Ariana a născut primul copil, o fetiță pe nume Melody, în anul 2018. Din păcate, depresia postpartum a fost atât de puternică, că a trebuit să se interneze în spital de 2 ori, pentru a primi tratament și a-și reveni.
Depășise depresia și din câte spune Tyler, i-a plăcut la nebunie să fie mamă.
„Am crezut că la a doua naștere va fi diferit, pentru că eram mult mai pregătit și ea la fel. Mi-am spus că voi avea grijă de ea și voi fi vigilent, voi fi atent atunci când observ o schimbare majoră. Începuse să meargă și la terapie chiar dinainte să nască, pentru a se pregăti pentru această experiență”.
Gemenii, Evelyn și Rowan, s-au născut prematur, pe data de 22 mai 2023. 9 zile mai târziu, Ariana și-a luat viața. Avea 36 de ani.
„Era atât de fericită că vom avea gemeni… nici nu aveți idee. Chiar era veselă, glumea și spunea că abia așteaptă să bea o cană mare de cafea și să aibă glezne subțiri din nou”.
Doar că, pentru că micuții s-au născut prematur, au fost internați la terapie intensivă.
Ariana a fost devastată. „A început să-mi spună că vrea să îi știe din nou în burta ei. Tot încercam să îi spun că vor fi bine și să o încurajez, dar nu am reușit. Nu a reușit nimeni”.
Despre depresia ei, Tyler își amintește că soția lui i-a spus odată că depresia se simte ca și când a avea un omuleț care ar locui în creierul tău și care îți spune încontinuu „ești o mamă rea și totul este din vina ta” iar și iar și iar…
„Mi-aș fi dorit să audă lucrurile pozitive care i se spuneau. Toată lumea o încuraja, dar ea auzea doar vocea din capul ei, care îi spunea că e o mamă rea. Mi-a lăsat o scrisoare și mi-a spus că își ia viața pentru că nu mai poate, pentru că se simte o povară pentru toată lumea. Știu că era deprimată. Mi-aș fi dorit să o pot ajuta. Încercam să o ajut în fiecare zi, dar nu am reușit atât cât aș fi vrut”, mai spune Tyler.
Ariana ar fi avut nevoie de tratament medicamentos și cel mai probabil că asta ar fi ajutat-o să-și revină. După prima naștere, asta a ajutat-o mult, deși a durat câteva luni până ca psihiatrul să-i găsească tratamentul potrivit.
Când a rămas din nou însărcinată, a oprit tratamentul, pentru că i-a fost frică să nu facă rău bebelușilor (deși cele mai multe antidepresive sunt sigure în sarcină, iar asta trebuie discutat cu medicul).
Specialiștii și-au dat cu părerea asupra acestui caz și au lansat ipoteza conform căreia Ariana ar fi suferit și de psihoză postpartum, nu doar de depresie. Asta având în vedere că simptomele sale au debutat brusc și au fost atât de puternice. Psihoza postpartum afectează 1-2 femei la fiecare 1000 de nașteri.
În prezent, pentru a salva alte posibile vieți, dar și pentru a onora amintirea soției sale, Tyler își dorește să vorbească despre depresia postpartum, pentru ca informația să ajungă la cât mai multe persoane.
„Cred că și medicii ar trebui să avertizeze mămicile de pretutindeni, să le învețe despre cât de gravă poate fi depresia postpartum, netratată”.
Din păcate, Ariana a lăsat în urmă o familie îndurerată și la fel ca ea, multe alte femei fac același lucru. Nu pentru că nu au curaj să fie mame, ci pentru că sunt învinse de boală.
Dacă cunoști o mamă care e în depresie, fii lângă ea. Nu o lăsa singură și în același timp, apelează la medicul psihiatru sau la psiholog, pentru a o ajuta să fie ajutată.
Surse foto: today.com
Surse articol: today.com