A fi părinte nu înseamnă numai bucurii și realizări, ci presupune și a lua decizii importante și uneori foarte dificile pentru viitorul și sănătatea copilului. Cunoaște acest lucru o mamă pe nume Samantha Harney, al cărui fiu, Trevor, suferea de epilepsie la vârsta de 14 ani.
Crizele epileptice se manifestau în fiecare zi și nu răspundeau la niciun fel de medicație, astfel încât a fost nevoie de o intervenție chirurgicală la creier pentru ca fiul ei să poate duce o viață normală.
„Fiul meu Trevor nu a avut un început facil în viață. S-a născut la 37 de săptămâni din cauză tensiunii arteriale mari cu care mă confruntam din adolescență.
După naștere, fiul meu a dezvoltat hipertensiune pulmonară, un fel de hipertensiune arterială care afectează plămânii, dar și inima.
Atunci a fost transportat la spitalul Hermann Memorial pentru Copii din Houston și a fost conectat la aparate pentru a supraviețui. Aparatul l-a ținut pe Trevor în viață, însă după doar cinci zile a avut a suferit un accident vascular cerebral, lucru care a dus la hidrocefalie sau lichid pe creier, motivul pentru care fiul meu a dezvoltat crizele epileptice.
Când era mic, nu făcea prea multe crize de acest gen, dar pe măsură ce a crescut și a început să joace baseball, prin clasa a patra, lucrurile s-au înrăutățit în ceea ce privește starea lui de sănătate. Curând Trevor făcea convulsii trei zile pe săptămână”, mărturisește mama.
Epilepsia in sarcina - ce implica si ce urmari ar putea avea
Convulsiile epileptice îl epuizau pe Trevor
Femeia își amintește că ori de câte ori Trevor avea câte o criză de epilepsie se legăna, bătea din mâini, repeta cuvântul „ok”. Pentru el, experiența era istovitoare și adormea imediat după. Ochii se mișcau necontrolat dintr-o parte în alta, iar pentru mamă, a-și privi copilul chinuindu-se într-un asemenea hal era îngrozitor.
Tatăl lui Trevor lucra în afara orașului așa că mititelul depunea mult efort la efort la ferma familiei unde îngrijea de 2 vaci și 33 de porci. Micuțul și-a dorit dintotdeauna să devină fermier și să calce pe urmele tatălui și bunicului său. Pe măsură ce convulsiile s-au agravat, mama numai era sigură de viitorul lui în acest sens.
Un băiețel de 2 ani, operat pe creier, primește cadou un cățeluș cu aceeași afecțiune ca și el
Pandemia Covid 19 a întârziat operația pe creier a lui Trevor
Medicii de la spitalul memorial Hermann i-au prescris băiatului trei medicamente diferite pentru tratarea epilepsiei, însă nici unul nu reușea să-i oprească crizele. Atunci când se apropia de dozajul maxim și medicamentul nu făcea față, medicii au început să ia în calcul o intervenție chirurgicală pe creier pentru ca băiatul să revină la normalitate.
Testele și analizele pentru această operație au fost întrerupte de pandemie, lucru care i-a frustrat atât pe părinți, cât și pe băiat.
Mama mărturisește că nu a fost sigură că a luat decizia potrivită, optând pentru operație. Împreună cu soțul ei, Taylor, au cântărit argumentele pro și contra, posibilele complicații care ar fi implicat pierderea vederii, dar și săderea calității vieții lui Trevor în anii ulteriori.
„Până la urmă a trebuit să las decizia în mâinile lui Dumnezeu. Am vrut să anulez operația, dar când am vorbit cu doctorul Manish Shah, un neurochirurg pediatru foarte renumit care urma să facă operația, a fost atât de calm, de încrezător și mi-a conferit încrederea de care aveam nevoie să știu că luam deciziile potrivite. Operația a avut loc în noiembrie anul trecut și de atunci au trecut 206 zile fără nici un fel de convulsie”, a declarat ea.
Practic, intervenția a constat în deconectarea zonei moarte a creierului care îi determina convulsiile, ajutând copilul să-și recapete viața și să devină fermierul la care visa de mic. Acum Trevor se ocupă de creșterea porcilor și a vacilor, și-a cumpărat o camionetă cu banii săi și speră să nu mai aibă convulsii pentru a putea obține permisul.
De cele mai multe ori, deciziile care par greșite sau imposibile se pot dovedi alegerea corectă ,deși părinții sunt terifiați de implicațiile pe care le aduce un simplu „Da” pentru viitorul micuților lor.
Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com, pixabay.com
Surse articol: businessinsider.com