Cum scapi de tusea de grădiniţă a copilului şi de sforăitul soţului? Am testat şi nu am regretat

Cum scapi de tusea de grădiniţă a copilului şi de sforăitul soţului? Am testat şi nu am regretat

Gabriela Paladi - Redactor

Sunt o susţinătoare a tot ceea ce înseamnă producţie românească, prin urmare am fost încântată să testez purificatorul de aer Salin S2, care este comercializat de magazinul online Bebershop. Am avut plăcuta surpriză să descopăr unul dintre cele mai bune produse care ne pot ajuta în lupta noastră continuă cu poluarea şi cu nevoia de aer curat, mai ales în oraşele mari. 

Am decis ca pe parcursul testării lui să iau în considerare trei dintre probleme pe care le avem noi constant: praful, tusea seacă a fiicei mele, pe care o numesc şi tuse de grădiniţă şi sforăitul soţului meu. Din întâmplare, am avut-o în vizită şi pe soacra mea, care suferă de astm, aşa că testarea aparatului a fost cu atât mai edificatoare.

Iată ce am observat după numai o săptămână de folosire a purificatorului de aer Salin S2 :

1. De obicei mă confruntam o dată la două zile cu acele ghemotoace de praf care apar în colţurile încăperilor, specifice mai ales în perioadele călduroase, care mă fac să mă simt ca într-un film western. Şi care mă obligau să dau şi cu aspiratorul tot o dată la două zile. Folosind Salin S2 am observat că în camera fetiţei mele, unde l-am pus în funcţiune, această problemă nu numai că s-a redus, dar a dispărut cu totul. 

2.  Două nopţi la rând am folosit aparatul şi la noi în dormitor, dar nu consecutiv, pentru a putea observa diferenţele. Aşa că am observat o clară îmbunătăţire a somnului, atât la mine cât şi la soţul meu, care suferă și de apnee în somn. Nu a mai sforăit atât de intens, eu una am dormit mult mai bine. Am mai observat că, de multe ori, înainte, mă trezeam noapte cu gura uscată, dornică să beau apă, lucru care nu s-a mai întâmplat. 

3. Fiica mea tuşeşte de multe ori noaptea, mai ales când se duce la grădiniţă. Nu am o explicaţie adecvată pentru această tuse, mai ales că nu este însoţită de alte simptome. Ţinând cont că tusea este o reacţie a sistemului respirator de a elimina intruşii, mă gândesc că tuşeşte din cauza poluării şi a aerului mai puţin curat. Cred că aceasta este explicaţia, mai ales că am observat clar cum, folosind purificatorul Salin S2, această tuse a dispărut. 

4. Cu siguranţă soacra mea a fost cea mai încântată de micuţul Salin S2, pentru că ea, numai după o noapte de folosire, a simţit o schimbare majoră, mai ales că are probleme mari cu respiraţia, în urma unui astm bronşic. Mi-a spus că nu a mai dormit aşa bine de multă vreme. Iniţial, am zis că poate este doar un efect placebo, dar după repetate folosiri, a susţinut eficienţa aparatului în continuare.  

Avantajele clare ale unui purificator de aer Salin S2

Producătorul ne oferă o listă de beneficii ale acestui aparat, iar pe mare parte din ele, conform celor povestite mai sus, le pot susţine ca o certitudine. Pe lângă acestea, eu aş mai adăuga că aparatul este micuţ, deci nu ocupă mult spaţiu şi nu face un zgomot deranjant, pe lângă alte purificatoare de aer, care sunt mai masive şi mult mai zgomotoase. Iar preţul de vânzare, de numai 158 de lei, mi se pare că este cel corect. 

Efecte igienice

 Prin utilizarea aparatului SALIN se remarcă un efect general de îmbunătăţire a calităţii aerului prin:
* reţinerea prafului,
* eliminarea fumului de ţigară,
* eliminarea mirosurilor neplăcute (transpiraţie, mucegai, cărţi vechi),
* o calitate deosebită a aerului care devine proaspăt şi plăcut respiraţiei.

Efecte Medicale Generale

Utilizarea generala a aparatului SALIN de către persoane sănătoase sau cu diverse afecţiuni respiratorii a evidenţiat o serie de efecte benefice generale:
* mărirea rezistenţei la răceli,
* somn liniştit, odihnitor,
* stare de confort psihic,
* o scădere a problematicii sforăitului.

Efecte Terapeutice

Utilizarea aparatului de persoane cu afecţiuni respiratorii a evidenţiat o serie de efecte benefice într-o gamă largă de afecţiuni ale căilor respiratorii superioare şi inferioare. În afecţiunile ORL, SALIN se arată a fi de mare ajutor în rinite, sinuzite, laringite, o acţiune generală desensibilizantă în probleme alergice. În afecţiuni pneumologice au fost obţinute rezultate favorabile în astm bronşic, bronşite astmatiforme, bronşite, bronsectazii, silicoze, recuperări în TBC, mucoviscidoza. S-au remarcat efecte favorabile şi în diverse alte cazuri de insuficiente respiratorii, ca de exemplu în cele pe fond cardiac sau tiroidian.

Ce este şi cum se foloseşte?

Aparatul Salin are o construcţie simplă, conţinând un ventilator şi un bloc filtrant cu granule de săruri. Purificatorul de aer SALIN acţionează prin trecerea permanentă a aerului prin blocul filtrant realizând un conţinut discret, dar permanent, de aerosoli de clorură de sodiu în spaţiul ambiental, modificând ionizarea aerului. 

 Noi l-am folosit mai ales noaptea, câte 8-10 ore, exact aşa cum recomandă şi producătorul. Purificatorul se recomandă a se utiliza în camere de 30-40 mc pentru varianta Salin S2, cea testată de noi. Însă există si aparate pentru camere de 150 mc.

Este recomandată aşezarea purificatorului la 0,5-1,2 m de utilizator, mai ales în camere cu volum mai mare decât cel menţionat.

Pentru menţinerea în parametrii optimi a capacităţii de purificare a aerului, se recomandă schimbarea blocului filtrant, după 4-6 luni de utilizare, detaliu care apare şi pe partea dorsală a aparatului.

De unde îl cumperi?

Din magazinul online Bebershop.ro. Acolo poţi verifica toate certificările aparatului şi poţi citi toate informaţiile necesare pentru a te convinge de eficienţa lui. Aparatul vine cu instrucţiuni de utilizare, cu declaraţie de conformitate şi o garanţie de doi ani. De asemenea, găsești toate datele tehnice de care ai nevoie și efectele medicale generale și terapeutice pe care le are utilizarea acestui dispozitiv asupra calității vieții tale de familie.

Magazinul online Bebershop.ro este locul unde găsești produse avantajoase în raport calitate-preț pentru întreaga familie. Ai la dispoziție o gamă variată de produse pentru a înfrumuseța camera copilului, jucării și plimbare, dar și pentru siguranța bebelușului. De asemenea, ai ocazia să încerci pachete speciale și articole destinate mămicilor. Produsele comercializate sunt semnate de producători renumiți și vin însoțite de certificate de garanție și instrucțiuni de folosire/asamblare, cu posibilitatea de a fi returnate în termen de 30 de zile de la primirea lor.

www.bebershop.ro

 

Articolul urmator
O mamă vrea să ia acasă mâncarea de la grădinița copilului când acesta lipsește. "Am plătit pentru ea"
O mamă vrea să ia acasă mâncarea de la grădinița copilului când acesta lipsește. "Am plătit pentru ea"

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „Soțului meu i-au plăcut fetele”: Mărturia unei soții care a cunoscut multe dintre amantele soțului său
    „Soțului meu i-au plăcut fetele”: Mărturia unei soții care a cunoscut multe dintre amantele soțului său

    După 55 de ani de căsnicie, o femeie mărturisește că secretul longevității cuplului ei a stat în... acceptarea aventurilor soțului cu alte femei. Resemnată și fericită că...

    „Tocmai am fost înștiințată că fosta amantă a soțului meu urmează să fie profesoara copilului nostru”
    „Tocmai am fost înștiințată că fosta amantă a soțului meu urmează să fie profesoara copilului nostru”

    Îți înscrii copilul la școală și afli cu stupoare că fosta amantă a soțului tău, cea cu care l-ai prins în tinerețe, urmează să îi fie profesoară. Cum...

    Păianjeni de casă: cum să scapi de arahnide și cum poți să previi apariția acestora
    Păianjeni de casă: cum să scapi de arahnide și cum poți să previi apariția acestora

    Când nici nu te aștepți, îi vei descoperi în cele mai ascunse unghere ale casei tale. În colțurile pereților, în cămară, la marginea ferestrelor sau...

    Am regretat că nu am făcut copii, apoi am rămas gravidă la 45 de ani
    Am regretat că nu am făcut copii, apoi am rămas gravidă la 45 de ani

    Pentru a-și împlini visul de a deveni mame, anumite femei recurg la cele mai diverse soluții, inclusiv la tratamentele de fertilizare in vitro. În anumite cazuri, aceste...

    Te simți ca o străină în familia soțului tău? Iată cum te poți integra și colabora cu socrii
    Te simți ca o străină în familia soțului tău? Iată cum te poți integra și colabora cu socrii

    Socrii pot fi cei mai buni prieteni ai cuplului, dar și cei mai aprigi "dușmani" ai celei care "le-a furart" băiatul mult iubit. Animozitățile care apar în familie din cauza...

    Iubitul meu își iubește câinele mai mult decât pe propriul nostru fiu. L-am testat și am fost șocată!
    Iubitul meu își iubește câinele mai mult decât pe propriul nostru fiu. L-am testat și am fost șocată!

    O femeie a povestit pe Reddit cum iubitul ei, în vârstă de 26 de ani, i-a permis copilului lor să iasă din casă și să meargă pe stradă în timp ce el se uita la...

    Am ales să devenim părinți cu ajutorul unei mame surogat. Femeia s-a purtat ca și cum ar fi fost soția soțului meu
    Am ales să devenim părinți cu ajutorul unei mame surogat. Femeia s-a purtat ca și cum ar fi fost soția soțului meu

    Un cuplu care nu putea aduce pe lume copii din cauza unor probleme de sănătate au apelat la o mamă surogat, o femeie de încredere din rândul prietenilor de familie. Din...

    Fiul ei s-a sufocat la grădiniță în somn. Mesajul acestei mame va salva viața copilului tău
    Fiul ei s-a sufocat la grădiniță în somn. Mesajul acestei mame va salva viața copilului tău

    Vrei să îi cumperi copilului tău un colier pentru dentiție? Mai gândește-te! O mămică de peste Ocean, care și-a pierdut copilul după ce acesta s-a sufocat, în...

    © 2024 Qbebe