Copilul meu si televizorul: Cum ii afecteaza creierul si dezvoltarea

Ieri in parculet, o fetita se agatase cu picioarele de o bara si se legana asa atarnata, cu parul in nisip. De mai incolo, un baietel o priveste cateva secunde, apoi se apropie si o intreaba foarte serios:

- Auzi, tu nu-l stii pe Spiderman, daca tot te plimbi cu capu-n jos?

Multi copii se uita la desene animate. Apoi le impletesc cu realitatea. Joaca inceteaza sa mai fie amuzanta, atunci cand ei nu mai fac distinctia intre realitate si virtual. Observam ceva ciudat: sunt prescolari care se napustesc violent asupra colegilor, in virtutea personajului pe care il intruchipeaza si care nu cunoaste limite. Copiii de 3-4 ani care se arunca de pe tobogan, in incercarea de a zbura. Scolari in primii ani de scoala, care se deplaseaza prin clasa nu mergand, ci in salturile lui Spiderman, si care nu inteleg sa faca altfel. NU am zis ca nu vor. Ei, cu ochii lor mari care te privesc larg-deschisi cand ii confrunti, vor. Dar nu stiu cum. Nu stiu altfel. Nu isi dau seama unde gresesc. Pentru acesti copii, universul desenului animat s-a impregnat in creier si a devenit realitatea lor. Este oare posibil ca vizionarea unor programe televizate sau de desene animate sa modeleze; sa transforme, efectiv, creierul si emotiile copiilor?...

Televzorul este interzis copiilor sub 2 ani

"Cercetarile arata ca experienta mediului in care creste copilul, joaca un rol esential in dezvoltarea structurala a creierului. Odata cu experienta si invatarea, se dezvolta conexiunile neuronale", raspunde bioeticianul Virgiliu Gheorghe. "Ceea ce face copilul in fiecare zi, modul in care gandeste, felul in care comunica, ceea ce invata, stimulii care ii atrag atentia, toate acestea au puterea de a-i modifica structura creierului. Nu numai ca schimba modul in care creierul este folosit (schimbari functionale), dar cauzeaza, de asemenea, si modificari structurale in sistemele traseelor neuronale" (Healy, 1990).

"Nu mai incape nicio indoiala: vizionarea TV si calculatorul dauneaza grav dezvoltarii si functionarii creierului uman. Activitatea corticala, atunci cand ne asezam in fata ecranului, este complet diferita de aceea inalnita in mod obisnuit in viata oamenilor. Cele cateva ceasuri petrecute zilnic de copii in fata televizorului si a calculatorului, inca din primii ani de viata, vor influenta definitoriu modul in care creierul va raspunde pe viitor la provocarile lumii reale, modul in care va procesa informatia.

Mintea tinerilor ajunge sa fie dependenta de starea de pasivitate, de neconcentrare si negandire, care i-a fost indusa zilnic, cateva ceasuri, prin intermediul vizionarii. Emisfera stanga a creierului, a carei activitate este inhibata cand privim la televizor, nu se dezvolta normal, ceea ce va face ca tinerii acestia sa fie deficienti in ceea ce priveste gandirea logica si analitica, in vorbire, in construirea frazei, in scris si citit - procese care se desfasoara in ariile acestei emisfere.

Cele mai grave sunt insa consecintele pe care televiziunea si jocurile video le au asupra functionarii partii din fata a creierului - cortexul prefrontal - care il deosebeste pe om de animal. Aceasta zona este esentiala in dezvoltarea proceselor de constiinta, a proceselor mentale superioare. Prin franarea dezvoltarii si chiar prin vatamarea produsa de televiziune si calculator in aceasta zona, vizionarea afecteaza capacitatea de concentrare a atentiei, slabeste motivatia si favorizeaza comportamentele instinctive: bulimia, agresivitatea si pulsiunile sexuale.

Acestea sunt doar cateva dintre motivele pentru care Academia Americana de Pediatrie (Reisenberg, 1998) recomanda ca, pana la doi ani, copiii sa nu fie lasati sa se uite la televizor. Iar dupa aceasta varsta, pe toata perioada varstei scolare, sa li se limiteze timpul vizionarii (cumulat televizor, video sau calculator) la una, cel mult doua ore pe zi. Unii autori opineaza ca macar pana la 5-6 ani, cand se incheie prima perioada esentiala in dezvoltarea creierului, copiii sa fie tinuti departe de televizor si calculator. " (Virgiliu Gheorghe, in cartea Efectele micului ecran asupra mintii copilului)

Televizorul pentru copil este o experienta pasiva si pasivizanta

"Copilul in fata televizorului nu are parte de experienta obisnuita a limbajului, de stimularea dialogica a gandirii si reflectiei pe care parintii, bunicii sau mediul uman, in genere, le ofera. Stimulii vizuali si auditivi perceputi in fata micului ecran sunt atat de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, incat depasesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul invariabil va fi inhibarea unor importante procese mentale.

Copiii se obisnuiesc de la televizor sa nu mai doreasca sa inteleaga ce se intampla in lumea care ii inconjoara. Se multumesc doar cu senzatiile (Large, 2000). Experienta vizionarii TV nu este una a spatiului si a timpului real, a distantelor si a duratelor reale, ci a unora virtuale, sugerate sau doar stimulate in interiorul lumii televizualului. Copilului ii lipseste posibilitatea cunoasterii prin atingerea si manipularea fizica a materialelor, una din conditiile desfasurarii procesului de cunoastere si, prin urmare, de structurare a traseelor neuronale. Prin televizor, cei mici sunt lipsiti de linistea si ragazul necesare dezvoltarii mecanismelor limbajului intern si ale gandirii reflexive.

Televizorul nu numai ca nu favorizeaza o participare interactiva la procesul de cunoastere, ci, dimpotriva, presupune o experienta pasiva si pasivizanta pentru mintea umana. Dupa vizionarea prelungita, copiii vor avea tendinta de a ramane in aceeasi stare de pasivitate sau de neimplicare in cunoasterea lumii reale. Celor care se uita mult la televizor, li se saraceste in mod proportional capacitatea de a imagina jocuri, le slabeste dinamismul mental." (Virgiliu Gheorghe)

"Intrucat in configurarea sistemelor neuronale, conexiunile se realizeaza ca raspuns la efortul presupus de o activitate mentala, a-i introduce pe copii in mediul TV, a le deprinde mintea cu placerea facila a vizionarii, inseamna sa le punem intr-un risc real dezvoltarea abilitatilor mentale." (Healy , 1990).

Televizorul altereaza functiile si structura creierului unui copil

"Problema fundamentala pe care o ridica vizionarea TV este gradul ridicat de repetitivitate (zilnic), durata si intensitatea experientei vizionarii. Devine justificata intrebarea pe care o adreseaza tot mai mult cercetatorii din din lumea occidentala: Este posibil ca ritmul vietii contemporane, cand multi copii sunt in mod constant stimulati din afara, cand ei nu mai au timp sa stea sa gandeasca, sa reflecteze, sa vorbeasca cu ei insisi (limbaj intern) sa conduca la aparitia unor schimbari structurale (morfologice) in creierul noii generatii? Este posibil ca tinerii care petrec zilnic un timp indelungat in fata televizorului sa aiba creierul dezvoltat diferit fata de al acelora care se implica in activitati fizice, interpersonale si cognitive?

Raspunsul pe care il dau cercetatori renumiti ca dr. William T. Greenough de la Universitatea din Illinois, o autoritate recunoscuta in domeniul dezvoltarii corticale, sau dr. Richard M. Lerner, profesor la Universitatea de Stat din Pennsylvania, specialist in dezvoltarea mentala a copiilor si a tinerilor, este unul afirmativ:

"Da, din moment ce tinerii sunt atrasi de un alt tip de activitate (privitul la TV) decat cei apartinand altor generatii, atunci si functia si structura creierului vor fi alterate. Creierul are tendinta (asa este facut el) de a repeta aceeasi experienta. Neuronii invata sa reproduca modelul de raspuns deja format, ceea ce, de altfel, ne arata cum invata oamenii. Noi, de fapt, nu realizam ca ceea ce invatam sunt obiceiuri sau deprinderi. Ori de cate ori copiii fac ceva in mod repetat, ar trebui sa ne intrebam: este aceasta o obisnuinta pe care dorim ca ei sa o aiba (lucru valabil din punct de vedere functional si la adulti)?" (Large, 2000)

Asadar, deprinderile formate prin repetitie determina constituirea unor modele neuronale specifice, care se vor repeta in viata cotidiana si care vor influenta perceperea si reflectarea mentala a realitatii. A-i invata pe copii cu televizorul si a cultiva acest obicei in viata noastra inseamna, de fapt, a modela structuri neuronale care determina cortexul sa raspunda la provocarile realitatii, potrivit tipului de experienta propus de realitate TV. Inseamna sa le obsinuim creierul cu atitudinea pasiva, sa-l facem dependent de "placerea facila a ecranului video", sa "ii slabim abilitatile mentale", obisnuindu-l sa nu reflecteze, sa nu gandeasca realitatea, sa nu dialogheze sau sa nu se concentreze cu atentie la problemele pe care le intampina." (Virgiliu Gheorghe)

Nivelul de inteligenta al unui copil care se uita la televizor scade

"Inteligenta sau performanta intelectuala este determinata de o buna si rapida comunicare inter- si intraemisferica. Oamenii inteligenti sunt aceia la care puntea interemisferica este foarte bine dezvoltata. Dr. Jerre Levy, biopsiholog la Universitatea din Chicago, arata ca, pentru dezvoltarea normala a creierului, sunt necesare acele experiente care presupun o angajare simultana a celor doua emisfere, pentru a se intari si consolida aceste conexiuni interemisferice. Dar masurarea curentilor cerebrali, pe perioada vizionarii, arata o reducere dramatica a comunicarii interemisferice realizate prin puntea emisferica (corp calos). Astfel, dr. Levy insista sa li se ofere copiilor posibilitatea de a experimenta un mediu de limba coordonat cu unul vizual, si nu sa fie privati de primul, prin vizionarea TV" (Healy, 1990).

"Majoritatea specialistilor în domeniu sustin ca nu trebuie permis ca vizionarea TV sa inlocuiasca jocurile fizice (alergatul, inotul etc.), lucrul cu mana (a construi, a coase, a intreprinde, in general, ceva cu mainile) sau alte activitati prin care cele doua parti ale corpului (stanga - dreapta) si conexiunile corespunzatoare lor din creier invata sa se coordoneze intre ele (Healy, 1990)."

"Dezvoltarea saraca a puntii interemisferice este una din cauzele principale ale scaderii capacitatii intelectuale la multi dintre tinerii de azi, a aparitiei problemelor de invatare si atentie. Aceasta slaba dezvoltare a comunicarii interemisferice face ca ei sa nu mai poata procesa suficient de rapid informatia, pentru a putea desfasura un proces de invatare, pentru a fi atrasi intr-o activitate reflexiva. Ei vor semana tot mai mult cu personajele micului ecran: oameni care doar actioneaza, urmarind anumite scenarii prestabilite sau tipare comportamentale, care se exprima in clisee, care traiesc indeosebi la un nivel emotional si reactioneaza automat, instinctiv, la provocarile lumii inconjuratoare.

Din cauza maturizarii sale tarzii (pana la 14 ani), corpul calos poate fi extrem de vulnerabil in conditiile lipsei exercitiului. Astfel ca, apreciaza Healy (1990), "in conditiile in care creierul ramane relativ pasiv in timpul copilariei si adolescentei (prin vizionarea TV, prin jocul pe calculator), va fi mult mai dificil sa-si dezvolte capacitatile intelectuale mai tarziu, cand aceasta punte este mai putin flexibila." (Virgiliu Gheorghe)

De ce nu mai citesc copiii?

"Studiile realizate in America demonstreaza ca majoritatea tinerilor intampina mari dificultati in intelegerea unui text ce depaseste nivelul gimnaziului, in a trage concluzii dincolo de faptele simple, in a urmari punctul de vedere al autorului sau succesiunea unei argumentatii, ori in a-si prezenta propriile argumente. Copiii nu pot intelege (patrunde semnificatia), nu isi pot aminti si aplica tot ceea ce au citit.

Exista oare o legatura intre vizionarea TV si declinul abilitatii de a citi? Maria Winn raspunde la aceasta intrebare, aratand ca, intr-un studiu facut pe un grup de 500 de copii intre 9 si 10 ani, toti au declarat ca prefera sa se uite la TV decat sa citeasca. Aceasta este, de fapt, situatia generala la nivelul tuturor societatilor occidentale, unde s-a generalizat ritualul zilnic al vizionarii TV. Chiar si in Romania, este usor de constatat ca nici copiii si nici tinerii crescuti cu televizor nu mai citesc carti. "Televizorul este mai provocator, mai relaxant, nu pretinde nici un efort - spun copiii - si de aceeea il prefera" (Winn, 1996).

Principalele mecanisme prin care televiziunea submineaza lectura au fost publicate in revista Reading Reaserch Quaterly:

1. Televiziunea anuleaza satisfactia pe care o producea lectura, inlocuind-o cu placerea facila a micului ecran si astfel inhiba dezvoltarea abilitatilor necesare citirii.

2. Vizionarea solicita un efort mental inferior celui cerut de lectura, ceea ce il va face pe copil sa gaseasca cititul ca fiind prea dificil.

3. Dependenta de TV micsoreaza timpul pe care copiii sunt dispusi sa il petreaca spre a gasi raspunsul la problemele pe care trebuie sa le rezolve. Ca atare, ingreuneaza sau descurajeaza desfasurarea unei activitati precum cititul. Cititul necesita ragaz pentru reflectie, rabdare si tenacitate in decodarea semnificatiilor. (Healy, 1990)

Televizorul, arata M. Winn (1996), presupune o experienta complet diferita de cea a lecturii:

1. Lectura elibereaza imaginatia, care trebuie sa construiasca intelesul cuvintelor, al lucrurilor citite. Televizorul insa blocheaza procesul imaginativ, oferind imaginile de-a gata, deja formate.

2. Lectura presupune un ritm mai incet sau mai rapid, in functie de capacitatea de intelegere a textului; in timp ce televiziunea, impunand un ritm foarte rapid, cel al derularii imaginilor, depaseste capacitatea omului de a procesa informatia.

3. Cititul inseamna concentrarea mintii, dezvoltarea atentiei, iar televizorul dimpotriva, sustine o atitudine pasiva, atentia nefiind dirijata din interior, ci captivata si sustinuta prin stimuli externi." (Virgiliu Gheorghe)

"Cercetarile arata, de asemenea, ca in cazul in care informatia este primita de la televizor, copiii o proceseaza in mod diferit decat atunci cand o lectureaza: "cei care au vazut povestea la televizor au descris efectele vizuale si actiunea personajelor, in timp ce grupul care a lecturat povestea, a descris mai mult dialogul povestirii si dat in mod semnificativ mai multe informatii despre continutul textului si despre personaje." (Healy, 1990)

Cum se mai descurca la scoala?

"Obisnuiti cu televizorul, copiii asteapta ca lectura sa le puna la dispozitie si imaginile, asteapta ca intelesurile sa fie primite de-a gata, ca cititul sa fie comod, relaxant si pasiv; ca ritmul in care se primesc informatiile sa fie rapid, caci altfel isi pierd rabdarea. Daca asteptarile le sunt inselate, prin confruntarea cu o experienta cu totul diferita, atunci se plictisesc, incep sa se gandeasca la altceva sau pur si simplu citesc alunecand peste litere si cuvinte, fara sa priceapa intelesul." (Virgiliu Gheorghe)

"Cercetatorii gasesc ca elevii cei mai buni sunt aceia care tind sa se uite mai putin la televizor. Mai mult decat atat, cu cat timpul dedicat vizionarii creste, cu atat rezultatele si performantele scolare sunt mai slabe. Copiii care au obiceiul de a privi la televizor, arata ca sunt incapabili de a intelege si lega in mod rational informatiile detinute. Problema lor cea mai mare este de a face conexiuni, de a organiza cunostintele pe care le poseda si de a trage concluzii. Acesti copii se plictisesc repede atunci cand lectura sau prezentarea profesorului in clasa nu sunt insotite de imagini, ca la televizor, si isi pierd atentia rapid" (Healy, 1990).

"Ce se intampla de fapt? Atunci cand copiii vad ceva la televizor, cauta in mod instinctiv sa inteleaga. Dar viteza de desfasurare a actiunii, bombardamentul de imagini si informatii, fac imposibila intelegerea si adancirea sensului celor vazute. Mintea copilului repeta in mod frecvent aceasta experienta de a nu fi lasata sa inteleaga continutul mesajului transmis, asa ca se invata cu o atitudine pasiva. Este ca si cand ar considera ca nu se asteapta sau ca nu se cere de la ea sa prinda intelesul a ceea ce se intampla pe micul ecran. Aceasta deprindere se transforma mai tarziu in experienta cotidiana sau extra-scolara si il va face pe copil sa se multumeasca doar cu perceptia vizuala, emotionala sau senzoriala a lucrurilor. El nu mai face efortul de a le intelege. Intelegerea, gandirea, ajung sa fie lucruri prea dificile, enervante si plictisitoare. (Virgiliu Gheorghe)

A aparut copilul hiperactiv din cauza televizorului?

"Hiperactivitatea este acea stare de permanenta agitatie, zbantuiala sau miscare continua, care are asociate probleme de atentie. Copiii care sufera de acest sindrom nu isi gasesc locul; la scoala nu pot sta linistiti in banca, nu pot fi atenti la ce le spui. Hiperactivitatea determina impulsivitatea excesiva, lipsa controlului interior si determina o oboseala nervoasa permanenta, un somn agitat si chiar insomnie. Ea este vazuta ca o cauza principala a comportamentului impulsiv la adulti, a comportamentului antisocial si a delicventei.

Ce legatura are televizorul cu hiperactivitatea? "Televizionarea conduce la separarea raspunsului natural al creierului de cel al trupului: in timp ce atentia mentala a copilului este in alerta, nu este necesar ca acesta sa reactioneze si fizic. Spre exemplu, creierul inregistreaza miscarile bruste ale camerei video sau actele de violenta prezentate, raspunzand la acest stimul, din punct de vedere psihic sau neurologic, ca la un pericol real. In acelasi timp, tensiunea nu poate fi eliberata prin raspunsul fizic, de vreme ce nu este nevoie de ea. Cercetatorii apreciaza ca aceasta excitare nervoasa in fata unui pericol iminent, care nu a fost descarcata printr-un raspuns fizic, prin participarea sau miscarea corpului, conduce automat la cresterea hiperactivitatii, irascibilitatii si frustrarii." (Moody, 1980)

Asadar, imaginile de la televizor stimuleaza in telespectator impulsul de miscare. Insa reactia fizica este reprimata, nefiind nevoie de ea. Aceasta tracasare senzoriala creeaza hiperactivitatea, deoarece energia fizica produsa de imagini, dar nedescarcata fizic, este inmagazinata. Apoi, cand aparatul este inchis, are loc explozia, manifestandu-se in exterior, prin crize ale lipsei de sens, reactii haotice, activitate accelerata.

Neuropsihologii gasesc ca vizionarea TV constituie astazi una dintre cauzele principale ale hiperactivitatii. Cu cat inainteaza televiziunea, marindu-se timpul dedicat vizionarii - arata ei - se inregistreaza o crestere a hiperactivitatii (Emery, 1975). Prin urmare, desi televiziunea este folosita de parinti pe postul de sedativ, caci pare sa ii linisteasca pe copii, la incheierea programului, acestia vor fi cu mult mai agitati si hiperactivi ca inainte. Numai ecranul TV ii mai poate linisti, dar cu riscul de a-i imbolnavi si mai tare." (Virgiliu Gheorghe)

"In plus, faptul ca televizorul poate provoca crize de epilepsie sau chiar poate declansa aceasta boala, este un lucru binecunoscut de specialisti. Dar evenimentul petrecut in 1998, in Japonia, a constituit un important semnal de alarma. La data de 16 decembrie 1998, ora 10, in timpul unui binecunoscut desen animat, Pochemon, 700 de copii au fost transportati de urgenta la spital, cu salvari sau masini de pompieri, din cauza declansarii crizelor de epilepsie. Peste 200 de copii au ramas in spital, pentru ingrijire, pe o perioada mai lunga de timp. Se pare ca o singura scena din acest desen animat, in care monstrul Picacky se afla in centrul unei explozii de lumina, a declansat la atatia copii crize epileptice sau boli de epilepsie. Faptul ca aceasta scena a putut provoca o reactie de o asemenea amploare, arata influenta pe care televizorul o are in mod obisnuit asupra creierului." (Virgiliu Gheorghe)

Tu si copilul tau cat de des priviti la televizor? Cu ce altceva ati putea inlocui acest timp? Ce parere ai despre ce ai citit aici?

Sursa: Efectele micului ecran asupra mintii copilului, de Virgiliu Gheorghe, editura Prodromos, 2013