Fiul meu are tendința să-și țină respirația când are o criză de furie. Își pune viața în pericol și nici nu-și dă seama

În momentul în care au crize de furie sau simt că nu sunt înțeleși, copiii au tendința de a reacționa în mod diferit, uneori chiar periculos. Cunoaște cel mai bine acest lucru o mamă al cărui fiu își ține respirația ori de câte ori are o criză de furie, punându-și viața în pericol.

Femeia era terifiată în momentul în care aveau loc aceste crize și nu știe cum să gestioneze situațiile, astfel încât să nu se producă ceva mai rău.

„Avea pielea de un gri albăstrui și aproape că nici nu mișca”

Primul moment în care a descoperit acest lucru a fost în timpul primului zbor al familiei de cinci persoane, când copilul ei, pe atunci în vârstă de 18 luni, s-a supărat atât de tare pe tatăl său care încerca să-l ajute să adoarmă, încât a început să dea din picioare, să plângă isteric. Ulterior și-a ținut respirația până când pielea lui a devenit albăstruie, leșinând pe podea la 10 km altitudine.

„Soțul meu, de obicei foarte ferm și stăpân pe sine, a început să strige „doctor! Aduceți un doctor!” din toți plămânii, ceea ce m-a speriat groaznic. Din fericire, celelalte două fiice ale noastre stăteau în spatele nostru în avion și se uitau la ecranul televizorului, fără a vedea cum frățiorul lor avea pielea gri albăstrui și aproape că nici nu mișca.

Câteva secunde mai târziu, fiul meu și-a deschis din nou ochii amețit și transpirat și a început să-și recapete culoarea roz obișnuită, înainte de a se ghemui în poala mea liniștit, dar epuizat. Adrenalina care mi-a inundat corpul în acele câteva zeci de secunde a persistat în sufletul meu până acum. Un endocrinolog foarte bine intenționat care se afla la doar câteva rânduri distanță de locul nostru a venit, l-a examinat rapid și a declarat că totul este bine.

Ne-a spus că unii copii pur și simplu își țin respirația când se enervează. Iar pediatrul copilului meu pe care l-am sunat în momentul în care am aterizat mi-a spus că am același lucru: „Unii copii își țin respirația și chiar leșină în momentul în care se enervează. Acest leșin este o modalitate prin care corpul lor se resetează. Asigurați-vă că este într-o poziție în care nu își poate lovi căpușorul, întindeți-l dacă este posibil și nu vă simțiți îndatorați față de un copil care va leșina de fiecare dată când nu îi oferiți ceea ce își dorește”, a spus medicul pediatru”, își amintește mama.

Ce sunt tantrumurile, cum se manifestă și când să ne îngrijorăm

„În momentul în care îi auzeam inspirația lui profundă, credeam că l-am salvat”

Aceasta susține că întreaga vacanță și-a petrecut-o citind jurnale medicale și gândindu-se la incidentul din avion. Astfel a aflat că 5% dintre copiii sănătoși experimentează asemenea stări care nu sunt o alegere, ci un reflex, un răspuns automat la suferință sau la frustrare.

Majoritatea copiilor depășesc aceste probleme până la vârsta de patru ani și aproape toți până la vârsta de șase ani. Cianoza datorată ținerii respirației este destul de frecventă la copii și apare atunci când micuțul plânge atât de tare, încât nu poate să își tragă respirația, nu poate să scoată niciun zgomot pe gură, lucru care duce eventual la leșin.

Adesea un astfel de răspuns este declanșat de o durere sau de o frică bruscă care îl face pe copil să transpire, să își țină respirația și ulterior să își piardă cunoștința. Bineînțeles că asemenea episoade sunt foarte greu de gestionat de către părinți, aproape înfricoșătoare.

În continuare, mama susține că a intrat pe forumurile de chat, a vorbit cu mai mulți oameni care aveau experiențe și idei diferite despre cum să scape de această problemă.

„Unele persoane mi-au sugerat să îl țin cu capul în jos, o altă persoană mi-a spus să-i amintesc copilului mereu să respire, să-i suflu în față sau să îl așez pe o cârpă rece.

A existat o perioadă de mai multe luni când la orice indiciu de plâns îmi luam copilul în brațe și îl așezam strategic să se uite la apa care curge din chiuvetă, ceea ce liniștea îl calma sau îl forța să respire. În momentul în care îi auzeam inspirația lui profundă, credeam că l-am salvat. Copilul meu a leșinat de cinci ori în doi ani.

De fiecare dată parcă auzeam firele de păr cărunte cum îmi ieșeau în vârful capului. Până în urmă cu câteva luni. Am încetat să îi mai arăt chiuveta din bucătărie ori de câte ori începea să plângă, să mai suflu asupra chipului lui atunci când îl vedeam înfuriat, să încerc să-l mai liniștesc.

Mi-am dat seama că oricât de mult ai încercat să controlezi un copil, este zadarnic. Așa că nu l-am mai obligat să facă nimic din ceea ce nu vrea, din ceea ce „trebuie” să facă și l-am privit pentru ultima oară cum devine albăstrui. Inima mi-a băutut din ce în ce mai tare până când a început să respire. Ulterior ne-am continuat ziua și nu s-a mai repetat niciodată un astfel de incident”, mărturisește mama.

Într-adevăr copiii au moduri diferite prin care își arată nemulțumirile sau își exprimă frustrările. Părintele trebuie doar să știe cum să gestioneze situațiile cu calm, fără a intra în panică, pentru că nimic nu este fără rezolvare. Nici măcar pielea albăstruie a copilului mult prea supărat că nu i se fac poftele…