Dr. Gerald Stein: „Viața copilului tău nu îți aparține”

Una dintre greșelile majore ale părinților- ce spun psihologii

Dr. Gerald Stein (profesor, cercetător și psiholog clinician originar din SUA) a atras atenția asupra uneia dintre greșelile pe care părinții obișnuiesc să o comită când e vorba de copiii lor: aceea de a crede că le pot impune anumite idei, valori sau atitudini. Într-adevăr, fiecare dintre noi ar trebui să fie un model pentru copil, dar înainte de a ne strădui să-i forțăm să fie ca noi, ar trebui „să ne privim în oglinda vieții” și să ne spunem că, deși suntem cei care ne ocrotim copiii, „ne vom separa” identitatea de a lor. 

Chiar dacă avem experiența care lor le lipsește, aceasta nu este neapărat dintre cele mai bune. Spre exemplu, poate am trecut prin bullying, prin umilințe, stres sau presiuni de tot felul și așa am ajuns să învățăm.Nu înseamnă însă că așa trebuie să se întâmple și cu copiii noștri. In prezent sunt cu totul alte circumstanțe, cu totul altă mentalitate și viața în ansamblul ei este foarte diferită de cea pe care am trăit-o când am fost copii și adolescenți. De aceea, este necesar să învățăm să le îngăduim să-și construiască propria identitate întrucât au trăsături diferite de personalitate, au alte aptitudini decât noi și au dreptul să le valorifice pentru a face propriile alegeri. Încercând să le impunem ce să aleagă, există oricând riscul să ajungem să regretăm că am realizat acest lucru.

Pe măsură ce crește, copilul trebuie stimulat să-și construiască un drum, să dobândească abilități și să facă alegeri. Desigur, nu vom putea fi mereu în totalitate de acord cu ele, dar acest fapt nu înseamnă că vom critica sau vom respinge permanent. În schimb, un copil ar trebui să simtă din partea părinților săi că este ascultat, că este respectat și, mai presus de toate, că este iubit necondiționat. Numai așa va avea toate șansele să-și îndeplinească obiectivele, să-și realizeze dorințele.

Sfatul lui Gerald Stein este să ne amintim mereu că: „I-am dat viață, dar nu suntem stăpânii vieții sale”, cu alte cuvinte viața copilului tău nu îți aparține. De asemenea, acesta îi îndeamnă pe părinți să se străduiască să-și considere copiii „căpitani în călătoria spre viitor”, având oportunitatea să devină mai buni decât ei din anumite puncte de vedere. Nu în ultimul rând, psihologul ține să aducă în atenție următorul aspect: copiii au nevoie de susținere, „dar nu-și doresc să îi judecăm.”

Copiii nu sunt „proprietatea” noastră

În legătură cu ideea pe care încearcă să o promoveze psihologul american Gerald Stein, aceea potrivit căreia viața copilului tău nu îți aparține, se află o altă greșeală pe care o putem face mai des decât credem: să îi impunem copilului ce să facă sau ce să simtă la un moment dat. De pildă, chiar și încercarea de a-l convinge să îmbrățișeze o persoană când el nu vrea, insistând, nu va fi binevenită, în condițiile în care îi va transmite următorul mesaj: că sentimentele și dorințele persoanei respective sunt mai importante decât ale lui. Înainte de a impune, ar trebui să luăm în calcul că poate are motivele sale pentru care nu este de acord să-și exprime afecțiunea sau pur și simplu nu se simte bine în acele momente. 

Dacă vom reuși să nu-l forțăm să accepte anumite lucruri pentru a ne face nouă sau altcuiva pe plac, de fapt îi vom demonstra că îi respectăm opiniile, sentimentele, dorințele și îl învățăm că oricine are dreptul să spună „NU”, în ciuda insistențelor. Mai mult decât atât, văzându-ne atitudinea, copilul va simți că este înțeles, respectat, că are dreptul la toate acestea în fața oricui, nu îl vom pune în situația de a se simți precum „o proprietate”, cu care părinții săi pot face orice doresc. 

Pentru a ne impune să acționăm în acest mod, ar trebui să ne punem în locul lui: să ne gândim cum ne-am simți dacă am avea mereu pe cineva în preajmă care să ne spună ce să facem, cum să ne comportăm în fața celorlalți. Cu cât vom reflecta mai profund pe această temă, cu atât ne vom da seama că este necesar să ne controlăm și să nu ne tratăm copilul ca și cum ar fi o „proprietate”, întrucât viața lui nu ne aparține.

Cum să crești un copil cât mai independent

Să învățăm treptat să ne lăsăm copilul să-și câștige independența, să știe cum să facă față nebănuitelor provocări, nu este lucru ușor. Dar dacă vom ține seama și de sfaturi precum sunt cele de mai jos, vom putea să îi înlesnim accesul spre o viață mai împlinită, dându-i încredere în forțele proprii și curaj. Iată ce am putea face zi de zi:

• Pe cât posibil, nu vom face în locul copilului lucruri pe care le poate face și el- Încă de când are o vârstă fragedă, este indicat să-l învățăm treptat să se deprindă cu anumite rutine. De la încheiatul nasturilor până la legatul șireturilor, aranjarea mesei sau a patului, toate îl vor ajuta să facă primii pași spre independență. Cu cât vom insista să facem noi aceste lucruri și să nu-i îngăduim să încerce să le realizeze și el, cu atât îi vom bloca drumul spre progres. Ideal este să avem răbdare și să exersăm de mai multe ori cu el anumite activități, lăsându-l ulterior să se descurce și singur. În același timp, laudele sincere și încurajările îl vor determina să repete comportamente și îi vor conferi încredere în forțele proprii
• Copilul ar trebui să fie înconjurat de un mediu care să-l determine să devină independent- Și de noi va depinde într-o foarte măsură să-l încurajăm să depindă cât mai puțin de noi. De la reorganizarea casei pentru a-i facilita accesul la anumite obiecte, până la a-i da posibilitatea să aleagă (de pildă, cu ce se va îmbrăca într-o zi sau ce și-ar dori să mănânce), numai așa îl vom provoca să învețe să se descurce și singur și să devină responsabil pentru propriile alegeri
• Nu va fi scutit de câteva responsabilități- Desigur, acestea trebuie alese cu multă grijă, fiind necesar să fie adecvate vârstei și stadiului său de dezvoltare. De pildă, un copil mai mic poate fi rugat să sorteze rufele ce vor fi puse la mașina de spălat în funcție de culori, iar unul mai măricel poate fi implicat în gătit, în lustruirea mobilei etc. Contează în special să simtă că este util, că și el poate colabora cu „echipa” care este familia și că ajutorul tău este de folos pentru cei din jur

• Eforturile vor fi încurajate, iar eșecurile vor fi acceptate- Odată ce eforturile pe care le va depune vor fi apreciate, copilul va deveni mai perseverent și va continua să lucreze pentru a-și atinge un anumit obiectiv. Chiar dacă vor fi și situații în care nu va obține exact ce și-ar fi dorit, dacă va fi învățat că și pașii mărunți sunt valoroși, că exersând va deveni mai bun, va accepta mai ușor eșecurile și își va reveni mai ușor după ele. Când se întâmplă așa, va fi mai dispus și să-și asume noi riscuri, să facă noi încercări, concentrându-se pe calitatea eforturilor și stabilindu-și ținte cât mai realiste
• Un copil va fi familiarizat și cu găsirea de soluții pentru rezolvarea de probleme- Una dintre marile dificultăți prin care trece un părinte este să se abțină, pe cât posibil, să nu rezolve de la început o problemă pe care o are copilul său. Psihologii ne îndeamnă să rezistăm tentației de a proceda așa pentru a-l ajuta să devină cât mai independent și mai responsabil. O variantă ar fi, de pildă, să fim alături de el în găsirea de variante dintre care, în final, să se aleagă pentru a se ajunge la o soluție. Întrebările de tip „cum?” (de exemplu, „Cum ți-ai putea ajuta sora să se simtă mai bine”), ședințele de brainstorming din familie, nu sunt de neglijat, dându-i încredere copilului că poate veni și el cu propriile sale idei
• Să creăm contexte pentru punerea în valoare a punctelor „tari” ale copilului- Reușind să-i arătăm copilului că este capabil să obțină rezultate excelente în anumite activități, îi vom îmbunătăți stima de sine și curajul de a nu refuza și provocările ce ar surveni la un moment dat. Plecând de la „punctele tari” putem încerca, cu răbdare și cu multă atenție, să-l canalizăm și spre cele „mai slabe”, îndreptându-i atenția spre calitatea eforturilor și nu neapărat pe rezultatul final
• Nu se recomandă să insistăm mereu asupra perfecțiunii- Când avem copii, trebuie să acceptăm că vor fi anumite lucruri pe care nu le vor face la fel de bine ca noi, cel puțin nu de la început. Dar nu putem omite faptul că în mod cert vor face altele mai bine decât noi. În acest context, ar trebui să nu insistăm mereu ca lucrurile să fie perfecte, întrucât așa riscăm să-l îndepărtăm pe copil din a se implica în anumite treburi. Mai indicat este să-i arătăm cum se realizează un anumit demers, să-i permitem să-l realizeze de unul singur și, în cazul în care vor surveni erori, să nu criticăm, ci să găsim o modalitate prin care să-i arătăm cum ar fi trebui să procedeze. În același timp, ar fi ideal dacă îi vom crea șansa să învețe singur din propriile sale greșeli

Ajungând să te obișnuiești cu ideea că viața copilului tău nu îți aparține, vei putea să ai mai multă deschidere în a-i pune la dispoziție acele instrumente menite să-l ajute să devină o persoană liberă, independentă și sănătoasă, care este susținută mereu de dragostea ta necondiționată, creându-și însă propriul parcurs în viață.

Surse: drgeraldstein.wordpress.com, exploringyourmind.com, lovelittleone.com, positiveparentingsolutions.com, self-directed.org, thriveglobal.com, todaysparent.com

Sursă poză principală: istockphoto.com