Într-o societate în care toți părinții își urmăresc copilul prin telefon, eu am ales să nu fac asta. Mă tem totuși pentru siguranța lui, dar vreau să-i ofer libertate

Într-o societate în care toți părinții își urmăresc copilul prin telefon, eu am ales să nu fac asta. Mă tem totuși pentru siguranța lui, dar vreau să-i ofer libertate

Mariana Voinea

Când se oprește monitorizarea părinților și când încep copiii să își câștige independența? Într-o lume plină de pericole, de părinți speriați pentru siguranța copiilor lor, de provocări la tot pasul, o mamă îi oferă băiatului ei, care se pregătește să părăsească cuibul părintesc pentru a pleca la facultate, libertate și deplină încredere!

Într-o societate marcată de nesiguranță, bullying, conflicte, în care copiii sunt ținta directă a persoanelor răuvoitoare, mai ales în mediul online, o mamă susține că a ales să nu își urmărească copilul pe telefon, să îi ofere libertate și încredere deplină cu toate că se teme pentru siguranța lui. Depășind vârsta pubertății, copiii deveniți adolescenți care fac primii pași spre maturitate, înfruntă tot felul de pericole, situații nemaiîntâlnite pe care nu știu să le gestioneze, provocări, tentații…

Rolul părinților este de a-i îndruma într-un mod pozitiv către o viață liniștită, un comportament adecvat, o gestionare corectă a conflictelor și provocărilor, fără a invada însă intimitatea și spațiul personal al tinerilor. Erika Ebsworth-Goold este numele mamei care încearcă să îi ofere libertate copilul ei, fără a se folosi de dispozitive și aplicații moderne de localizare, fără a-i verifica telefonul sau activitatea online. Într-o lume digitală în care există atât de multe aplicații menite să verifice în permanență locația copilului, această mamă îi oferă fiului aflat în ultimul an de liceu libertate deplină, chiar și atunci când este la volan.

„Libertatea este bună pentru creșterea armonioasă și sănătoasă a copiilor”

familie copil adolescent

„Consider că în adolescență tinerii trebuie să învețe cum să își gestioneze singuri diferitele situații care apar în viața lor. Eu am copilărit în anii 1980, am ieșit împreună cu prietenii, am avut libertate, pot spune chiar că mi-am riscat viața în mod frecvent și am scăpat ca prin urechile acului din diferite incidente. Din păcate, tinerii din ziua de astăzi nu mai au această libertate și nu că ar fi un lucru rău, dar vreau să îi dau băiatului meu independența de care eu am beneficiat în tinerețe. Ceea ce înseamnă că nu voi folosi 24 din 24 o aplicație care îmi spune exact locația lui.

Practic, vreau să îi ofer sentimentul de autonomie, de luarea propriilor decizii, de a-și lua destinul în propriile mâini și vreau să îi dau spațiu și timp de gândire, astfel încât să facă cele mai bune alegeri. Problema este că nu sunt sigură de beneficiile abordării pe care o folosesc și vreau să mă fac înțeleasă încă de la bun început: siguranța copilului meu primează din toate punctele de vedere. Dar eu sunt doar un părinte, brațele mele îi vor oferi mereu siguranță, nu sunt un elicopter SMURD și nici nu lucrez în SRI. Nu cred că băiatul meu are nevoie ca mama lui să îi fie pe urme în fiecare clipă a vieții sale”, mărturisește Erika.

Control parental: când este cazul să îl aplici și care sunt cele mai bune aplicații

„Temeri există și din partea mea, dar dezvoltarea copilului meu merită orice efort”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Erika Ebsworth-Goold (@eebsworthgoold)

Tânărul, ajuns aproape de vârsta majoratului, urmând să intre în primul an la facultate în această toamnă are deplină încredere în părinții lui. Conform ultimelor sondaje și cercetări, 36% din părinții studenților aflați în primul an le verifică locația în permanență. Erika susține că atât ea, cât și soțul ei, au făcut tot posibilul să îi asigure copilului o educație curată, principii morale adecvate și adaptate vremurilor, să îi însufle respect față de cei din jur și față de propria persoană.

10 probleme la care sa te astepti cand copilul tau devine adolescent

Copilul meu se va bucura de propria independență fără ca eu să-l verific în fiecare clipă, astfel încât să văd pe unde își mai petrece serile sau weekendurile. Și eu mă tem pentru siguranța copilului meu, este o atitudine normală pentru un părinte și mă întreb ce face atunci când eu nu sunt în preajma lui, dar așa e viața. Din greșeli învață omul.

Libertatea lui și dezvoltarea personală sunt mult mai importante decât o aplicație care îmi arată în fiecare clipă unde se află, iar eu trebuie să îmi gestionez propriile temeri interioare, știind că băiatul meu va apela la mine ori de câte ori va fi nevoie, pentru încrederea pe care i-am câștigat-o de-a lungul timpului. Sunt atât de apropiată de copilul meu, avem conversații atât de frumoase, vine la mine ori de câte ori are nevoie de un sfat, așa că am încredere că va face alegeri bune în viață. Cred că dacă aș folosi o astfel de aplicație pentru a-i monitoriza locația, acest lucru i-ar spulbera încrederea pe care am încercat de 17 ani să o câștig”, mărturisește mama.

Într-adevăr, într-o lume în care pericolele pândesc la orice pas, inclusiv la un click distanță, este destul de greu să ți înfrânezi ca părinte nevoia de a-ți monitoriza copilul, doar că această alegere este cea mai bună pentru propria lui independență, creștere și dezvoltare.

Surse foto: instagram.cominstagram.com

Surse articol: businessinsider.com

Articolul urmator
„Fac ce vreau cu banii mei și aleg să-mi cumpăr liniștea". O mamă a angajat un sofer personal care să-i ducă zilnic copilul la școală
„Fac ce vreau cu banii mei și aleg să-mi cumpăr liniștea". O mamă a angajat un sofer personal care să-i ducă zilnic copilul la școală

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Părinții mei sunt într-o relație poliamoroasă, dar nu vreau să-l invit pe partenerul lor la nunta mea
    Părinții mei sunt într-o relație poliamoroasă, dar nu vreau să-l invit pe partenerul lor la nunta mea

    O femeie care urmează să se căsătorească tocmai a aflat că părinții ei se află într-o relație poliamoroasă și vor să-și aducă celălalt partener la ceremonie. Mireasa,...

    Povestea celor 9 copii premianți care trăiesc cu părinții lor într-o mașină. Dorm îmbrăcați și își fac temele pe bordul mașinii
    Povestea celor 9 copii premianți care trăiesc cu părinții lor într-o mașină. Dorm îmbrăcați și își fac temele pe bordul mașinii

    Greu de crezut că se poate așa ceva, nu? 11 suflete își duc traiul de pe o zi pe alta, într-o mașină, după ce tatăl a rămas fără loc de muncă, în perioada...

    De ce trebuie prinsă mobila în perete, mai ales când avem copii. Filmarea care a pus toți părinții pe jar
    De ce trebuie prinsă mobila în perete, mai ales când avem copii. Filmarea care a pus toți părinții pe jar

    O înregistrare video, realizată de o cameră de supraveghere, care arată un băiat de 2 ani salvându-și fratele geamăn într-un impresionant act de eroism a devenit...

    10 mame curajoase care nu se tem să își arate corpul după naștere
    10 mame curajoase care nu se tem să își arate corpul după naștere

    Printre marile provocări de proaspătă mămică se numără și cea legată de acceptarea transformărilor corpului după naștere. De aceea, poți fi tentată să te „ascunzi”...

    Povestea de iubire a actorului Marcel Iureș, care a jucat în numeroase piese de teatru și filme în țară, dar și la... Hollywood. Are o casă într-un mic colțișor de Rai, unde își împarte zilele cu soția lui iubită, Irina!
    Povestea de iubire a actorului Marcel Iureș, care a jucat în numeroase piese de teatru și filme în țară, dar și la... Hollywood. Are o casă într-un mic colțișor de Rai, unde își împarte zilele cu soția lui iubită, Irina!

    Marcel Iureș este nu numai un mare actor cunoscut în întreaga lume pentru rolurile jucate în filmele de la Hollywood, ci și un bărbat împlinit în viața...

    „Tehnologia distruge educația, opriți-vă!”. Apelul public al unei profesoare către toți părinții care își lasă prea mult copiii cu telefonul
    „Tehnologia distruge educația, opriți-vă!”. Apelul public al unei profesoare către toți părinții care își lasă prea mult copiii cu telefonul

    Avansarea tehnologiei din ultimul deceniu aduce atât aspecte pozitive asupra educației și cunoștințelor copiilor, cât mai ales aspecte negative. O educatoare aduce în...

    Soțul meu risipește mâncarea pe care o gătesc eu, în semn de protest că nu mai vreau să vorbesc cu părinții lui
    Soțul meu risipește mâncarea pe care o gătesc eu, în semn de protest că nu mai vreau să vorbesc cu părinții lui

    Unul dintre motivele pentru care pot izbucni tensiuni în viața de cuplu este și acesta: relația dintre noră și socrii nu este tocmai bună. Chiar dacă, la prima vedere,...

    Nu sunt geloasă pe fiul meu, dar mi-e greu să văd că are o familie pe care eu n-am fost capabilă să i-o ofer
    Nu sunt geloasă pe fiul meu, dar mi-e greu să văd că are o familie pe care eu n-am fost capabilă să i-o ofer

    Neputând să îi asigure fiului ei familia tradițională la care ea însăși a tânjit în anii copilăriei, mama se simte neputincioasă în fața iubirii...

    © 2024 Qbebe