Orice părinte vrea să-și protejeze copilul, să-l ajute să se descurce în situațiile provocative ale vieții. Din păcate, existrența noastră agitată ne face să trecem cu vederea multe semnale de alarmă din comportamentul copilului nostru și ne îngrijorăm doar atunci când acesta face ceva care ne afectează în mod direct.
Astfel, majoritatea părinților care sunt chemați la școală deoarece copilul lor are un comportament agresiv și lovește alți colegi, au tendința să vină acasă și să-i țină morală și să-l pedepsească.
Se simt frustrați că au fost puși într-o astfel de situație, rușinați că au primit observații, îngrijorați că rezultatele școlare ale copilului ar putea fi afectate. ”De ce îmi faci una ca asta?”, întreabă părintele, considerându-se pe deplin justificat să-i reproșeze copilului că îl pune în situații dificile.
Chiar și cu persoana cea mai prețioasă din viața noastră, propriul copil, tindem să ne centrăm tot pe noi și pe neajunsurile pe care le întâmpinăm din cauza sa. În plus, punem accent pe niște probleme secundare, în loc să ne concentrăm pe singura întrebare care contează: ”Ce îl determină pe copilul meu să se comporte astfel? Ce este, de fapt, în sufletul lui și ce trebuie să fac pentru ca el să se simtă mai bine?”
Dramele pe care le trăiește copilul
Pentru noi, unele dintre suferințele celor mici ni se par copilărești. Dar pentru ei sunt adevărate drame. Ar fi de ajuns să facem o călătorie în timp și să ne amintim cum ne simțeam la 7-8 ani, dacă alți copii ne excludeau din jocuri sau râdeau de noi.
”Nu este mare lucru, te joci cu alți copii.”, ”Nu trebuie să plângi din cauza asta, că ești copil mare!”, ”Uite, îți dau tableta să te joci, nu mai fi supărat!”, astfel de replici demonstrează modul defectuos al părinților de a rezolva nemulțumirile copilului.
Suntem tot timpul pe modulul ”a rezolva” și arareori ne facem timp să ascultăm ce are de spus micuțul nostru. Or, situațiile dificile pe care el le trăiește nu trebuie ”rezolvate”, pentru că nu stă în puterea noastră să facem acest lucru.
Copilul trebuie să dobândească propriile abilități de a face față dificultăților prin care trece, iar asta se poate întâmpla doar prin îndrumarea noastră atentă și îndelungată.
Tendința de a elimina cât mai repede problema, întrebările superficiale, rezolvările nepotrivite, minimalizarea sentimentelor copilului, toate acestea sunt abordări greșite din partea părinților, care adâncesc incapacitatea copiilor de a se descurca în situații dificile.
Să ne întoarcem la copilul care vine într-o zi la școală și constată că cel mai bun prieten nu mai vrea să se joace cu el, că și-a făcut un alt grup din care este exclus. La început va fi confuz și rănit, va încerca de mai multe ori să intre în vorbă cu fostul său amic, dar va fi de fiecare dată respins. Neîncrederea în sine și sentimentele de inferioritate vor fi din ce în ce mai pronunțate. Emoții negative, precum furia și frustrarea se vor acumula în sufletul său, alături de tristețe.
Copilul se întoarce acasă cu sufletul plin de suferință, iar părinții îl întreabă ”Cum a fost la școală? Ce note ai luat? La ce materii te-a ascultat?” De multe ori, cel mic răspunde doar ”Bine!” și cu asta s-a încheiat orice discuție.
De-a lungul săptămânilor, drama sa devine din ce în ce mai mare. Este neatent la lecții, visător, notele sale scad. Iar, într-o zi, este provocat de copiii care râd de el și se repede să-i lovească.
În momentul acela, a devenit un copil- problemă. Părinții sunt chemați la școală, primesc observații, se naște un conflict în care profesorii dau vina pe părinții, iar părinții dau vina pe școală. În realitate, nici unii, nici alții nu știu nimic despre suferința prin care trece copilul și, chiar dacă ar ști ce îl supără, nu-și dau seama cât de important este acest fapt pentru el și cum poate să-i schimbe întreaga existență.
Acesta a fost doar un exemplu, dar sunt nenumărate. Atâta timp cât cauzele din spatele comportamentului propriului copil rămân necunoscute pentru noi, abordarea noastră va fi întotdeauna nepotrivită. Ne vom concentra pe aspecte secundare și nu vom avea acces la miezul problemei.
Un copil care are o situație din ce în ce mai dificilă la învățătură, ar putea fi hărțuit în școală. Un altul care are comportamente agresive, poate fi victima unui anturaj nepotrivit. Copilul se plânge frecvent de dureri inexplicabile și este deprimat, iar în spate s-ar putea ascunde anxietate generalizată, abuzuri sau neputința de a se adapta la școală.
Nici unul din comportamentele copiilor nu este întâmplător. În spatele crizelor sale de furie, a inadaptării școlare sau a dificultăților de concentrare, a stărilor depresive ori a fricilor infantile stă întotdeauna ceva care trebuie descoperit și abordat cu răbdare și atenție.
Aspectele de care se preocupă mulți părinți ca notele sau felul în care sunt văzuți ei și copilul nu sunt lipsite de importanță, dar rămân în plan secund față de adevărata problemă: ce se întâmplă, de fapt, cu copilul.
Ce trebuie să facă părinții când copilul trece printr-un moment dificil
Odată ce am înțeles că orice comportament al copilului este un semnal de alarmă sau un strigăt de ajutor, trebuie să punem în mișcare o abilitate pe care mulți adulți încă nu au deprins-o suficient: aceea de a asculta și a reflecta emoțiile copilului. Trebuie să ieșim de pe modului ”rezolvare” și să-i dăm copilului nostru spațiu să se exprime, să povestească și să-și împărtășească suferința.
Bineînțeles, acest lucru nu este ușor.
În primul rând, pentru că suntem mereu în fugă și timpul nostru este limitat.
În al doilea rând, pentru că suntem tentați să punem noi lucrurile la punct, să dăm sfaturi, să ținem predici, să-i contrazicem pe cei mici sau să le minimalizăm trăirile.
În al treilea rând pentru că s-ar putea ca legătura de confidență dintre noi și copilul nostru să se fi rupt deja. Este posibil ca el să nu vrea să-și deschidă sufletul în fața noastră, să nu aibă încrederea că îl putem sprijini cu ceva. Mulți părinți se plâng:”Este foarte închis, nu-mi spune nimic. Cum să-l ajut?” Realitatea este că adesea se ajunge într-un astfel de punct datorită deficiențelor noastre de comunicare, blocajelor pe care le-am pus de-a lungul timpului între noi și copii.
Atitudinea pe care trebuie s-o avem când un copil trece printr-un moment dificil nu este aceea care ni se pare cea mai logică. Ceea ce noi punem în aplicare este ceea ce am învățat în propriile familii: să punem lucrurile la punct, să dăm sfaturi. să-l distragem pe copil sau să-i ignorăm emoțiile, concentrându-ne pe aspecte pe care noi le credem importante.
Dar. doar pentru că suntem adulți, nu înseamnă că procedăm tot timpul cum trebuie. Să ne imaginăm că venim de la serviciu, unde ni s-a întâmplat o mare nedreptate și nu vrem decât să ne vărsăm năduful. Nu avem nevoie să ni se spună că nu am procedat bine, să fim consolați că totul o să treacă sau să fim atrași într-o activitate care să ne facă să uităm de suferința noastră.
Pur și simplu avem nevoie să fim ascultați și înțeleși. Avem nevoie ca emoțiile noastre să fie văzute și acceptate, să ni se spună că avem toată dreptatea din lume să fim triști și furioși.
De același lucru are nevoie și copilul nostru. Așa că, dacă vrei să-l ajuți cu adevărat, parcurge următorii pași:
1. Ascultă-l! Cu atenție, fără să-l judeci, fără să-i dai sfaturi, cu inima deschisă.
2. Pune cât mai puține întrebări, doar ca să te lămurești despre anumite aspecte, dar nu-l inunda cu interogațiile tale.
3. Arată-i, din când în când, că ai înțeles ce vrea să-ți spună și că ai simțit emoțiile care l-au copleșit. ”Cred că te-ai simțit foarte trist atunci!”, ” Îmi dau seama că ai fost furios și aveai completă dreptate și eu m-aș fi simțit la fel”, acestea sunt reformulări ale povestirii sale în termeni de emoții, care îi vor demonstra că îl auzi și îl înțelegi. De-a lungul timpului este foarte important să-l înveți pe copilul tău abilități legate de inteligența emoțională. Ajută-l să-și recunoască emoțiile, să le accepte, să dobândească autocontrol.
3. Acceptă-i sentimentele, suferința, furia, gândurile. Chiar dacă nu ești de acord cu el, nu este cazul să i-o arăți când nu se simte bine și vine la tine să-și descarce sufletul. Așteaptă un moment neutru, în care el va fi echilibrat și amândoi veți fi în termeni pozitivi, pentru a insera anumite influențe educative.
4. Lasă-l pe el să găsească soluții. Arată-i că vei fi mereu acolo pentru el, că ești gata să-l sprijini, dar nu veni cu rezolvările tale. Îndrumă-l cu întrebări simple ”Oare ce ar trebui să facem într-o asemenea situație?”, dar nu te repezi să-i spui care este părerea ta. Îi vei permite astfel să-și dezvolte unele dintre cele mai necesare abilități din viață: de a găsi rezolvarea unor situații dificile, de a învăța să caute cele mai potrivite soluții și de a-și asuma responsabilitatea pentru deciziile sale.
5. Învață-l pe copil să accepte schimbarea, să vadă partea pozitivă din fiecare eveniment. Explică-i că schimbarea face parte din viață, că sunt unele lucruri dificile, care i-ar putea aduce sufeință, dar va trece peste ele și îi vei fi mereu alături, să-l îndrumi. Nu trebuie să îndepărtezi orice mic obstacol din calea lui, să-l ferești de orice neajuns, pentru că astfel îl transformi într-o persoană dependentă, nesigură și incapabilă să se descurce prin forțele proprii.
5. Ajută-l pe copil să aibă încredere în tine, să simtă că poate veni să-ți spună orice îl frământă. Acesta este un demers îndelungat, care necesită multă răbdare și finețe din partea ta, precum și o auto-educare continuă, legată de psihologia și modul de a reacționa al copiilor.
6. Învață să citești limbajul non-verbal al copilului, expresiile sale, felul în care se mișcă sau gesturile pe care le face. Toate îți vor da indicii despre sentimentele sale, despre momentele dificile prin care trece. Un copil care vine tot timpul acasă fără anumite obiecte sau cu hainele rupte ori murdare nu este, neapărat, neglijent. Ar putea fi victima bullying-ului, iar tu să nu ai habar despre acest lucru și să te preocupi doar de faptul că notele sale au început să scadă la școală.
7. Evită să-ți învinovățești copilul și învață-l ca, la rândul său, să nu dea tot timpul vina pe ceva din afară pentru problemele și nemulțumirile sale. Arată-i că adesea stă în puterea noastră să schimbăm lucrurile, schimbând ceva din noi înșine.
8. Vorbește-i despre sentimentele tale. Nu considera că un copil este prea mic să te înțeleagă. Trebuie să-i spui când te simți trist, frustrat sau îngrijorat din cauza anumitor comportamente ale sale. Nu da niciodată vina pe el, ci vorbește întotdeauna în termeni de comportament: ”Când tu ai venit foarte târziu acasă, m-am simțit foarte agitată și înspăimântată că ți s-a întâmplat ceva.” Fă-l să înțeleagă că, dacă Iei anumite măsuri, nu este fiindcă vrei să-l pedepsești ci ca o consecință a purtării sale. Dar nu uita să-l asculți mai întâi.
9. Oferă-i siguranță și încredințează-l de sentimentele tale. Chiar și atunci când ești supărată pe copilul tău, nu uita să-i spui că îl iubești. Copiii au nevoie mai mult decât de orice altceva de un loc în care să se simtă protejați și apărați. Asigură-te că le oferi acest spațiu, această bulă de siguranță, care este întărită de prezența ta protectoare. Menține o atitudine deschisă și iubitoare cu copilul tău, astfel încât să poată veni la tine ori de câte ori se simte depășit de o anumită situație.
Toți acești pași îl ajută pe copilul tău să se simtă ocrotit, să aibă încredere în tine și să dobândească acele abilități care îl vor ajuta să treacă peste momentele dificile din viața sa.
Surse:https://theworkingparent.com;https://www.chabad.org/;https://www.pta.org/
Surse foto: Istock
Urmareste-ne pe Google News
