Cum să previi ca micuțul tău să devină o victimă

Cum să previi ca micuțul tău să devină o victimă

Irina Olteanu - Redactor Senior

Fenomenul de bullying, deși este mediatizat intens în ultimii ani, există în fapt dintotdeauna. Din acest motiv îți venim în ajutor cu anumite strategii pe care să le iei în considerare oferite de către specialiștii din domeniu pentru a-ți împiedica copilul să devină o simplă statistică.

Ce se poate face pentru a opri fenomenul de bullying

Bullying-ul nu dispare de la sine, conform experților. Părinții și școlile trebuie să-și unească forțele pentru a-l opri. În lipsa unei intervenții, efectele bullying-ului (care includ depresie, respect de sine scăzut și în cazuri extreme chiar sinucidere) vor continua. Aproximativ 4 400 de persoane se sinucid anual în SUA, conform Centrului de Control al Îmbolnăvirilor. Victimele bullying-ului sunt de 2-9 ori mai predispuse să ia în considerare să se sinucidă, comparativ cu persoanele care nu sunt expuse fenomenului, conform unor studii realizate de către Universitatea Yale. 

Un program anti-bullying finlandez denumit KiVA, în care studenții, profesorii și părinții participă cu toții examinează rolul fiecărei persoane în proces. Mediul prietenos și în care există echitate descurajează abuzul. Acest program a reușit să reducă fenomenul cu un procent de 50% comparativ cu școlile care nu îl folosesc.

Un program pilot similar va fi lansat în SUA (orașul Lawrence din Kansas) mai târziu în acest an. Între timp programele așa-numite zero-toleranță nu funcționează de cele mai multe ori decât dacă școlile au implementat un sistem în care copiii să poată raporta situațiile de bullying. Personalul școlar trebuie de asemenea să întocmească rapoarte în acest sens.

cum sa previi sa devina victima

Strategii de a preveni ca al tău copil să devină o victimă

- Implică-ți copilul. Primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când observi că ceva nu este în regulă cu copilul este să discuți cu el. Cel mai important pas în ajutarea unei victime a fenomenului este validarea situației. Fii atent la sentimentele copilului și ajută-l să înțeleagă că îți pasă. Chiar dacă nu îi vei putea rezolva toate problemele, trebuie să știe că poate conta pe sprijinul tău. Este important de asemenea să îl ajuți să deprindă strategii de ignorare sau să apeleze, dacă este cazul, la un adult.

- Fii un exemplu. Bullying-ul este un comportament învățat. Copiii preiau comportamentele antisociale printre care se include și bullying-ul de la modelele adulte din viața lor precum părinți, profesori și chiar media. Dacă ești un exemplu pozitiv, îi vei oferi un model de comportament benefic de la o vârstă fragedă. În plus, copilul are șanse mai puține să se implice în relații nocive dacă tu eviți asocierile negative pe plan social
- Educă-te. Instruirea și educarea continuă reprezintă o modalitate esențială de a opri bullying-ul dintr-o comunitate. Profesorii au timp în acest fel să vorbească deschis cu studenții despre bullying și să înțeleagă care este situația din mediul școlar. De asemenea, copiii vor înțelege ce comportamente pot fi încadrate drept bullying. Consiliile școlare organizate cu privire la acest subiect pot aduce în discuție această temă. Și personalul școlar și restul adulților trebuie educați; trebuie să înțeleagă natura bullying-ului și efectele sale, cum să răspundă când se confruntă cu acest fenomen și cum să colaboreze cu ceilalți membri ai comunității pentru a-l preveni
- Pune bazale unei comunități de sprijin. Bullying-ul nu este doar problema celor direct implicați, ci a întregii comunități, prin urmare necesită o soluție de amploare. Toată lumea trebuie să se implice pentru a eradica acest fenomen. Este vorba astfel despre: studenți, părinți, profesori, administratori și consilieri școlari (sau alt tip de personal școlar), asistente medicale/medici școlari, cadre didactice de la programul after-school. În cazul în care copilul tău a devenit o victimă a bullying-ului, este important să nu te confrunți direct cu acesta sau cu părinții săi. Nu este de obicei productiv și poate fi chiar periculos. Este indicat însă să implici comunitatea, respectiv cadrele didactice, consilierul școlar (cei menționați anterior) pentru a obține informații și eventual recomandări care te vor ajuta să stabilești cea mai potrivită conduită. Dezvoltă o strategie cu comunitatea pentru a eradica bullying-ul.
- Ajută martorii să se simtă puternici. Adeseori participanții la situație de această natură se simt neputincioși. Pot crede că dacă se implică vor direcționa atacul agresorului către ei sau vor deveni proscriși din punct de vedere social. Este însă esențial ca martorii să ajute și să înțeleagă că prin tăcere și inacțiune nu vor face decât să îi facă pe agresori să se simtă și mai puternici.
- Nu uita de agresor. Acesta are de obicei probleme personale cu care se confruntă și are nevoie de ajutor din partea adulților. Se implică în astfel de comportamente din cauza lipsei de empatie/ de încredere sau ca urmare a problemelor din familie. Primul pas în a-l ajuta este să recunoască că manifestă un comportament de tip bullying. Iar apoi să înțeleagă că acesta este dăunător celorlalți și conduce la consecințe negative (pe care i le poți chiar prezenta).

cum sa previi sa devina victima

Sfaturile organizațiilor și psihologilor anti-bullying

- Vorbește frecvent cu copilul tău, fii sigur că știe că-l asculți oricând are nevoie
- Dacă nu are încredere în tine, încurajează-l să vorbească cu alt membru de familie sau adult
- Implică-te în viața școlară a copilului, dacă este posibil. Poți fii martor la diverse comportamente de tip bullying. În plus, îți poți ajuta copilul să deschidă o conversație sau să lege o prietenie.
- Manifestă un comportament respectuos în public (în magazine, restaurant și cu prietenii). Dacă cineva este nepoliticos, arată-i copilului cum să gestioneze situația fără a fi agresiv.
- Dacă observi că al tău copil se implică în activități de tip cyberbullying, limitează-i accesul la computer. În cazul în care este o victimă, nu îl lăsa fără telefon/computer (din acest motiv cei mai mulți copii nici nu mărturisesc părinților situația prin care trec).
- Se poate dovedi riscant să iei apărarea copilului tău în situația în care este victimă deoarece celor mici le este teamă că se va agrava situația sau izolarea sa socială.

Citește șiLa 33 ani încă îmi amintesc cum eram hărțuită de colegi în școală. Cum afectează bullying-ul dezvoltarea copilului? 

Surse:
www.apa.org; www.lifescript.com; www.healthline.com

Articolul urmator
Ziua Profesorilor: ce ar trebui să știe copilul tău și cum să o sărbătoriți
Ziua Profesorilor: ce ar trebui să știe copilul tău și cum să o sărbătoriți

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Îmi pun fiul de 12 ani să mă scoată la „întâlniri" ca să-l învăț cum să se devină un bărbat atent. Tu ce faci pentru fiul tău?
    Îmi pun fiul de 12 ani să mă scoată la „întâlniri" ca să-l învăț cum să se devină un bărbat atent. Tu ce faci pentru fiul tău?

    Ce lecție mai bună poți da copilului decât prin puterea exemplului? O mamă îi dă fiului ei în vârstă de 12 ani bani pentru a planifica întâlniri,...

    Riduri între sprâncene: cum le previi și cum le ascunzi
    Riduri între sprâncene: cum le previi și cum le ascunzi

    Ridurile apar în zonele în care mușchii se mișcă mai mult, adică în preajma gurii, a ochilor sau la nivelul frunții. În ceea ce privește fruntea, trebuie să...

    Păianjeni de casă: cum să scapi de arahnide și cum poți să previi apariția acestora
    Păianjeni de casă: cum să scapi de arahnide și cum poți să previi apariția acestora

    Când nici nu te aștepți, îi vei descoperi în cele mai ascunse unghere ale casei tale. În colțurile pereților, în cămară, la marginea ferestrelor sau...

    Trăim în era abuzurilor de orice fel! Cum îți înveți copilul să nu fie victima abuzatorilor?
    Trăim în era abuzurilor de orice fel! Cum îți înveți copilul să nu fie victima abuzatorilor?

    Într-o lume în care copiii devin ținte ale abuzatorilor și reprezintă tentații imorale pentru adulți sau alți copii mai mari, datoria părinților este să le ofere...

    Semne și simptome care trebuie să îți dea de bănuit că micuțul tău are probleme cu ficatul
    Semne și simptome care trebuie să îți dea de bănuit că micuțul tău are probleme cu ficatul

    Stările de oboseală, refuzul mâncării, durerile în partea dreaptă persistente, amețeli, vărsături, senzația de plinătate, sunt doar câteva dintre simptomele care...

    Viața așa cum nu am vrut-o! Am fost victima abuzurilor de tot felul, dar am învățat să nu mai las pe nimeni să mă calce în picioare
    Viața așa cum nu am vrut-o! Am fost victima abuzurilor de tot felul, dar am învățat să nu mai las pe nimeni să mă calce în picioare

    Viața mea... nu știu exact cum să o descriu; cred că un "rollercoaster" ar fi pe aproape. M-am lovit de atâtea lucruri, pe care cu mintea mea de copil nu am putut să le...

    Micuțul erou de 2 ani: cum și-a salvat familia care era să ardă de vie
    Micuțul erou de 2 ani: cum și-a salvat familia care era să ardă de vie

    Curajosul familiei! Un băiețel de doar 2 ani, din Texas, și-a salvat familia de la moarte, în timpul unui incendiu. „Mami, e foarte cald! E cald, mami!”, a țipat cel...

    La numai 4 ani a plecat cu mașina mamei sale la drum. Cum l-au găsit polițiștii pe micuțul șofer
    La numai 4 ani a plecat cu mașina mamei sale la drum. Cum l-au găsit polițiștii pe micuțul șofer

    Un băiețel de patru ani ar putea avea un viitor în Formula 1, după ce a luat mașina mamei sale la o plimbare în Olanda. Cel mic a reușit să ia cheile fără ca părinții...

    © 2024 Qbebe