Unele greșeli pe care le faci în tinerețe te urmăresc toată viața. Este și cazul unui bărbat care, după ce și-a înșelat soția în tinerețe cu o colegă de serviciu a aflat 17 ani mai târziu, că aceasta urma să devină profesoara copilului lor. Mama a cerut ajutor, înțelegere și răspunsuri pertinente în mediul online, după ce și-a expus întreaga poveste.
„Deși au trecut 17 ani și încă sunt măritată cu soțul meu, acea aventură a lăsat o cicatrice uriașă și un resentiment adânc în sufletul meu și asupra relației noastre”
„În urmă cu 17 ani, soțul meu a avut o aventură intimă cu o colegă de birou. Bineînțeles că am confruntat-o atunci, după ce i-am aflat numărul telefon din mesajele text pe care le i le trimitea atunci când a aflat că avem probleme în căsnicie. Am rugat-o să îmi lase soțul în pace și să stea departe de viața mea personală, deși textele și intervederile dintre cei doi au continuat timp de vreo două luni.
Într-un final, nu am mai rezistat și am confruntat-o atunci când amândoi se aflau la ea acasă. După aceea întâlnire, au încetat orice mijloc de comunicare. Chiar și în ziua de astăzi, soțul meu neagă că s-ar fi întâmplat ceva între ei.
Problema este că încă lucrează împreună la școala primară din localitate și ea este încă singură. Atunci când copilul meu cel mare a intrat la școală, am putut opta pentru o altă profesoară, astfel încât să nu fiu nevoită să-mi sîncriu copilul la clasa ei. Din păcate, acum, celălalt copil al nostru va intra la aceeași școală și nu voi mai avea opțiunea să îi schimb atât de ușor profesoara. Oricât de mult mi-aș dori să fiu cea care cedează prima, uită și iartă, nu o pot face.
Deși au trecut 17 ani și încă sunt măritată cu soțul meu, acea aventură a lăsat o cicatrice uriașă și un resentiment adânc în sufletul meu și asupra relației noastre. Îmi fierbe sângele în vine numai când mă gândesc că trebuie să dau ochii în ochii cu ea, în niciun caz nu aș vrea să îi ofer plăcerea de a fi profesoara copilului nostru. Pentru că aduc toate aceste probleme din trecut din nou la lumină, soțul meu consideră că nu sunt stăpână pe situație și nu am încredere în el și în relația noastră.
Am crezut că pot să iert și să uit, dar nu reușesc. Cum ar trebui să procedez? Să ascund dezgustul față de ea și să mă prefac că am depășit totul sau să schimb clasa la care a fost încadrat copilul meu și să mă fac de râs?”, scrie mama într-o postare online.
Soțul meu mi-a cerut să fiu mama gemenilor pe care i-a făcut cu amanta sa, care a murit recent
„Dacă tu suferi și copilul tău va suferi. Cum va reacționa dacă te vei enerva de fiecare dată când va aduce în discuție subiectul profesoarei?”
La scurt timp, o altă persoană, mamă și scriitoare i-a oferit un răspuns pertinent asupra modului în care ar reacționa dacă ar fi în locul mamei.
„Nu te mai gândi la felul în care apari în fața celorlalți, ci gândește-te la propriile tale sentimente. Părerea mea este că dacă ți-ai lăsa copilul la clasa ei vei trece printr-o mare durere și suferință.. Dacă tu suferi, și copilul tău va suferi. Cum crezi că se va simți fiica ta dacă vei neglija educația ei ,dacă nu o vei întreba ce a făcut la școală, dacă nu vei merge cu ea în excursii sau la târguri și dacă te vei enerva de fiecare dată când va aduce în discuție subiectul profesoarei?
Pentru binele tău, al familiei tale și al copilului tău, încearcă pe cât posibil să schimbi clasa la care este încadrat copilul tău. Este de înțeles faptul că nu poți uita și nu poți ierta și din câte pot să îmi dau seama, ești dispusă să lucrezi la căsnicia ta. Găsește împreună cu partenerul tău un consilier de cuplu bun care să vă ajute să depășiți aceste resentimente profunde și asigură-te că soțul te sprijină pe tine și pe fiica ta în orice privință”.
A afla că partenerul a avut o aventură, iar femeia respectivă va deveni profesoara copilului tău, cea despre care vei auzi în fiecare zi, cea care îl va mai dojeni, cea pe care o vei întâlni la ședințe nu este un lucru ușor de depășit. De aceea, mama trebuie să se gândească de două ori înainte de a lua o decizie de asemenea importanță pentru ea și pentru familia ei.
Surse foto: pexels.com, pixabay.com
Surse articol: mlive.com