Tot ce trebuie sa stii despre sindromul Tourette

Sindromul Tourette- ce reprezintă

Sindromul Tourette este o tulburare neurologică manifestată prin  mișcări involuntare repetitive, stereotipe și anumite sunete sau cuvinte, numite ticuri (ticuri motorii- mișcările- și ticuri vocale - sunetele sau cuvintele). Această tulburare a fost numită după neurologul francez Georges Gilles de la Tourette care, în 1885, a descris pentru prima dată această afecțiune.
Primele simptome ale sindromului sunt observate în copilărie, debutul bolii are loc, cel mai des, când copilul are vârsta cuprinsă intre 7 și 10 ani. Sindromul Tourette poate să apară la persoane din toate categoriile sociale și din toate grupurile etnice, bărbații fiind de 3-4 ori mai afectați decât femeile.

Desi aceasta tulburare este considerată a fi o afecțiune cronică, ale cărei simptome durează o viață întreagă, se poate ca în timp să se amelioreze.

Cauzele Sindromului Tourette

Deși cauzele exacte ale apritiei acestei tulburări nu sunt cunoscute, cercetătorii cred că de vină ar fi anumite anomalii în unele regiuni ale creierului (ganglioni bazali, lobi frontali și cortex), în circuitele care interconectează aceste regiuni sau în zona neurotransmițătorilor ( dopamină, serotonină, noradrenalină) responsabili pentru comunicarea între celulele nervoase.
Tulburarea Tourette poate avea și o componentă genetică. Până în prezent nu s-a identificat cu exactitate gena responsabilă.

Sindromul Tourette- factori favorizanți

Medicii atrag atenția asupra următorului aspect: posibilitatea de a avea un copil cu acest sindrom este mai ridicată dacă:

- au fost grețuri și vărsături severe în timpul primului trimestru de sarcină;
- mama s-a confruntat cu stres sever în sarcină;
- a existat consumul de alcool, țigări și cafea în timpul sarcinii;
- bebelușul nu a primit suficient oxigen la naștere;
- evaluarea copilului efectuata imediat după naștere nu a fost normală (scor Apgar scăzut);
- copilul a avut o greutate mică la naștere și semne de afectare a creierului sau o cutie craniana mare;
- greutatea la naștere a fost mai mica decât la fratele geamăn monozigot;
- a fost prezentă o infecție cu streptococ. Aceasta poate declanșa brusc anumite ticuri și poate agrava ticurile existente la unii copii.

Sindromul Tourette-simptome

Ticurile motorii sau vocale sunt principalele simptome ale sindromului Tourette. Copilul care suferă de sindromul Tourette poate avea diverse ticuri, de la clipitul des, tușit până la sărituri în timpul mersului. Ei mai pot avea și ticuri vocale care nu sunt altceva decât imitarea unor sunete de animale, cum ar fi grohăitul sau mârâitul. Ticurile variază în funcție de starea emoțională în care este copilul.

Ce sunt ticurile?

Un tic este o mișcare repetitivă bruscă sau un sunet care poate fi dificil de controlat. Ticurile care implică mișcări sunt numite ticuri motorii și sunetele involuntare sunt numite ticuri vocale. Ticurile sunt considerate a fi tulburări comportamentale care apar în cele mai multe cazuri la copiii de până în 10 ani și de cele mai multe ori dispar în adolescență. Ticurile pot fi simple sau complexe:
- Ticurile motorii simple implică o singură grupă de mușchi

- Ticurile motorii complexe implică mai multe grupe de mușchi

- Ticurile vocale simple implică diferite sunete

- Ticurile vocale complexe implică un cuvânt sau mai multe

Ridicatul din umeri este un tic (din categoria ticuri motorii) foarte frecvent la fel ca:„strâmbarea" din nas, mușcatul buzei, clipitul des, tușitul, grimase faciale, atingeri repetitive, sărituri, mișcarea repetitivă a capului.

Cele mai comune ticuri vocale sunt: tușitul, grohăitul, sâsâitul, plescăitul.
Probabil cele mai dramatice ticuri sunt imitarea motorului de mașină, lovirea sau automutilarea, dar și coprolalia (rostirea cuvintelor obscene) sau echolalia (repetarea cuvintelor spuse de altcineva).

În cele mai multe cazuri, ticurile sunt inofensive și temporare, dar sunt și cazuri în care ticurile pot fi cauzate de o tulburare psihică. În general, ticurile pot fi gestionate cu tratament, consiliere și modificarea stilului de viață.
Copiii conștientizează acest fenomen mai puțin decât adulții și, din păcate, un copil cu ticuri este ironizat și chiar marginalizat de ceilalți copii. Chiar dacă ticurile nu țin cont de vârstă, ele apar mai des la copii.

În cazul sindromului Tourette există necesitatea de a completa un tic într-un mod specific sau de a repeta un tic de câteva ori, în scopul de a suprima nevoia de a face ticul respectiv.

Atenție! Nu întotdeauna prezența ticurilor înseamnă tulburare Tourette. De asemenea, Sindromul Tourette nu este neapărat asociat cu înjurături, sau gesturi obscene.

În cazul acestei tulburări ticurile apar și dispar, variind ca tip, frecventa, localizare și severitate. Mai exact, este posibil ca unele ticuri să dispară sau să fie înlocuite cu unele noi, pentru ca mai târziu să reapară și să se manifeste  mai violent sau să dispară definitiv.

Primele ticuri apar în zona capului și a gâtului, pentru că mai apoi să se extindă la trunchi și extremități.Ticurile motorii, în general, precedă dezvoltarea de ticuri vocale, iar ticurile simple le preced pe cele complexe.

Anumite situații pot să înrăutățească ticurile. Iată care sunt acestea:
• stresul, anxietatea
• oboseala
• boala (mai ales infecțiile streptococice)
• o traumă recentă în zona capului

Majoritatea celor care suferă de Sindromul Tourette au diferite manifestări neplăcute înainte de apariția ticurilor. Printre acestea se numără:
• O senzație de arsură la nivelul ochilor, care va fi ameliorată datorită clipitului
• O tensiune mai mare în mușchi, care se va diminua numai prin întinderi sau răsuciri
• Senzația de gât iritat, care se va reduce după ce se tușește
• Senzație de arsură la nivelul unui membru (ameliorată după ce membrul  respectiv este îndoit)  

Persoanele care suferă de Sindromul Tourette își pot controla ticurile ?

Deși simptomele sindromului Tourette sunt involuntare, unele persoane le pot controla uneori. Însă este posibil ca acest control să ducă la acumularea unei tensiuni suplimentare și până la urma ticurile se vor manifesta. În cazul acestei tulburări, ticurile pot părea voluntare sau intenționate, dar de fapt nu sunt.

Sindromul Tourette- diagnostic

Sindromul  este diagnosticat după ce s-a verificat dacă pacientul a avut ticuri motorii și vocale cel puțin un an și  dacă exista și alte afecțiuni neurologice.
Nu exista teste de sânge sau de laborator care să ajute la diagnosticarea acestui sindrom, dar studiile neuroimagistice, cum ar fi imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), tomografia computerizată și encefalograma pot ajuta la excluderea altor afecțiuni cu simptome asemănătoare Sindromului Tourette.

Unii părinți ai căror copii suferă de sindromul Tourette ar putea confunda simptomele Sindromului Tourette cu afecțiuni mult mai simple, ca de exemplu: clipitul prea des ar putea fi din cauza problemelor de vedere ori că suferă de anumite alergii.  Așadar, în cazul în care observi unul sau mai multe dintre aceste ticuri la copilul tău sau dacă sesizezi izbucniri necontrolate în mijlocul unor discuții, adresează-te cât mai repede unui medic.

Posibile complicații ale Sindromului Tourette

Persoanele care suferă de acest sindrom au o viață activă, dar pot avea dificultăți din cauza unor comportamente ale lor sau din cauza reacției celor din jur față de acestea. Printre obstacolele pe care trebuie să le depășească se numără:
• managementul furiei
• tulburările obsesiv-compulsive
• stările de anxietate
• depresia
• tulburările de somn
• deficitul de atenție
• tulburări din spectrul autist
• dificultăți de învățare

Sindromul Tourette-tratament

Majoritatea persoanelor cu acest sindrom nu au nevoie de tratament pentru că au forme ușoare care nu le îngrădesc activitățile de zi cu zi. În schimb, educarea părinților, a fraților și surorilor și a persoanelor care au contact regulat cu copilul (cum ar fi profesorii) în legătură cu tulburarea Tourette este extrem de utilă. Crearea unei mediu prietenos acasă și la scoală, în care ticurile să fie acceptate, necriticate, îl ajută foarte mult pe copil.

Exista și tratament medicamentos în cazul în care sunt semnalate simptome severe ale bolii.  Neurolepticele sunt medicamentele cel mai des utilizate în astfel de cazuri, în condițiile în care au rolul de  a mai suprima ticurile.

Nu exista un medicament care să trateze toate persoanele cu Sindrom Tourette. În plus, toate medicamentele au efecte secundare ( sedare, creștere în greutate, simptome similare Parkinsonului etc.). Din aceasta cauză se recomanda inițierea treptata a medicamentelor și întreruperea lor în cazul în care apar reacții adverse. De asemenea, întreruperea tratamentelor trebuie făcută treptat pentru a evita complicațiile.

Psihoterapia poate fi de mare ajutor pentru persoanele diagnosticate cu sindrom. Această forma de terapie ajută persoana în cauza să facă față mai bine acestei tulburări și să trateze problemele sociale și emoționale care apar . Recent au apărut și anumite tratamente comportamentale specifice care sunt de mare ajutor în ameliorarea simptomelor Sindromului Tourette cum ar fi:
-Terapia inversă, care are drept scop învățarea copilului de a face anumite gesturi care să „concureze" cu ticurile, gesturi care nu se pot face în același timp cu ticul respectiv

-Conștientizarea comportamentului este o altă metoda de tratare a ticurilor. Copilul va încerca să-și controleze ticurile până la dispariția acestora

-Anumite tehnici de relaxare (recomandate de psihologi) sunt recomandate persoanelor care au ticuri foarte frecvente sau grave, ce le pot produce traume emoționale

-Metoda modelării este tehnica cea mai utilizata în tratamentul ticurilor la copii. Pacientul este rugat să repete comportamentul în mod voit, pentru anumite perioade de timp, intercalate cu perioade scurte de pauză, până când se ajunge la un anumit grad de oboseală. Pacienții au arătat o scădere a frecvenței ticurilor, însă beneficiile pe termen lung nu sunt concludente.

Sindromul Tourette- prognostic

În cele mai multe dintre cazuri, manifestările acestei afecțiuni se ameliorează pe măsură ce un copil crește, ajungând chiar să dispară la maturitate. Există și posibilitatea ca o persoană să aibă de suferit toată viața din cauza sindromului. Datorită psihoterapiei și altor modalități de tratament, calitatea vieții va crește considerabil.

Alt detaliu care trebuie știut este că Sindromul Tourette nu este o afecțiune care să ducă la dizabilități fizice sau care să aibă efecte negative semnificative asupra stării generale de sănătate. Practic, sindromul nu va afecta speranța de viață și nu va diminua dezvoltarea intelectuală.
Cea mai mare provocare pentru cei care au sindromul este să reușească să-și mențină stima de sine și să nu aibă tendința de a se izola, ca urmare a reacțiile celor din jur față de unele manifestări ale bolii lor.

Tu ai cunoscut până acum o persoană care să aibă Sindrom Tourette?

Surse:

www.tourettenowwhat.tripod.com; www.medicinenet.com; www.sfatul medicului.ro, www.medicalnewstoday.com, www.mymed.com, www.news-medical.net

Surse poze:

www.youtube.com