ferim copilul de efectele negative ale mancatului in fata televizorului?

Citeste si:

Copilul meu, computerul si internetul: Cum ii este afectat creierul?
Copilul meu si televizorul: Cum ii afecteaza creierul si dezvoltarea
Lipsa poftei de mancare la copii: Cauze psihologice  

Bibliografie: Virgiliu Gheorghe: Efectele micului ecran asupra mintii copilului, Ed. Prodromos 2013; Irina Holdevici: Sugestiologie si psihoterapie sugestiva, Ed. Victor, 1995; http://www.med.umich.edu/, http://healthland.time.com/, http://www.totuldespremame.ro/, http://www.copilul.ro/, http://www.bebelu.ro/