Copil la 30 de ani vs. copil la 38 de ani. Cât de greu mi-a fost în a doua etapă

Fiecare etapă a vieții vine cu propriile provocări și cu fiecare an care se scurge, devenim mai maturi, avem o gândire mai clară, ne concentrăm pe alte lucruri. Provocările maternității sunt diferite la vârsta maturității, comparativ cu anii tinereții. O mămică care a dat naștere copiilor la 30, 32 și 38 de ani povestește care au fost provocările prin care a trecut cu copiii în funcție de etapa de vârstă la care s-a aflat în acel moment.

„Provocările de a face față unui copil mic și năzbâtiilor lui la 30 de ani au fost mult mai mari atunci când deja am depășit vârsta de 40 de ani…”

„Am născut primul copil la vârsta de 30 de ani, pe cel de-al doilea la 32 de ani, iar cel de-al treilea copilaș a venit pe lume când aveam 38 de ani. Nu am lucrat cât timp mi-am crescut primii doi copii, dar m-am angajat ulterior. La vârsta de 38 de ani am aflat că voi fi din nou mămică și m-am gândit că diferența de vârstă între copii și între experiențele mele ca și mamă nu era prea mare. Cât de mult aveam să mă înșel...

Provocările de a face față unui copil mic și năzbâtiilor lui la 30 de ani au fost mult mai mari atunci când deja am depășit vârsta de 40 de ani. Frățiorii mai mari erau prea mari pentru a se juca cu bebelușul și prea mici pentru a avea grijă de el, așa că nu am avut parte de pauză deloc. În plus, m-am gândit că, pe măsură ce copiii mei cresc, o să fiu confundată cu bunica lor”, mărturisește mama.

„A fost dificilă trecerea de la statutul de mamă casnică la mamă cu un job”

Femeia își amintește cum, atunci când copiii erau mici și nu aveau un job își permitea să își împartă timpul așa cum își dorea ea. pentru ca lor să le fie bine. Practic îi ducea la diferite antrenamente, lecții, le era alături, făcea prăjituri pentru școală, nimic nu o împiedica să fie mama perfectă pentru copiii ei.

Dar pe măsură ce au crescut iar ea s-a angajat, timpul ei devenea din ce în ce mai puțin, nu mai își permitea să le gătească chiar tot ceea ce își doreau și odată cu venirea pe lume a celui de-al treilea copil, lucrurile au luat-o complet razna în familie.

„Pe cât de mult mi-am cocoloșit primii doi copii, în cazul fiicei mele cele mici am lucrat încă de la împlinirea a câtorva luni după naștere. Așa că fiica mea se întorcea cu autobuzul de la școală sau cu bunica ei, era învățată să stea și singură, se descurca foarte bine cu temele, era dusă la lecțiile de balet dar și la antrenamentele de fotbal de câte un vecin sau câte un prieten de familie și și-a petrecut foarte mult timp pe iPad”, susține femeia.

Vârsta la care femeile nasc copii inteligenți

„Fiica mea cea mică mi-a mărturisit că se simte lăsată pe dinafară și că surorile mai mari nu o înțeleg, nu o includ în activitățile lor, trăiește în umbra lor și de cele mai multe ori se simte ignorată în familie”

Mama susține că obișnuia să asculte același gen de muzică precum copiii ei mai mari, să se joace jocuri de societate pentru adulți cu ei și a existat un moment care i-a marcat întreaga existență ca și mamă și a determinat-o să simtă vinovată pentru felul în care și-a crescut cel de-al treilea copil.

„Eram cu toții la o seară distractivă în familie în care fiica mea cea mică a trebuit să rămână împreună cu mine, în timp ce toți ceilalți membri care s-au strâns se jucau un joc de societate pentru adulți. Mă aflam cu ea în camera alăturată și îi auzeam pe ceilalți cum se înecau în hohote de râs, în timp ce fiica mea ofta într-una.

Mi-a mărturisit în acea seară că se simte lăsată pe dinafară de multe ori și că surorile mai mari nu o înțeleg, nu o includ în activitățile lor, trăiește în umbra lor și de cele mai multe ori se simte ignorată în familie. Confesiunea ei m-a făcut să mă simt tot mai vinovată și mi-am dat seama că, pe măsură ce copiii mei mai mari au devenit adolescenți, am făcut pe șoferul de taxi pentru grupurile lor de prieteni până la mall și mi-am cam neglijat fiica cea mică, ce trebuia dusă la diferite antrenamente de către membrii ai familiei, vecini sau chiar prieteni.

Credeam că petrec suficient de mult timp cu ea pentru că seara mâncam cu toții în familie, noaptea o înveleam pentru a o ajuta să adoarmă și uneori petreceam timp cu ea ca fetele discutând între patru ochi. Se pare că nu făceam tot ceea ce îmi stătea în putință, iar vina a început să mă copleșească în momentul în care mi-am dat seama că m-am ocupat mai mult de copiii mei adolescenți decât de ea”, susține mama.

Am 30 de ani, un copil și încă locuiesc cu mama. Și nu am de gând să mă mut prea curând

„Fiica mea cea mică a devenit un fluturaș social, nu și a găsit locul și nu a avut niciodată un prieten de încredere

Din cauza neglijenței pe care a resimțit-o din partea familiei și în deosebi a mamei, fiica cea mică a devenit un fel de fluturaș social care a oscilat între diferiți prieteni și grupuri de prieteni, în încercarea ei de a-și găsi locul într-un cerc. Pe măsură ce a crescut, fiica ei a devenit tot mai independentă forțată de împrejurări și nu pentru că a fost susținută de cineva în acest sens.

„Din fericire, fiica mea nu își amintește că ar fi fost neglijată în copilărie, ci numai atunci când a trecut spre pubertate, iar adolescentele erau în centrul atenției. Sunt foarte mândră de mine pentru că am reușit să cresc trei copii, i-am ajutat să devină independenți, iar fiica mea cea mică a putut să aibă două modele de viață în surorile ei mai mari. Eu încă nu am fost strigată „bunica” de către trecători datorită vârstei înaintate la care le-am născut”, concluzionează ea.

Într-adevăr, pentru o mamă este destul de greu să își împartă atenția în trei părți în mod egal, dar provocările maternității și a creșterii copiilor sunt depășite cu brio dacă părintele reușește să nu facă diferențe între copii. Și bineînțeles provocările sunt mult mai mari odată cu aducerea pe lume a copiilor la maturitate.