Trei copii au fost grav răniți și un adolescent și-a pierdut viața în Odorheiul Secuiesc, după ce a căzut pe ei un perete de la internatul liceului

Trei copii au fost grav răniți și un adolescent și-a pierdut viața în Odorheiul Secuiesc, după ce a căzut pe ei un perete de la internatul liceului

Mariana Voinea

Un perete al internatului unui liceu din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit peste copii. Victimele tragediei, un băiat care și-a pierdut viața și trei fete rănite grav.

Pe data de 17 decembrie 2023 a avut loc o tragedie în Odorheiul Secuiesc, soldată cu decesul unui copil și rănirea altor trei. Este vorba despre prăbușirea unui perete al internatului liceului Tamasi Aron, iar victime au fost patru copii cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani. Un băiat în vârstă de 17 ani și-a pierdut viața în urma acestui incident nefast.

Conducerea Ministerului Educației a fost convocată de către Ligia Deca luni seară pentru a stabili modalitatea în care se poate interveni în acordarea de sprijin la Odorheiul Secuiesc. Reprezentanții Ministerului Educației țin legătura cu reprezentanții Prefecturii Harghita, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita și a Inspectoratului Școlar Județean Harghita.

Ministrul Educației, Ligia Deca își prezintă condoleanțele familiilor copiilor implicați în tragicul accident și face apel la autoritățile locale să trateze cu maximă responsabilitate gradul de siguranță pe care clădirile în care sunt copiii le oferă.

Colegii acestor victime au fost cazați la un internat din vecinătate și sunt în siguranță, iar restul au fost preluați de către familiile lor. Bilanțul acestui accident nu este deloc îmbucurător pentru că un băiat a decedat, o fată este intubată și transportată la un spital din Târgu Mureș, iar alte două adolescente, deși sunt conștiente, au suferit diferite traumatisme.

Băiatul în vârstă de 17 ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul conform Departamentului pentru Situații de Urgență. Au fost efectuate activități de căutare intense sub dărâmături, iar elevii cazați în clădire au primit sprijin de la Ministerul Educației.

Un adolescent s-a trezit la viață după ce a fost declarat mort. Incidentul a soluționat misterul morții fratelui său din urmă cu trei ani

„Îmi pare rău! Este problema mare! A murit un băiat!”

imagine daramaturi

Conform ultimelor declarații, patronul firmei de construcții responsabilă de săpăturile din fața clădirii face declarații șocante. Laszlo Sandor afirmă că nu era la curent cu faptul că lucrările firmei puneau în pericol clădirea. iar muncitorii se grăbeau doar să termine lucrările la timp. „Îmi pare rău! Este problema mare! A murit un băiat!”, declara acesta.

Patronul firmei de construcții susține că nu știa că sunt copii înăuntru și săpăturile au fost făcute cu excavatorul, zidul prăbușindu-se în câteva secunde fără a se simți vibrații ale clădirii după începerea lucrării. Dânsul precizează că regretă incidentul.

Potrivit informațiilor, muncitorii au săpat un șanț foarte adânc la ordinul patronului, fără a efectua un studiu preliminar, ignorând riscurile unei potențiale prăbușiri a solului care era deja îmbibat cu apă. 90 de elevi sunt cazați în internat, dar majoritatea nu se aflau în clădire în momentul tragediei.

@stirileprotv.ro Peretele exterior al internatului unui liceu din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit peste copiii aflați acolo. #stirileprotv #protv #news #misiuneatiktok #5pasidebine ♬ sunet original - stirileprotv.ro

 

Din păcate, băiatul prins sub dărâmături care și-a pierdut viața se afla undeva la parterul clădirii, într-unul din dormitoare, fetele se aflau la etajul 1 și salvatorii au reușit să le scoată înainte de a ajunge la victima pentru care nu s-a putut face nimic.

O durere fără margini cauzată de o simplă eroare de calcul și greșeală a echipei de construcții care s-a soldat cu rănirea a trei copii nevinovați și pierderea vieții unui al patrulea care avea tot viitorul înainte.

Surse foto: facebook.compexels.com

Surse articol: digi24.rojurnalul.ro

Articolul urmator
La un pas de tragedie! Un copil din Alba a fost rănit după ce panoul de baschet de pe terenul de sport a căzut peste el
La un pas de tragedie! Un copil din Alba a fost rănit după ce panoul de baschet de pe terenul de sport a căzut peste el

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Un adolescent s-a trezit la viață după ce a fost declarat mort. Incidentul a soluționat misterul morții fratelui său din urmă cu trei ani
    Un adolescent s-a trezit la viață după ce a fost declarat mort. Incidentul a soluționat misterul morții fratelui său din urmă cu trei ani

    Sammy, un adolescent de 16 ani, a făcut atac de cord în timp ce se cățăra pe stânci cu prietenii lui. A fost imediat dus la spital și după 90 de minute de resuscitare, a...

    O femeie a pierdut lupta cu viața după ce și-a pus un diagnostic greșit. Credea că intră la menopauză, dar avea cancer în stadiul trei
    O femeie a pierdut lupta cu viața după ce și-a pus un diagnostic greșit. Credea că intră la menopauză, dar avea cancer în stadiul trei

    Simptome atât de banale precum balonarea și urinarea frecventă pot ascunde afecțiuni grave. După o lungă luptă cu cancerul, o femeie ne avertizează să nu amânăm vizita...

    Ne-am pierdut trei copii într-un accident aviatic. Însă Dumnezeu nu ne-a părăsit și ne-a oferit vindecarea
    Ne-am pierdut trei copii într-un accident aviatic. Însă Dumnezeu nu ne-a părăsit și ne-a oferit vindecarea

    După ce și-au pierdut copiii în urma unui accident aviatic cumplit, doi părinți s-au gândit de multe ori să își pună capăt zilelor pentru a-și curma suferința....

    Copilul meu a căzut de la fereastră, de la etajul 2. Viața mea s-a schimbat radical în acel moment
    Copilul meu a căzut de la fereastră, de la etajul 2. Viața mea s-a schimbat radical în acel moment

    Cum vede o mamă viața după ce și-a privit copilul căzând de la etajul 2? Cum a schimbat o fracțiune de secundă de neatenție viața familiei?

    Copilul meu m-a pus să dezinfectez toate lucrurile atinse de prietenul lui, după ce a fost în vizită. Ce diagnostic grav a primit
    Copilul meu m-a pus să dezinfectez toate lucrurile atinse de prietenul lui, după ce a fost în vizită. Ce diagnostic grav a primit

    Unele afecțiuni sunt mai greu de diagnosticat decât altele. A fost nevoie de trei ani pentru ca un băiețel să primească diagnosticul corect și un tratament corespunzător. Din...

    După ce am fost părinți de trei băieți, am născut o fetiță și soțul meu s-a schimbat complet
    După ce am fost părinți de trei băieți, am născut o fetiță și soțul meu s-a schimbat complet

    Știți că tăticii au o relație specială cu fiicele lor, nu-i așa? Acest tată s-a schimbat complet după ce a aflat că al patrulea său copil este fetiță.

    O fetiță de trei ani, plină de vânătăi pe corp, a primit un diagnostic extrem de grav. Mama ei credea că se lovește la joacă
    O fetiță de trei ani, plină de vânătăi pe corp, a primit un diagnostic extrem de grav. Mama ei credea că se lovește la joacă

    Bolile grave dau semne subtile, pe care nu este la îndemână să le sesizezi, în special dacă ești mama unui copil aflat în primii ani de viață. Printr-o asemenea...

    Mărturia sinceră a unei mame: "Mi-a fost frică să mai am un copil după ce l-am pierdut pe primul"
    Mărturia sinceră a unei mame: "Mi-a fost frică să mai am un copil după ce l-am pierdut pe primul"

    Pierderea unei sarcini este o traumă pentru orice femeie și nu e de mirare că dacă cineva se confruntă cu așa ceva, îi este teamă să mai facă alt copil, tocmai pentru a nu-l...

    © 2024 Qbebe