Psihoza postpartum este o o tulburare mintală, în urma căreia proaspăta mamă pierde contactul cu realitatea și care apare în primele săptămâni după naștere. Simptomele variază la fiecare caz în parte și includ manie, depresie, stări de confuzie, idei delirante și halucinații.
Psihoza postpartum este asociată cu depresia postpartum, o tulburare întâlnită la 1 din 7 femei.
Tiffany, o mămică de peste hotare, povestește că la câteva săptămâni după ce l-a născut pe fiul său, a intrat într-o depresie postpartum severă, în urma căreia începuse să ia tratament.
Totuși, se pare că medicamentele prescrise de psihiatru nu au ajutat-o foarte mult, pentru că la scurt timp de la începerea tratamentului, a început să aibă halucinații (sursa Kidspot).
„Nu am putut să dorm mai multe nopți la rând, pentru că tot vedeam un bărbat necunoscut în dormitorul meu, care ori îmi striga numele, ori număra până la 7.
Altădată, am crezut că îmi ardea casa și m-am speriat foarte tare.
Credeam că am niște vise ciudate, care par reale, dar când m-am dus la medic, pentru controlul de rutină și i-am povestit prin ce trec, mi-a spus că e posibil să am psihoză postpartum”, povestește Tiffany.
Femeia a mers la 3 medici psihiatri și toți i-au spus același lucru: că suferă de psihoză postpartum. Cu toate acestea, a trecut mai mult de un an până ca mămica să primească tratamentul potrivit, care să-i oprească halucinațiile.
„Cu timpul, nu mi-a mai fost atât de teamă de ele, pentru că știam că nu sunt reale.
Când vedeam mulți păianjeni în jurul meu, sau când auzeam mai multe voci care vorbesc între ele, îmi chemam câinele lângă mine. Dacă el se comporta normal, însemna că ce vedeam și ce auzeam nu era real și mă mai linișteam”, își amintește.
Din fericire, Tiffany și-a revenit. Nu mai are halucinații, iar starea ei mentală s-a îmbunătățit considerabil. Cu toate astea, toată experiența prin care a trecut a traumatizat-o și nu îi este ușor să o uite.
„Mă simțeam singură și confuză. Credeam că mi-am pierdut mințile de tot”, a mărturisit ea.
În blogul pe care l-a creat de atunci, denumit Postpartum Psycho,Tiffany povestește ce a însemnat această experiență pentru ea și transmite tuturor mamelor care trec prin același lucru că nu sunt singure.
În același timp, ea încurajează oamenii să vorbească mai mult despre psihoza postpartum, pentru că nu e un subiect explorat suficient.
Surse foto: www.istockphoto.com