Reușesc cu greu să rămân calmă când copilul meu are o criză de furie. Am fost un copil traumatizat și încerc să-mi educ copilul cu blândețe, dar e al naibii de dificil

Crizele de furie ale celor mici, tantrumurile sunt foarte greu de gestionat, inclusiv de către părinții care încearcă să abordeze metoda de parenting cu blândețe.

Mai ales dacă acei adulți au fost copii care au trecut prin anumite traume din cauza părinților lor, traume care le afectează capacitatea de a privi lucrurile dintr-o altă perspectivă.

„Când s-a născut fetița mea, îmi era clar un singur lucru: voiam să fac lucrurile altfel”

O mamă care a preferat să își păstreze anonimatul mărturisește că oricât de mult ar încerca să-și regleze emoțiile, să fie blândă cu fiica ei, îi este foarte dificil.

„Una din primele mele amintiri este atunci când alergam să prind autobuzul școlar. La o vârstă destul de fragedă am înțeles că școala este un mediu mult mai sigur pentru mine, decât căminul. Iar atunci eu înțelegeam că alerg să prind autobuzul care mă va duce spre locația în care mă voi simți în siguranță.

Acum, în calitate de adult și părinte trebuie să trăiesc cu efectele copilăriei mele traumatizante. Nu am înțeles niciodată cât de mult m-a afectat până când nu a trebuit să cresc propriul meu copil. Când s-a născut fetița mea, îmi era clar un singur lucru: voiam să fac lucrurile altfel, să se simtă în siguranță în prezența mea, să o iubesc mai mult decât orice, să aibă o copilărie magică și să-i fac toate capriciile.

Din păcate a trebuit să mă confrunt cu faptul că traumele mele din copilărie nu mi-au permis să fiu chiar un părinte blând cum mi-aș fi dorit”, mărturisește ea.

Modul corect în care trebuie să le spunem copiilor NU

„Ajunsă la maturitate, am înțeles că nu impuneam suficiente limite copilului meu”

Mama destăinuie faptul că este foarte greu să și regleze emoțiile, fiind crescută de un părinte care nu a reușit să facă acest lucru. Acum, că a intrat într-o etapă foarte importantă din viața ei, în care trebuie să facă lucrurile cu mult tact, răbdare și blândețe, îi este foarte greu.

Cel mai dificil se pare că îi este să exploreze toate emoțiile pe care le-a simțit în copilărie și pe care nu și le-ar dori să le simtă copilul ei.

„Învăț mici tehnici de respirație care mă ajută. Din păcate, chiar și cu acestea îmi mai pierd cumpătul când copilul meu face câte un tantrum. Și am mai învățat în timp că atunci când vine vorba de educația cu blândețe, poți începe cu cele mai bune intenții din lume și totodată poți să faci cele mai mari greșeli fără să îți dai seama.

În copilărie a trebuit să dau dovadă de înțelegere și flexibilitate pentru că nu aveam niciodată stabilitate în viața mea. Nu mă puteam atașa prea mult de un anumit lucru pentru că în următoarea clipă îl putem pierde. Și trebuia să fiu mereu pe placul oamenilor.

Ajunsă la maturitate, am înțeles că nu impuneam suficiente limite copilului meu, lucru pe care mi l-a confirmat și medicul nostru pediatru. Încă am probleme în a-mi seta limite pentru fiica mea, dar m-am liniștit știind că acestea sunt bune pentru copilul meu și este în regulă dacă fetița mea este supărată din cauza lor acum”, mărturisește ea.

„E greu să fii părinte, mai ales un părinte blând”

Femeia a realizat abia la maturitate, trecând prin diferite experiențe de viață faptul că nu numai educația cu blândețe, ci a fi părinte în general este foarte dificil. A învățat să-și ceară scuze dacă situația o cere, să îi promită copilului că se va descurca mai bine data viitoare dacă nu-și poate gestiona emoțiile și chiar să se îndepărteze puțin și să se liniștească pentru a aplana situațiile limită.

Nu este necesar ca adulții să încerce să fie părinți perfecți, pentru că perfecțiunea nu există decât în filme. Iar copilăria magică există cu momente bune și mai puțin bune, care se rezumă la două cuvinte „Te iubesc”.