Cum sa vorbesti cu copilul tau despre razboi

Ce intelege copilul despre razboi? Ei bine, orice stie, orice sfla, copilul intelege intr-un fel sau altul. Si este datoria noastra, a adultilor, sa ne asiguram ca intelegerea sa nu il raneste inutil. Cum il poate rani cand se gandeste la razboi? Pai, in primul rand, fizic. Copiii inca de la 3-4 ani alearga prin parc sau prin curtea gradinitei, intr-o joaca de-a razboiul.

Ce si cum aud ei la stiri, ce si cum ajunge la ei din istorisirile tatei, din comentariile mamei sau din discutiile adultilor si a copiilor mai mari decat ei, micutii raman cu impresia (atunci cand razboiul se intampla suficient de departe) ca acesta este ceva dinamic, eroic, provocator si foarte placut, de altfel. Mai ales baietii, pentru ca spiritul de aventura este adesea mai dezvoltat la ei.

Cand sa vorbesti cu copilul despre razboi: Dupa ce il observi

Cum percepe copilul razboiul si cum se manifesta? Ce intelege el din razboi? Uneori, doar observandu-l iti dai seama ca acest cuvant si continutul sau au ajuns pana la copilul tau. Copiii nu sunt traumatizati de cuvinte mari, insa cumva inteleg ca sunt „mari" si atunci cauta sa le aproprieze si sa le experimenteze. Modul in care o fac, adesea, este joaca. Observandu-l la joaca, singur sau cu altii, vei constata cum regizeaza scene din razboi, de regula batalii in care oamenii sunt urmariti, alergati, prinsi, impuscati, loviti, inchisi, salvati, omorati, inviati. Toate se pot, cam in orice succesiune, in mintea copilului. Razboiul pare sa fie, in ochii lui, ceva destul de grandios si de solicitant, care te pune in miscare si mobilizeaza multi oameni.

Este placut sa alerge prin tot locul de joaca dupa copii sau urmarit fiind de ei. Ii prinde, uneori cu brutalitate, de gluga, de haina, de picioare, de cap. Ii pune la pamant sau pur si striga. Vocifereaza, se impiedica, se ridica, se izbeste de oameni si obiecte, merge mai departe, loveste din greseala pe cineva, nu conteaza, este el lovit, nu-I nimic daca nu este prea rau, iar daca este, se opreste si plange. Socul il trezeste din transa jocului de-a razboiul... Ai observat astfel de comportamente la copil? Daca da, sigur este nevoie sa abordezi subiectul.

Iar daca nu, observa-l in colectivitatea in care se joaca. Daca semenii sai se joaca de-a razboiul, chiar daca el este doar spectator intamplator, si atunci este nevoie sa abordezi subiectul: dar mai discret, nu direct. Il intrebi cum i se pare la joaca, ce vede, ce fac copiii, daca ii place, daca ar vrea sa se joace si el cu ei... Ca sa afli cum percepe el joaca celorlalti de-a razboiul.

Joaca de-a razboiul: Ce mecanisme activeaza in copil

Sunt doua mecanisme abosult firesti, care de altfel iti arata ca ai un copil sanatos, care se activeaza la copil prin jocul de-a razboiul. Unul dintre ele este imitatia. Copilul este construit sa invete prin imitatie, iar in anii prescolari acesta este modalitatea preponderenta prin care acumulueaza informatii din mediu, inclusiv vizavi de comportament. Iar daca cei din jur promoveaza razboiul (colegi, copii mai mari, oamenii de la TV), copilul il va prelua imediat, la masura sa, pentru ca il va considera ceva pretios.

Sa il opresti si sa il interzici, pur si simplu, nu functioneaza. Ce poti face, in schimb? Sa il faci constient pe copil de aspectele negative, atunci cand le simte pe propria piele. Adica lasandu-l sa experimenteze si sa descopere. La un moment dat cade si el, este lovit mai rau, il strange cineva prea tare de mana, se da cap in cap din fuga cu un coleg, ii fura cineva betele si ramurile din mana („armele de razboi") in mod brutal, il apuca cineva de haine pana cand se simte agasat...

Acestea sunt momente potrivite sa ii confirmi ca asa este in razboi. Ba inca si mai dureros. In razboaiele adevarate dintre oameni nu poti sa pui „piua" si nu este o joaca, ci oamenii se bat si isi fac rau mereu, mereu, cu adevarat. Nu se opresc sa vada ce ai patit daca ai cazut si nu le pasa ca tie iti curge sange, ba chiar vor sa iti curga si mai mult. Oamenii nu isi mai dau seama ce rau le fac celorlalti si uita sa se gandeasca la faptul ca si pe semeni ii doare, la fel cum ii doare si pe ei. 

Citeste si: Cum sa vorbesti cu copilul tau despre moarte  

Poate ca este un discurs cam complex pentru un copil mic, dar in contextul concret al jocului mai brutal si al loviturii sale, mesajul ajunge la copil. Desigur, va trebui repetat, cu blandete si fermitate totodata, la fiecare noua lovitura... pana cand copilul va intelege altfel razboiul si joaca de-a razboiul - mai aproape de ceea ce este.

In loc sa vorbesti cu copilul despre razboi, harjoniti-va

Al doilea mecanism perfect normal si sanatos care se activeaza in aceasta goana a copiilor, numita „joaca de-a razboiul", este miscarea. Putini dintre noi intelegem ca miscarea, pentru copil, este un mod de functionare. Adultul respira si exista. Copilul respira, se misca si exista. Incercati sa faceti timp de doar 10 minute ceea ce face copilul, atunci cand are pofta de alergare si de msicare. Majoritatea adultilor sunt epuizati dupa 10 minute de: alergare, sarituri, opriri bruste, invartiri, agatari, prabusiri si ridicari, tipete si chiote, catarari, sarituri intr-un picior, piruete... Mimarea in joaca a razboiul, mai ales pentru copiii de varsta prescolara, este doar o ocazie de a se misca. La fel si jocurile lor violente, in care se ciocnesc, se lovesc, se prabusesc unii peste altii.

Ce sa faci? Lasa-l pe copil sa experimenteze miscarea. Va intelege din loviturile nedorite care sunt consecintele razboiului. Dar dincolo de asta, mai poti face ceva: ofera-i ocazia sa se miste alaturi si impreuna cu altii. Da-i voie. Copiii au uneori impresia ca numai in joaca au voie sa se doboare, sa se catere unii pe altii, sa se harjoneasca... de parca harjoneala ar fi ceva neserios, ce adultii nu admit si nu incurajeaza, asa ca o pot face doar pe taramul lor, al jocului.

Pe cand, harjoneala aduce la un loc miscarea, atat de importanta dezvoltarii copilului, si contactul contactul corp la corp cu celalalt, atat de important dezvoltarii emotionale si sociale. Harjoneala este o activitate minunata pentru copii, dar ei o confunda cu agresivitatea, daca nu sunt incurajati si ghidati sa o exploreze. Asa ca arata-le copiilor cum sa se harjoneasca, cum sa se apropie de celalalt respectandu-i totodata limitele, reactionand la "opreste-te", la "au, ma doare" sau la "nu imi place".

Mai poti face ceva, in timp ce le urmaresti joaca, orice fel de joaca, dar mai ales cea care implica miscare si alergatura: atunci cand lovesc din greseala pe alt copil, chiar daca doar il ating, invata-i sa se opreasca si sa verifice starea acelui copil. Chiar si in timp ce joaca fotbal sau ceva organizat, este mai important sa se opreasca si sa verifice cum se simte cel ranit, inainte de a continua jocul. Acesta este un gest concret pe care il pot face si pe care il vor asocia, in timp, cu opusul razboiului.

Cand copilul vede razboiul la televizor

Pana acum am vorbit despre joaca, despre aspectul dinamic, inofensiv, al razboiului, care ajunge la copii. Dar ce facem cand copiii sunt expusi la stiri si informatii din media, in care vad si aud despre victime, atentate, morti si raniti? Cum sa vorbesti cu copilul despre razboi atunci, in special cu prescolarul? Copiii mai mare, care depasec 6-7 ani, deja te intreaba direct si au si raspunsuri, sunt mult mai extraverti si intra in etapa in care dezbat, vorbesc intre ei, emit ipoteze si aduc argumente. Prescolarii inca nu fac asta, nu la fel de amplu, si mai degraba "rumega" launtric. Mai mult absorb decat filtreaza si analizeaza, asa ca daca stii ca sunt expusi la lucruri greu de inteles, fa-te prezent si incearca sa afli ce informatii au ajuns la ei si cum le percep. Ce cred ei. Asa incat sa le poti oferi spre "absorbtie" si un alt mesaj, alte continuturi. 

Le poti spune ca sunt oameni mari care nu au invatat inca, nici pana acum, ca pe semenii lor ii doare ca si pe ei. Ca sunt oameni care uita ca este mai important sa fim sanatosi si bucurosi, decat sa cucerim teritorii, avutii, putere. Esential ramane sa pornesti de la ce vede si ce crede copilul (nu ce cred eu ca vede si crede... este important sa verificam). Le poti spune povesti despre oameni care s-au impacat, despre razboaie care s-au terminat si despre aspecte pozitive... aducatoare de speranta. 

Tu cum o sa vorbesti cu copilul tau despre razboi, cand va veni momentul?