Conflictele copil-parinte: cine ar trebui sa castige?

Conflictele copil-parinte: Parintele NU mai este un copil

"Noi avem alta varsta decat copiii nostri, asta trebuie sa intelegem. Am vazut atatea mamici care dau in mintea copiilor... in sens negativ. Pentru ca uita ca adultii sunt ele. Au pretentia de la micuti sa fie intelepti, rezonabili sau sa gandeasca precum un om mare. Nu! Copilul poate gandi destul de matur, am fi surprinsi. Insa emotiile unui copil sunt si ele pui, inca nu au crescut mari!" Mariana Radu este educatoare de 34 de ani, la o gradinita din Braila.

"Emotiile unui copil sunt nestavilite, profunde si, adeseori, nerezonabile. Emotiile lui se cearta cu noi! Ele au nevoie sa fie indrumate, corectate. Dar cum? Nu prin bataie, prin reprosuri, prin pedepse! Nu prin "Daca nu treci imediat incoace, te las aici si plec!" sau "Daca nu ne intelegem, nu mai pupi Zoo cu Andrei si Catalin maine dimineata! Ramanem acasa!"

- Spuneti ca nu ar trebui sa ne raportam la copil asa, cu restrictii si ”daca - atunci”...

"Nu ca nu ar trebui sa ne mai raportam asa. Uneori este nevoie de limite precizate clar, de ”daca - atunci”, ca sa inteleaga cauzalitatea! Dar multe mame stiu numai asta! Daca - atunci. Amenintarea devine instrumentul principal de disciplinare a copilului. Si atunci, normal ca micutul se razvrateste, ii dezvolti chiar tu un duh de cearta, o atitudine de conflict."

Conflictele copil-parinte: De ce se cearta copiii cu noi?

"Ei se razvratesc, ei se opun, la ei este normal. Procesul cresterii presupune ca micutul sa testeze limitele, sa opuna rezistenta, ca sa isi dezvolte personalitatea. Si noi, parintii, suntem primii fata de care manifesta asta. Sau asa ar trebui, pentru ca noi suntem ”stalpii”, in noi au incredere. Trebuie de aceea sa le permitem sa ne confrunte.

Intr-un fel, ii lasam sa castige. In sensul ca ii ascultam atunci cand au alta parere decat noi. Nu ne grabim sa le ”taiem macaroana”. Ne trebuie rabdare sa ascultam opiniile lor, chiar cand sunt puerile sau nefondate sau nerezonabile. Este mai greu aici, in clasa, cu atatia; dar va este mai usor dumneavoastra, acasa. La sfarsit, putem sa cadem la pace sau sa ii spunem copilului NU, daca insista, de exemplu, sa ii cumperi tot magazinul. Dar abia la sfarsit, dupa ce i-am ascultat.

Este foarte important pentru un copil sa existe pentru tine: adica sa il asculti cu atentie, sa pui pret pe ce gandeste, crede si simte. Copiii se cearta adesea cu noi (ne provoaca, ne irita parca voit, fac invers decat le cerem, insista, ne fac in ciuda) pentru ca vor sa ne acapareze atentia, sa isi faca provizii din atentia noastra. Pentru ca nu le dam suficienta atentie, adica o atentie consistenta. Nu sa il bagam in seama are copilul nevoie "Da, puiule", ci sa il luam in serios! Sa ne facem timp, sa ne concentram, sa intelegem ce vrea sa comunice, sa intram in lumea lui!"

Conflictele copil-parinte: Cine ar trebui sa castige?

- Nu vreau haina asta

- O sa ploua cand te intorci de la gradi. O pun pe buni sa vina cu ea, daca nu o iei acum.

- Nu, nu o vreau deloc!

- Cred ca va ploua si mi-e teama ca vei raci, Cristi, fara haina.

- Pai nu vreau sa port haina mea.

- Ok, pare ca nu vrei cu nici un chip sa iei haina aia!

- Asa este - o urasc!

- Nu-ti place deloc!

- Nu, este urata! Nici Claudiu si Mihaita nu au haine asa urate, ei au haine de blugi!

- Nu vrei sa porti haina de-asta cand prietenii tai poarta haine de blugi.

- Chiar ca nu vreau!

- Pai, atunci avem un conflict aici: tu nu vrei sa porti haina pentru ca este urata, dar eu sigur nu as risca sa racesti, apoi sa iau si eu raceala de la tine, sa lipsesc de la serviciu... Cum sa facem sa fim amandoi fericiti? Te poti gandi la o solutie?

- Sa imi iei si mie o geaca de blugi...

- Cred ca ar putea fi o idee, este si mai subtire, ca de primavara. Dar o putem lua abia dupa-amiaza. Pana atunci, ce facem?

- Pai pana atunci, cred ca pot sa iau si astazi haina cu mine...

Sau:

- Cum sa facem sa fim amandoi fericiti? Te poti gandi la o solutie?

- Pai... am o camasa de blugi, pot sa iau camasa peste tricou?

- Da, merge si asa. Luam si umbrela, pentru ca la camasa nu ai gluga. Ok?

Sau:

- Cum sa facem sa fim amandoi fericiti? Te poti gandi la o solutie?

- Da, pot sa iau geaca lui tata!

- Geaca lui tata?

- Da, geaca lui de blugi! Oare mi-o da?...

- Ia vezi.

Si Mihaita se intoarce cu geaca mare a lui tata pe el, cu manecile suflecate.

Conflictele copil - parinte: De ce ne certam noi cu copiii?

Asadar, toata lumea poate sa castige, atunci cand:

1. Il ascult pe copil si incerc cu adevarat sa intelegem care este motivatia pentru care nu asculta de mine.

2. Ii propun sa gasim impreuna o solutie, un compromis care sa ne impace pe ambii. Si il incurajez sa se gandeasca el la aceasta solutie, sa fie alegerea lui.

3. Sunt eu, parintele, dispus sa accept si solutiile alternativele ale copilului meu.

"De ce ne certam noi cu ei? Asta sa ne intrebam. De multe ori, noi ne incapatanam mai mult decat ei, in virtutea inertiei. Ne-am obisnuit ca stim noi mai bine, pentru ca suntem parinti. Nu-i mai ascultam si pe copii. Nu avem rabdare de "mofturile lor", cum spunem noi. Cand, de fapt, un copil pe care il asculta cu atentie mama sau tata si il ia in serios, este un copil hranit sufleteste.

Apoi, trebuie sa devin constient ca acest copil nu este copia mea, el este un om nou. Fireste ca se vor isca intre noi conflicte, pentru ca el vrea altceva decat mine. Dar eu nu ma incapatanez, din "dreptul" de a fi mama! Caci a fi mama nu este un drept, este o responsabilitate si un dar!"

Conflictele copil-parinte: Facem din copiii nostri, copiile noastre

- Deci, sa intelegem taina ca acest copil al meu este un omulet nou. Si atunci, ma simt responsabila sa ii creez conditiile ca el sa fie, sa devina altfel decat mine, sa devina altcineva...

"Da! Pentru ca noi, parintii, avem de multe ori tendinta de a face din copiii nostri, copiile noastre. De aceea intram in conflicte parinte - copil, pentru ca vedem ca ei nu SE fac asa ca noi. Ii dorim sa fie indeplinitorii dorintelor noastre nerealizate. Or, ei se nasc cu propriile dorinte. Noi am dori sa le transmitem idealurile noastre: ”Te fac doctor, te fac inginer, te dau la balet!”

Dar copilul are chemarea si vocatia lui, diferita! Altfel, iubirea se transforma in ceva egoist: ”esti copilul meu, trebuie sa fii de acord, sa faci cum spun, sa respecti dorintele mele..."

Mamici, voi ce parere aveti? Cum rezolvati conflictele copil - parinte? La voi in relatie, cine castiga de obicei?