Mamele care au experimentat psihoza postpartum nu vor mai fi niciodată la fel. Dacă reușesc să treacă de acestă boală, vor deveni mult mai puternice și mai optimiste. Vor păstra totuși o urmă de teamă, la o nouă sarcină, că tulburarea s-ar putea declanșa din nou. Dacă nu sunt diagnosticate la timp și nu reușesc să înfrunte boala, pot sfârși sinucigându-se sau făcând rău bebelușului. O statistică din SUA arată că 99 de mame s-au sinucis în ultimii 10 ani, din cauza psihozei postpartum; la majoritatea, această tragedie ar fi putut fi prevenită, dacă ar fi primit un tratament adecvat.
Un caz cutremurător a adus psihoza postpartum în atenția publică, în anul 2001, când Andrea Yates, o mamă din Houston, și-a înecat toți cei cinci copii, sub influența acestei boli nefaste. Vestea bună este că astfel de cazuri reprezintă doar 10% din totalul diagnosticelor de psihoză postpartum. Dar, chiar dacă manifestările nu sunt atât de grave la toate mamele care suferă de această tulburare, internarea la psihiatrie este obligatorie, fie și pentru o scurtă perioadă. Important de subliniat este faptul că psihoza postpartum este amplificată de presiunea pe care proaspetele mame o suportă, aceea că trebuie să fie perfecte și că trebuie să sacrifice totul pentru copil. Dorința de a se ridica la înălțimea așteptărilor proprii și ale celorlalți poate duce, în cele din urmă, la adevărate drame familiale.
De la mama perfectă la spitalul de psihiatrie
Acesta a fost traseul multor mame care au suferit de psihoză postpartum. Mărturiile unora dintre ele au tras un semnal de alarmă asupra anumitor aspecte, precum faptul că, adesea, psihoza postpartum nu este diagnosticată la timp, iar unii medici nici măcar nu au auzit de ea. Mai mult decât atât, în multe țări nu există locații specifice, în care să poată fi tratate mamele cu această tulburare. Ele sunt închise laolaltă cu bolnavii cu diverse alte probleme psihice, în spitale de psihiatrie, deși tulburarea lor este temporară și necesită condiții speciale, în care să nu se întrerupă complet contactul cu copilul nou-născut. Sunt mame care au forme mai puțin severe de psihoză postpartum, dar se tem să caute ajutor, din cauza stigmatului public pe care s-ar putea să-l suporte. Deși este o condiție tranzitorie, există posibilitatea ca o mamă diagnosticată cu psihoză postpartum să fie catalogată ca "nebună" și incapabilă să aibă grijă de propriul copil. Astfel, în ciuda faptului că simt că ceva nu este în regulă cu ele, mamele continuă să se epuizeze prin nopți nedormite și sesiuni prelungite de alăptare. Ori, tocmai epuizarea este un trigger al psihozei postpartum, iar imperativul de a fi o mamă perfectă este ideea perfidă și nocivă care deschide drumul către această tulburare.
„Erau lunetiști pe acoperiș și camere de luat vederi ascunse în dormitor și toată lumea se uita la mine. Apoi, telefonul meu a început să-mi dea mesaje ciudate.", își amintește Lisa Abramson, o mămică din San Francisco, începutul psihozei sale. După întoarcerea de la maternitate, Lisa a simțit că va fi mămica perfectă. Era plină de energie și nu înțelegea cum de alte mame se plâng de oboseală. Tot ce-și dorea era să aibă grijă cât mai bine de fetița sa, Lucy. Era, pur și simplu, fericită. Apoi, bebelușul a început să piardă în greutate, iar pediatrul i-a recomandat Lisei să-l hrănească mai mult, după un program foarte riguros. Așa au început nopțile fără pic de odihnă, în care Lisa stătea cu sufletul la gură, să nu cumva să sară vreo sesiune de alăptare. Simțea că a dat greș, că ceva nu este în regulă cu ea, de vreme ce fetița începuse să slăbească. „Visul de a fi o mamă perfectă a luat sfârșit și au început obsesiile. Gândeam: am eșuat ca mamă, nu sunt în stare să-mi hrănesc copilul. Nu mai aveam în minte decât faptul că trebuie s-o alăptez- era singurul lucru important. Cum mă simțeam eu nu mai conta deloc."
Pe fondul oboselii extreme, a apărut mai întâi o stare de confuzie, apoi au început halucinațiile. Lisei i se părea că pereții îi vorbesc și cineva este mereu cu ochii pe ea. Nu mai suporta zgomotele, avea senzația că a făcut o crimă. Până la urmă i-a spus soțului că are de gând să sară de pe podul Golden Gate, pentru că se simte vinovată, iar altcineva a fost pedepsit pentru crima ei. I-a povestit că poliția a înconjurat casa și, probabil au arestat-o pe bonă, în locul ei. Îngrozit de declarațiile ei bizare, David Abramson i-a spus că o va duce chiar el la poliție, să se predea. În realitate, a dus-o direct la un spital de psihiatrie. „A fost una dintre cele mai rele zile din viața mea.", își amintește el. Lisa a petrecut o perioadă dificilă, între pacienți cu probleme mult mai grave, fără a-și putea vedea copilul. Până la urmă, familia ei a identificat un program special destinat femeilor cu probleme similare cu ale Lisei, în cadrul căruia mamele primeau îngrijire adecvată și puteau să-și vadă copiii și să petreacă ziua cu ei.
O altă mamă, Alice Sarti, povestește cum, după nașterea copilui, a intrat într-o stare maniacală. „În fiecare secundă, trebuia să fac ceva: căutam creșe, făceam și refăceam bugetul. În loc de trei biberoane, aveam 17 pe care le curățam și le aranjam." Apoi a urmat o criză de furie, în urma căreia Alice a sfârșit la Spitalul de psihiatrie, unde și-a văzut fiul o singură dată, în trei săptămâni. Din păcate, medicii de acolo nu i-au pus un diagnostic corect și au externat-o, deși Alice simțea că ceva este în continuare în neregulă cu ea. Când a ajuns acasă, a hrănit bebelușul, l-a spălat, dar simțea că nu există nici o conexiune între ea și copil. Alice s-a reîntors la spital, dar lucrurile nu au mers mai bine. Faptul că nu-și putea vedea copilul o făcea să se simtă, în plus, foarte vinovată și îi agrava starea. În cele din urmă, a descoperit unitatea psihiatrică de la Universitatea din North Carolina în Chapel Hill, singura structură psihiatrică mamă-copil din Statele Unite. Acesta a fost locul unde i s-a pus diagnosticul corect, de psihoză postpartum și a fost îngrijită adecvat; i s-a permis să-și vadă copilul și să aibă, la rândul ei, grijă de el. Acest lucru a ajutat foarte mult în recuperarea ei.
În cazul lui Jennifer Moyer, psihoza postpartum s-a declanșat la opt săptămâni de la nașterea fiului ei. S-a trezit în miez de noapte, îngrozită că cineva vrea s-o ucidă și să-i ia copilul. Au urmat mai multe nopți de frică și nesomn, în care Jennifer a ajuns la concluzia că familia și prietenii îi sunt dușmani, iar, în timpul unei slujbe la biserică, i s-a năzărit că preotul vrea să-i sacrifice copilul. „Nu am avut nici o idee ce se întâmplă cu mine. În familia mea nu a existat nimeni cu o boală psihică." , a mărturisit ea mai târziu, spunând că a fost ușurată când a aflat că are psihoză postpartum. „Cel puțin nu eram nebună, nu eram posedată."
Simptomele și tratamentul psihozei postpartum
Psihoza postpartum este o boală mentală rară, dar severă, care afectează un număr destul de mic de femei (1-2 la o mie de persoane), reprezentând o urgență medicală. Cauzele bolii nu sunt precis cunoscute, dar persoanele care au rude cu un istoric de boală mentală pot fi mai predispuse la acceastă afecțiune, precum și cele deja diagnosticate cu schizofrenie sau tulburare bipolară. Riscul crește după o naștere traumatică sau dacă mama a mai avut psihoză postpartum la o naștere anterioară. Simptomele ei cuprind, printre altele:- Halucinații și idei delirante (copilul a fost schimbat la naștere; soțul este un inamic; în preajma casei sunt urmăritori, etc)
- Modificări rapide de dispoziție- majoritatea femeilor cu psihoză postpartum au simptome similare tulburării bipolare, trecând dintr-o stare energică și optimistă într-una depresivă și anxioasă de mai multe ori în aceeași zi. În unele cazuri, psihoza poate să apară pe fondul unei boli mintale deja existente, ca în cazul unor mame care aveau cu adevărat tulburare bipolară de personalitate.
- Depresia: în unele cazuri poate fi principalul simptom al psihozei postpartum, dar diferă de depresia postpartum prin deconectarea totală de la realitate și ideile delirante
- Confuzia este foarte frecventă și împiedică mama să realizeze cele mai simple sarcini de îngrijire
- Gânduri de a face rău copilului sau de a se sinucide, care apar în mai puțin de 10% dintre cazuri
Persoanele din preajma mamei trebuie să fie atente la semne precum:
- Incapacitatea de a dormi
- Agitație, energie excesivă
- Comportamente fără sens, bizare
- Teamă exagerată, idei paranoice
- Idei delirante, ca, de exemplu, că bebelușul este diabolic
Dacă o proaspătă mamă experimentează simptome precum paranoia, confuzie și depresie, halucinații și gânduri obsesive, suicidare sau de a face rău copilului, trebuie să fie internată urgent într-o clinică psihiatrică și să primească ajutor adecvat. Psihoza postpartum este perfect tratabilă, deși mai dificilă decât depresia postpartum. Se administrează medicamente antipsihotice și stabilizatori de dispoziție. De regulă, tratamentul poate dura până la un an și poate fi însoțit de participarea la grupuri de psihoterapie. Primele șase săptămâni sunt cele mai dificile, iar persoanele diagnosticate cu această boală pot rămâne cu o stare de depresie și anxietate după un episod psihotic. Unele mame nu reușesc să se reconecteze cu bebelușul, după vindecare sau simt o tristețe intensă din cauza timpului pe care l-au pierdut în relație cu acesta. Partenerul și familia trebuie să se mobilizeze, pentru a ajuta mama să facă față acestor probleme.
Reducerea riscului de psihoză postpartum
Dacă o persoană este în risc să dezvolte psihoză postpartum (mame care au deja anumite boli, precum tulburarea bipolară sau au mai avut episoade psihotice la nașteri anterioare), este absolut necesar să consulte un specialist psihiatru în perioada sarcinii și după naștere. De asemenea, este necesar să pună la punct împreună cu specialiștii un plan de îngrijire postnatal, în care să fie responsabilizați și implicați membrii familiei. În primele săptămâni după naștere, mama trebuie să viziteze regulat medicul psihiatru; de asemenea, trebuie să evite suprasolicitarea și lipsa de somn.Unități psihiatrice speciale mamă-copil pentru tratamentul psihozei postpartum
În câteva țări europene (Anglia, Franța, Belgia), precum și în Noua Zeelandă și India există unități psihiatrice special destinate îngrijirii mamelor cu psihoză postpartum, care permit internarea acestora împreună cu copilul. Parte din terapia mamei este și de a învăța cum să se conecteze cu bebelușul, cum să răspundă deopotrivă nevoilor sale și ale copilului. Noaptea, copiii dorm în camere special amenajate, iar mamele pot să se odihnească fără întreruperi, ceea ce este foarte important pentru recuperarea lor. Aceste unități au o structură complexă, cu ore de parenting, grupuri de terapie, lecții de management al timpului, împreună cu soțul sau partenerul, sesiuni de relaxare sau de consiliere spirituală. Foarte important este și faptul că mamele învață că nu trebuie să fie perfecte și că trebuie să aibă grijă în primul rând de ele, pentru a oferi mai departe atenție și grijă copilului.
„ În ciuda tuturor sfaturilor pe care le-am primit, că trebuie să sacrific totul pentru copil, am aflat pe propria piele că nu este așa.", spune Lisa Abramson. „Toți mi-au spus că așa devin o mamă mai bună, dar, de fapt, așa am ajuns să cedez psihic. De aceea, încerc să mă pun pe mine pe primul plan- fără să simt vină- și știu că asta mă face o mamă mai bună."
Surse: https://www.wboi.org; https://www.nhs.uk; https://www.seleni.org
Urmareste-ne pe Google News
