Ca părinte, este perfect normal să vrei să îi oferi copilului tău tot ce e mai bun. Îți dorești să aveți o relație fără cusur și să fii un părinte perfect pentru el. Dar chiar și părinții mai greșesc uneori, oricât de multe sfaturi ar primi din exterior și oricât de informați ar fi, iar asta nu înseamnă că sunt niște părinți răi.
4 lucruri la care trebuie să renunți dacă vrei să fii un părinte mai bun
Este firesc să greșești din dorința de a fi un părinte mai bun pentru copilul tău! Nu o spunem doar noi, ci și mămicile care în încercarea lor de a fi părinții de care prichindeii lor au, cu adevărat nevoie, au renunțat la următoarele lucruri!
1. Am renunțat să mă mai împrietenesc cu alte mame
Nimeni nu se îndoiește de utilitatea grupurilor de mămici de pe rețelele de socializare, însă uneori să faci parte dintr-o astfel de comunitate poate deveni toxic dacă nu știi să îți setezi niște bariere. Iată ce povestește o mămică din Statele Unite, care a renunțat să mai caute prietenii cu alte mame pe astfel de grupuri:
„Te-ai împrietenit și cu alte mame - o întrebare care mi s-a pus frecvent în primul an de viață al fiului meu. Auzisem că îți poți face grupurile de mame de pe Facebook, dar chestia asta nu prea a funcționat în ceea ce mă privește. Sigur că la început mi s-au părut utile aceste grupuri, însă la un moment dat am început să le privesc că pe locurile de întâlnire ale găștilor de proaspeți părinți anxioși și nesiguri, care încearcă cu disperare să crească niște copii perfecți, în timp ce se compară unii cu alții.
Citește și: Sunt un parinte bun, perfect... sau suficient de bun?
Așa că am început să refuz invitațiile la grupurile de mame și m-am gândit că poate aș putea să mă împrietenesc cu alte mămici la locul de joacă. Dar nu am reușit nici acest lucru, fiindcă ar fi însemnat să ies foarte mult din zona mea de confort.
Așa că am încetat să mă mai presez să îmi fac noi prieteni și am ales, în schimb, să mă concentrez pe construirea unei relații sănătoase cu copilul meu. Am început să petrec singură timp cu copilul meu pentru a-l cunoaște mai bine. Am mers împreună la plimbare, ne-am jucat, am mâncat împreună - practic, am fost 100% prezentă în viața lui și am reușit să construiesc o relație foarte frumoasă cu el. Și uite așa am devenit un părinte mai încrezător și un bun prieten pentru copilul meu”.
2. Am renunțat la programe și termene limită
Aceeași mamă povestește că a trebuit să renunțe la programele de masă și de somn, fiindcă bebelușul ei nu respecta mai nimic.
„Din momentul în care copiii noștri se nasc, ni se prezintă un set de etape importante pe care aceștia ar trebui să le parcurgă - tabele de creștere, programe de masă, tipare de somn etc. La început, acest lucru părea să-mi satisfacă nevoia de a fi mereu organizată, dar ca de obicei socoteală de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg.
Bebelușul meu a refuzat să respecte orice fel de orar și program impus și am început să văd cum aceste așteptări determinate de societate nu erau (în mare parte) realiste. Așa că am început să fac un program personalizat, dacă vreți, în funcție de ritmul în care se dezvolta copilul meu.
Am continuat să îmi alaptez copilul și după ce acesta a împlinit 3 ani și nu, nu m-am grăbit să îl învăț să doarmă singur, în patul lui. Apropo, știați că noi, oamenii, suntem singurele mamifere care își forțează copiii să dormă singuri? O nebunie, știu! L-am lăsat să folosească oliță atunci când s-a simțit pregătit atât din punct de vedere fiziologic, cât și emoțional.
Am ales prioritizarea nevoilor copilului meu, fără să îmi pese foarte mult de ce zic ce din jur că ar fi bine să fac. Sunt un părinte neconvențional, dar sunt totuși un părinte mai fericit”.
3. Am renunțat să-mi mai fac griji în legătură cu timpul petrecut în fața ecranelor
Pe toate grupurile de parenting, în orice școală ori grădiniță auzim părinți și educatori dând vina pe calculator și telefon pentru orice comportament deplasat al copilului. Însă timpul pe care copiii noștri îl petrec în față ecranelor nu este chiar atât de dăunător precum ne imaginăm, spun experții în sănătate. Important pentru sănătatea mentală a copiilor este cum utilizează tehnologia, nu cât timp stau în fața ecranelor. Pentru că, să fim sinceri, nu avem cum să îi ferim pe cei mici de tablete, telefoane și laptopuri, oricât de mult ne-am strădui.
„Înainte să devin mama, am fost unul dintre acei oameni care spuneau: Când voi deveni părinte, nu-mi voi lăsa copilul să se uite la televizor. Oh, ce naivă eram!
Am făcut tot ce am putut pentru a amâna momentul în care copilul meu pune mâna pe un smartphone. Dar, pe măsură ce fiul meu a devenit mai activ, capacitatea mea de a avea grijă de el și de a-mi menține bunăstarea mentală și fizică fără ajutorul ecranelor s-a epuizat. Așa că am făcut tot ce cărțile de parenting îmi spun să nu fac: l-am lăsat să se uite la televizor chiar înainte de a împlini doi ani.
Majoritatea părinților sunt conștienți de faptul că un timp semnificativ petrecut în fața ecranelor poate avea efecte dăunătoare asupra dezvoltării unui copil. Dar, atunci când ești ești mama unui băiețel energic, nu ai un partener de viață și niciun sprijin din partea familiei și trebuie să faci un duș, îți rămân puține opțiuni.
Citește și: Ca sa fii un parinte bun, trebuie sa fii obiectiv cu propriul copil
Așa că, într-o zi, am renunțat să mă mai îngrijorez și am analizat obiectiv cum aș putea folosi ecranele ca instrument de parenting. În primul rând, am înțeles clar de ce vreau să folosesc ecranele: pentru a-i oferi copilului o sursă de divertisment sigur, care nu necesită intervenția mea.
Apoi am creat câteva reguli de familie nescrise pentru utilizarea ecranelor, cum ar fi:
- vizionarea ecranelor doar acasă (o regulă flexibilă), ceea ce înseamnă de preferință televizor și nu dispozitive mai mici, cum ar fi telefoanele și iPad-urile;
- maximum 1 oră pe zi (o altă regulă flexibilă);
- numai emisiuni adecvate vârstei;
- ne uităm împreună la televizor, atunci când se poate;
- după ce ne uităm la televizor, ne jucăm împreună sau facem o activitate creativă, astfel încât să îi fie mai ușor să renunțe la ecrane și să se reconecteze cu „lumea reală”, fără crize de furie.
Am renunțat la ideea de a fi un părinte care interzice ecranele și am devenit în schimb un părinte flexibil din punctul acesta de vedere, ceea ce m-a făcut să mă simt mult mai relaxată”.
4. Nu m-am mai gândit la felul în care am fost eu crescută
Nu te mai gândi la felul în care tu ai fost crescută. Lasă în urmă traumele proprii! Descotorosește-te de propriul trecut, independent de ce ai avut sau nu în perioada copilăriei, dacă ai suferit sau ai primit prea mult.
„Nu primim niciun manual de instrucțiuni atunci când devenim părinți. Trebuie să ne bazăm strict pe instinctele noastre și pe ce am învățat de la părinții noștri, pe felul în care ei ne-au crescut pe noi. Manualul nostru de instrucțiuni este, practic, propria copilărie, dar asta nu înseamnă că trebuie să îl urmăm.
Eu nu am simțit că trebuie să îmi cresc copilul așa cum m-au crescut ai mei pe mine - adică într-un stil dur, milităresc. A fi un "părinte blând" a necesitat mult efort conștient. Fiind o persoană căreia îi place să dețină controlul, să învăț cum să respect comportamentul copilului meu și să mă concentrez, în schimb, pe modul în care îi răspund eu la acest comportament, nu a venit natural la început. Și a fost și greu uneori, în special atunci când m-am confruntat cu comportamente și emoțîi pe care mie nu mi s-a permis să le exprim în copilărie. Dar am devenit un om mai puternic și un părinte mai bun, unul care este mai prezent, mai încrezător și care nu-și cere scuze pentru alegerile sale”.
Citește și: Cel mai bun sfat de parenting pe care îl vei primi vreodată
- Sursă: scarymommy.com
- Sursă foto principală: istockphoto.com
Surse foto: istockphoto.com
Urmareste-ne pe Google News
