Lucrurile au fost minunate până ce Laura a împlinit 12 ani și mi-a spus că de ziua ei vrea să îți cunoască tatăl biologic. L-am căutat și am presupus că nu va răspunde, dar spre surprinderea mea mi-a răspuns iubita lui și mi-a spus că amândoi ar vrea să o cunoască pe Laura. Numai entuziasmul ăsta trebuia să fie un steag roșu pentru mine și ar fi trebuit să dau înapoi, dar am simțit că Laura merită să își cunoască tatăl și să își formeze propria ei opinie despre el. Ne-am întâlnit într-un parc o săptămână mai târziu, Mihai i-a spus că urăște copiii, că nu și-a dorit niciodată unul și că ea a fost doar o greșeală. În acel moment am vrut să îl elimin definitiv, dar ea a vrut să îl mai vadă. Așa că am setat ca o dată la două săptămâni Mihai și iubita lui să vină să o viziteze pe Laura la noi acasă.
Două luni mai târziu Laura a decis că vrea să fie cu tatăl ei, care îi promitea multe, așa că a făcut reclamație la școală spunând că Andrei a abuzat-o sexual. Bineînțeles că a apărut Protecția Copilului și l-au arestat pe Andrei și pentru că mi-am apărat soțul mi-au luat și ceilalți doi copii și i-au pus pe toți în asistență maternală. Am ajuns la sapă de lemn cheltuind tot ce am avut ca să îmi recapăt copiii și demonstrând timp de 9 luni că sunt o mamă corespunzătoare. Când Laura a realizat că tatăl ei biologic nu are de gând să o salveze din asistență maternală a decis să spună adevărul la Protecția Copilului și copiii mei s-au întros acasă. A mai trecut 1 an până ce lui Andrei i s-a permis să se întoarcă acasă, după ce am fost obligați să facem terapie. Ne-am pierdut casa din cauza cheltuielilor și acum locum într-o casă rulotă cu două dormitoare. Nu este ideală pentru o familie de 5, dar ne descurcăm.
Mihai s-a ținut la distanță, însă îi scria mesaje Laurei regulat. O vedea o dată la 3-4 luni. Totul a fost bine pentru următorii ani, cu excepția vizitelor neanunțate de la Protecția Copilului, care erau sunați de Laura când nu îi conveneau anumite lucruri. Dra plecau când vedeau că nimic nu este în neregulă. Laura are probleme cu școala și recent mi-a spus că vrea să renunțe. I-am spus că nu voi permite așa ceva. Nu a mai deschis subiectul, așa că am crezut că suntem bine. Dar pe la finalul anului școlar, prin iunie, Laura îmi spune că vrea să petreacă timpul cu Mihai. Am ezitat și refuzat. Când ce să vezi, în ultima zi de școală mă trezesc cu Protecția Copilului la ușă care vor să discutăm despre abuzul Laurei de către Andrei. Eram șocată. Laura mă șantaja cu Protecția Copilului. Am cedat și am lăsat-o să se ducă la tatăl ei. Toată vara mă ignoră, îi spune surorii mele că eu și Andrei o abuzăm, că o punem la treabă, că nu îi dăm să mănânce și că este fericită că acum este liberă. Am aflat ulterior de la cea mai bună prietenă a ei că Mihai i-a spus că dacă se mută cu el poate renunța la școală și că își poate începe viața ”cu adevărat”.
Acum două săptămâni sunt sunată de la școală să mă cheme să semnez ieșirea din sistemul de învățământ al fiicei male. I-am sunat pe Mihai și pe Laura să văd ce se întâmplă și am primit mesajul că ori fac asta ori mă trezesc iar cu Protecția Copilului la ușă. Care, sincer, de fiecare dată când apar îmi provoacă adevărate atacuri de panică din cauza a ceea se s-a întâmplat. Laura mi-a spus că nu mai vrea să se întoarcă acasă, dar că are pretenția să primească de ziua ei de 17 ani o mașină și să o iau în fiecare săptămână să își viziteze frații (stă la o oră distanță). Andrei îmi spune să o las, o iubește, dar crede că nu merota lupta continuă și trauma pe care mi-a cauzează și est eîngrijorat de cum m-ar afecta această luptă nesfârșită. Nu vreau ca asta să îmi afecteze ceilalți copii, mai ales că erau prea mici să își amintească primul scandal.
Azi Mihai m-a sunat să mă întrebe ce mai fac, știind că sunt doar baliverne, simțindu-l prea fericit despre cum el continuă chiar și după 17 ani abuzul, profitând de naivitatea fiicei mele și întorcând-o împotriva mea, folosind Protecția Copilului ca armă. Laura a stat de vorbă pe FaceTime cu frații ei și le-a spus că eu am dat-o afară din casă pentru că nu o mai iubesc. Nu vreau să îmi las fiica pe mâinile tatălui său, dar nici nu știu cât pot să mă mai lupt cu traumele pe care mi le provoacă. Sunt convinsă că Laura are tulburare de personalitate borderline, însă la vârsta ei nu se pun astfel de diagnostice, dar bifează toate semnele și are și istoricul familial. Nu am intrat în toate detaliile, sunt prea multe și ceea ce fiica mea mi-a făcut mie și familiei mele m-a distrus. Depresia sau tristețea nu ating nici măcar o frântură din ceea ce simt acum. Chiar și așa o iubesc și vreau să o ajut. Dacă ați citit până aici, vă mulțumesc. Am atacuri de panică și plâng de zile întregi și am simțit nevoia să scriu aici pentru că nu știu cu cine să mai vorbesc.
Am decis să depun actele pentru a cere custodia permanentă a Laurei și înregistrez fiecare conversație cu ea și cu tatăl ei ca să strâng cât mai multe dovezi să mă apere de Protecția Copilului. Din păcate nu ne putem muta cât mai departe de Mihai, aș fi făcut asta. Îmi pare rău că nu am fost un părinte perfect, este atât de ușor să judeci un om sau o situație pe care nu o cunoști, dar am făcut tot ce am putut la acel moment cu informațiile pe care le aveam. Retrospectiv, probabil că aș fi făcut lucrurile diferit. Oare asta ar fi schimbat ceva? Nu am de unde să știu, dar nu pot schimba trecutul, pot doar să merg înainte de acum. Deși totul este greu. Nu avem bani, nu am bani de mâncare pentru copiii mei, abia ne plătim facturile, sănătatea mea e la pământ. Muncim amândoi, am trimis cv-uri peste tot. Familia mea nu mai vorbește cu mine pentru că nu îmi mai suportă soțul, soțul meu mă urăște și vrem să divorțăm, dar nici asta nu ne permitem. Sunt în punctul în care copiii mei sunt singurul lucru care mă mai ține pe linia de plutire și pentru ei merg mai departe.
Citește și:
Surse foto: istockphotos.com
Surse articol: Reddit.com
Urmareste-ne pe Google News
