5 pași simpli prin care să îți schimbi obiceiurile alimentare

5 pași simpli prin care să îți schimbi obiceiurile alimentare

Bianca Geica - Redactor Senior

Mâncatul sănătos este o componentă importantă a unui stil de viață echilibrat, alături de somnul odihnitor, activitatea fizică și reducerea timpului petrecut în fața ecranelor. S-a dovedit științific că o dietă bogată în fructe și legume oferă numeroase beneficii pentru sănătate, cum ar fi reducerea riscului de apariție a mai multor boli cronice și menținerea sănătății organismului. Cu toate acestea, efectuarea unor schimbări majore în dietă poate părea uneori foarte copleșitoare. 

Când vine vorba de alimentație, mulți dintre noi au dezvoltat propriile obiceiuri. Unele sunt bune („întotdeauna mănânc fructe pe post de desert”), iar altele nu sunt atât de bune („întotdeauna beau o un suc acidulat după serviciu ca recompensă”). Chiar dacă ai aceleași obiceiuri alimentare de ani de zile, nu este prea târziu să faci o schimbare!

mama si fetita care tin in maini fructe si legume proaspete

Iată 5 pași simpli prin care să îți schimbi obiceiurile alimentare, într-un mod blând și sănătos:

Înlocuiește vechile obiceiuri alimentare cu unele sănătoase

Limitează consumul de zahăr

Pentru un bun obicei alimentar sănătos, zahărul nu ar trebui să reprezinte mai mult de 10% din aportul caloric total. Alege fructe proaspete sau gustări fără zahăr adăugat. Unturile naturale din nuci, de exemplu, sunt un adevărat deliciu pentru devoratorii de dulciuri, care vor să își schimbe obiceiurile alimentare, fără să renunțe la micile plăceri.

Pe site-ul BIO-market.ro găsim diferite tipuri de unturi din nuci (de arahide, alune de pădure, caju, fistic etc.) sau cu ciocolată fără adaosuri de conservanți, coloranți, zaharuri și potențiatori de arome. Pot fi adăugate într-o mulțime de rețete de prăjituri vegane și raw-vegane sau se pot consuma că atare, având un aport mare de nutrienți și proteine!

Unturile sunt 100% din nuci și unturile de nuci cu ciocolată sunt produse de către Bio Market, după rețete proprii. Unturile cu ciocolată conțin ciocolată veritabilă italienească, cu un conținut ridicat de unt de cacao, iar ambalajele sunt din sticlă, pentru o păstrare cât mai bună a produsului.

Consumă multe legume și fructe

Acestea sunt surse importante de vitamine, minerale, fibre, proteine și antioxidanți. O dietă bogată în legume și fructe este, de asemenea, legată de un risc mai mic de obezitate, boli de inimă, accident vascular cerebral, diabet și anumite tipuri de cancer.

Mănâncă mai puține grăsimi

Consumul în exces de tipuri greșite de grăsimi, cum ar fi grăsimile saturate sau prelucrate industrial, poate crește riscul de boli de inimă și de accident vascular cerebral. Limitează consumul total la 30% din aportul caloric total.

Redu consumul de sare

Limitarea cantității de sodiu poate reduce riscul apariției problemelor cardiovasculare.

Începe cu un jurnal alimentar

Un jurnal alimentar poate părea nepractic la început, dar reflecția asupra obiceiurilor din trecut și planificarea unor noi obiective sunt importante pentru a dobândi obiceiuri alimentare bune. 

Cum ții cu succes un jurnal alimentar? Pentru început, urmează câțiva pași simpli:

  • Creează o listă cu obiceiurile tale alimentare. Urmărește ceea ce mănânci în primele zile și notează ce și când mănânci;
  • Include mărimea porțiilor. Fii cât se poate de specifică și menționează modul de preparare
  • Creează o imagine de ansamblu. Menționează locurile în care mănânci, ce faci în timp ce mănânci și ce stare de spirit ai când mănânci;
  • Evaluează-ți notițele și vezi de unde poți tăia caloriile în plus.
    Cheia pentru o dietă sănătoasă este să consumi cantitatea potrivită de calorii în funcție de cât de activă ești, astfel încât să echilibrezi energia pe care o consumi cu cea pe care o folosești. Dacă mănânci sau bei prea puțin, vei pierde în greutate;
  • Scrie-ți obiectivele și ia-ți angajamentul de a dezvolta obiceiuri alimentare bune.

Învață să faci diferența între obiceiurile alimentare rele și cele bune

Uneori nu este vorba de faptul că nu dorim să ne construim obiceiuri alimentare bune, ci mai degrabă nu știm să facem diferența între obiceiurile alimentare rele și cele bune. 

După cum subliniază OMS, o dietă sănătoasă cuprinde o combinație de alimente diferite. Printre acestea se numără:

  • Alimentele de bază, cum ar fi cerealele (grâu, orz, secară, porumb sau orez) sau leguminoasele  (linte și fasole);
  • Fructe și legume;
  • Alimente de origine animală, precum carne, pește, ouă și lapte. Sau, dacă ai o dietă vegană, surse de proteine echitabile, precum tofu, linte, năut, arahide, migdale, spirulină, quinoa.

Fii mai înțeleaptă în alegerea băuturilor

Bunele obiceiuri alimentare includ și obiceiuri sănătoase de băut. Bea apă în loc de băuturi zaharoase atunci când îți este sete și continuă să îți hidratezi organismul pe tot parcursul zilei. Acordă atenție caloriilor ascunse în fiecare băutură, dar nu uita de lactate ca sursă pentru nutrienți cheie, cum ar fi calciul, vitamina D și potasiul.

Nu te tenta singură!

Dacă ai tendința de a cădea pradă tentațiilor nesănătoase atunci când te afli într-un anumit loc la un anumit moment, încercă să îți schimbi rutina pentru a evita tentația.

Îți cunoști slăbiciunile, așa că nu aduce acasă sau la birou alimente pe care știi că le vei consuma în exces și caută să ai mereu la îndemână fructe și gustări sănătoase.

Obiceiurile necesită timp pentru a se dezvolta. Nu se creează peste noapte. Ai grijă să nu te mustrezi sau să crezi că o singură greșeală „aruncă la gunoi” o zi întreagă de obiceiuri sănătoase. Poți reuși! Cu pași mărunți orice este posibil!

Surse foto: istockphoto.com, bio-market.ro

Surse articol: https://www.cdc.gov/healthyweight/losing_weight/eating_habits.html
https://www.mysouthernhealth.com/eat-healthy/
https://farmtofit.com/blogs/article/5-ways-to-change-your-eating-habits-permanently

Articolul urmator
Ce este tanatofobia și cum îți poate afecta viața
Ce este tanatofobia și cum îți poate afecta viața

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ajută-l pe cel mic să își dezvolte noi abilități în 5 pași simpli
    Ajută-l pe cel mic să își dezvolte noi abilități în 5 pași simpli

    Ne dorim ca micuții noștri să devină niște adulți autosuficienți, independenți și inteligenți din punct de vedere emoțional. Pentru asta, însă, este important să ne...

    Cum îl poți responsabiliza pe copilul tău în 5 pași simpli
    Cum îl poți responsabiliza pe copilul tău în 5 pași simpli

    Pe măsură ce micuțul tău descoperă lumea și devine tot mai independent, îți dai seama că trebuie să-l înveți ce înseamnă responsabilitatea. Fie că este vorba...

    Autismul, diagnosticat prin obiceiurile din copilărie. Cum arată, de fapt, viața unui copil cu autism
    Autismul, diagnosticat prin obiceiurile din copilărie. Cum arată, de fapt, viața unui copil cu autism

    Cum e să trăiești într-o lume complet diferită de lumea celor din jur, pe care nu o poate înțelege cu adevărat nimeni? Mai mult, cum e să nu ai idee de ce ești așa de...

    10 fraze prin care îți rănești profund copilul și ce să spui în schimb
    10 fraze prin care îți rănești profund copilul și ce să spui în schimb

    Cuvintele au o forță mai mare decât îți închipui. Ele pot da aripi, speranță, pot schimba în bine o stare sau, dimpotrivă, pot crea nesiguranțe, temeri și...

    Parteneri în sarcină: Prin ce pași obligatorii trebuie să treacă împreună un cuplu de viitori părinți
    Parteneri în sarcină: Prin ce pași obligatorii trebuie să treacă împreună un cuplu de viitori părinți

    Atunci când urmează să se nască un copil, cea mai multă atenție se îndreaptă către rolul mamei. Articolul de astăzi vorbește despre importanța ambelor roluri –...

    25 de moduri originale și de succes prin care îți poți trezi adolescentul
    25 de moduri originale și de succes prin care îți poți trezi adolescentul

    Printre provocările pe care le ai când ești mama unui copil aflat în perioada adolescenței se numără și aceasta: zi de zi trebuie să te „lupți” pentru a-l...

    Mihail Pautov despre riscul la care îți expui copiii prin consumul de mezeluri: „O substanță cancerigenă pe care o consumăm zilnic"
    Mihail Pautov despre riscul la care îți expui copiii prin consumul de mezeluri: „O substanță cancerigenă pe care o consumăm zilnic"

    Pe cât de delicioase, pe atât de nesănătoase și periculoase pentru organism. Mezelurile nu sunt recomandate pentru consum zilnic. Ce spun specialiștii despre obiceiul de a da...

    Copiii care cresc cu o pisică sau un câine în casă pot dezvolta mai puține alergii alimentare, spun studiile
    Copiii care cresc cu o pisică sau un câine în casă pot dezvolta mai puține alergii alimentare, spun studiile

    Laptele, alunele și ouăle sunt cele mai frecvente cauze ale alergiilor alimentare la copii. Cele mai recente statistici arată că aproape 5% dintre copiii cu vârsta sub 5 ani au...

    © 2024 Qbebe