Este indicată inducerea nașterii la 39 de săptămâni? Ce spun specialiștii

De ce poate fi necesară inducerea nașterii ?

Nașterea indusă poate fi recomandată de medic dacă există îngrijorări cu privire la sănătatea mamei și/sau a copilului. Printre motivele invocate de ginecologi pentru inducerea nașterii se numără:

• Mai sunt 1-2 săptămâni până când sarcina ajunge la termen, dar travaliul nu s-a declanșat natural;
• Travaliul nu se declanșează nici după ruperea prematură a membranelor;
• Fătul nu s-a dezvoltat corespunzător: când este vorba despre restricția de creștere uterină, care presupune ca fătul să nu-și poată atinge potențialul maxim de dezvoltare determinat genetic;
• Prea puțin lichid amniotic (oligohidramnios);
• Prezența placenta previa: placenta acoperă parțial sau total colul uterin;
• Mama are o infecție situată la nivelul uterului;
• Mama suferă de diabet încă de dinainte de sarcină sau se confruntă cu diabetul gestațional; 
• Mama suferă de o afecțiune renală severă;
• Mama este supraponderală sau obeză.

Inducerea nașterii la 39 de săptămâni este sigură? 

Potrivit „Colegiului American al Obstetricienilor și Ginecologilor”, medicul ginecolog poate lua în calcul inducerea nașterii la 39 de săptămâni dacă:

• Este vorba despre o sarcină la termen;
• Nu este vorba despre o sarcină multiplă;
• Atât fătul, cât și mama, sunt sănătoși. 

De asemenea, experții din cadrul „Mayo Clinic” aduc în discuție inducerea electivă a nașterii, când nu intervin motive medicale. Spre exemplu, anumite femei care locuiesc departe de un spital și care au un istoric de nașteri cu travaliu rapid, pot opta, în funcție de sfatul medicului, la o naștere cu travaliu indus. Medicul care ia o asemenea decizie trebuie să se asigure însă că vârsta gestațională este într-adevăr de cel puțin 39 de săptămâni. Calcularea vârstei gestaționale se face în funcție de prima zi a ultimei menstruații pe care a avut-o mama. 

Studii recente au arătat că femeile cu sarcini cu risc redus pot avea parte de inducerea nașterii la 39-40 de săptămâni în vederea diminuării unor riscuri, atât pentru ele, cât și pentru bebeluși. Cel mai amplu studiu de până acum pe această temă, publicat în anul 2018 în „Plos One”, a utilizat datele provenite de la 100.000 de femei. S-a constatat că inducerea travaliului pe parcursul săptămânii 39 de sarcină, prin comparație cu inducerea travaliului după săptămâna 41, poate aduce următoarele beneficii:

• Scăderea riscului de ruptură uterină sau de preeclampsie;
• Micșorarea riscului de a se ajunge la nașterea prin cezariană;
• Scăderea riscului de a surveni complicații la naștere, cum ar fi distocia umerală sau sindromul de detresă respiratorie acută: acest sindrom constituie o formă de insuficiență respiratorie produsă de o acumulare de lichid în plămâni. Cât privește distocia umerală, aceasta se produce în cazul în care umerii bebelușului se blochează în corpul mamei în timpul unei nașteri naturale;
• Diminuarea riscului ca bebelușul să se nască mort sau să se ajungă la un deces al nou-născutului.

Cum se poate realiza inducerea nașterii?

Pentru inducerea travaliului se utilizează diferite metode, astfel:

Înmuierea cervixului

Cervixul este porțiunea uterului care face legătura cu vaginul. Înmuierea cervixului este necesară pentru a se dilata în timpul travaliului. Dacă se optează pentru inducerea travaliului prin această metodă, medicul trebuie să utilizeze scorul Bishop pentru evaluarea stării cervixului. Evaluarea se efectuează folosindu-se un scor de la 0 la 13. Când scorul este 6 sau mai mic decât atât, cervixul nu este încă pregătit pentru travaliu și se poate recurge la inducerea nașterii. Aceasta se poate realiza în oricare dintre aceste moduri:

• Utilizarea de medicamente pe bază de prostaglandine: medicamentele pot fi administrate pe cale orală sau pot fi introduse în vagin;
• Folosirea unui tub subțire, prevăzut la capăt cu un balon: tubul este introdus în cervix, permițând dilatarea. 

Ruperea artificială a membranelor

Medicul obstetrician își pune o mănușă, iar apoi trebuie să ajungă cu degetul în locul în care se află membranele ce leagă sacul cu lichid amniotic de pereții uterini. Se poate efectua acest demers când cervixul este dilatat parțial, urmărindu-se stimularea producerii naturale de prostaglandine. Acestea sunt substanțe derivate din acizi grași și amplifică înmuierea cervixului, favorizând contracțiile.  

Administrarea de oxitocină

Oxitocina este un hormon cu numeroase roluri, printre care și stimularea contracțiilor uterine. Administrarea oxitocinei poate fi recomandată fie pentru a se declanșa travaliul, fie pentru accelerarea acestuia. În general, contracțiile încep cam la 30 de minute de la administrare. 

Ruperea chirurgicală a sacului amniotic

Procedura se numește amniotomie și se utilizează pentru a declanșa travaliul când cervixului este subțiat, înmuiat, iar capul fătului s-a deplasat în zona pelvisului. Amniotomia se realizează după administrarea oxitocinei. 

În situația în care inducerea nașterii a eșuat, iar mama și bebelușul nu se simt bine, poate fi nevoie de cezariană. 

Care pot fi riscurile inducerii nașterii?

Medicii nu recomandă inducerea travaliului în oricare dintre situațiile de mai jos:

• S-a constatat că este vorba despre placenta previa;
• Fătul este în prezentație pelviană: cel mai des se întâlnește prezentația pelviană francă. Într-o asemenea situație, capul fătului este așezat în partea superioară a uterului, fesele sale sunt către canalul de naștere, iar picioarele sunt întinse în sus. Uneori, poate interveni prezentația pelviană completă, când capul este în partea superioară a uterului, tălpile sunt apropiate de fese, iar picioarele sunt îndoite și încrucișate;
• Fătul este în prezentație transversală: poziționat de-a latul uterului;
• Mama are un istoric de intervenții chirurgicale uterine majore sau de cezariană efectuată cu o incizie „clasică”.

În același timp, trebuie să știi că inducerea nașterii implică și riscuri precum:

• Scăderea ritmului cardiac al fătului: uneori, administrarea de prostaglandine sau de oxitocină poate micșora aportul de oxigen al fătului, ceea ce are impact negativ și asupra ritmului cardiac;
• Ruptura uterină și hemoragia: în această situație se impune cezariana de urgență;
• O infecție: de exemplu, proceduri precum ruptura membranelor pot crește riscul de infecții pentru mamă și făt; 
• Eșecul procesului de inducere: se întâmplă așa când metodele de inducere nu favorizează o naștere pe cale vaginală nici în 24 de ore de când sunt efectuate. Și în acest caz medicul poate impune nașterea prin cezariană.  

Decizia de a se apela sau nu la inducerea nașterii la 39 de săptămâni depinde de numeroși factori, incluzând aici nu numai riscurile pentru mamă și făt, ci și preferințele, valorile personale și resursele de care dispun medicii și unitatea sanitară la care urmează să apelezi.