În videoclip, gemenii Bowdy și Brock Shoff au fost văzuți urcându-se in sertarele deschise ale unei comode. Dintr-o dată, comoda se răstoarnă, prinzându-l pe unul dintre copii dedesubt. Aproape instinctiv, fratele său se eliberează și încearcă să împingă comoda de pe micuțul care plânge, dar este evident că este prea grea. În cele din urmă, după mai multe încercări eșuate, copilul reușește să împingă comoda de pe fratele său.
Din fericire, niciun copil nu a fost rănit. Părinții din Orem, Utah, nu au fost conștienți de isprăvile sau eroismul băieților lor până când nu au revăzut mai târziu imaginile de pe camera de supraveghere din casă. Kayli Shoff, mama gemenilor, a postat videoclipul pe YouTube în speranța că și alți părinți vor fi atenți la pericolele pe care le presupune neasigurarea mobilei grele de perete, iar povestea a fost prezentată în curând în mass-media din întreaga lume.
După întâmplarea care se putea transforma foarte ușor într-o tragedie, părinții celor doi micuți s-au grăbit să își fixeze toată mobila grea din casă de perete cu șuruburi. Apoi, ei au apelat la Facebook pentru a promova același mesaj pe care Comisia americană pentru produse de consum și siguranță îl predică de ani de zile.
De ce trebuie prinsă mobila în perete, mai ales când avem copii
Ancorarea mobilierului de casă ar trebui să facă parte din măsurile de protecție a copiilor în casă. Comisia americană pentru produse de consum și siguranță estimează că un copil este rănit la fiecare 24 de minute, iar unul moare la fiecare două săptămâni din cauza unui televizor, a unui obiect de mobilier sau a unui aparat electrocasnic care a căzut peste el. Patruzeci și cinci la sută din cazuri au loc în dormitor.
Comodele și, în general, mobila grea, cum ar fi dulapurile, dressingurile și așa mai departe, sunt instabile dacă nu sunt ancorate corespunzător de perete, ceea ce reprezintă un risc grav de răsturnare și de prindere în capcană, care poate duce la moartea sau rănirea gravă a copiilor.
Citește și:
Surse foto: YouTube
Surse articol: bundoo.com