Fiica mea nu vrea să mă cheme la nuntă, dar îmi cere să contribui cu bani. Sunt pus în dilemă...

Fiica mea nu vrea să mă cheme la nuntă, dar îmi cere să contribui cu bani. Sunt pus în dilemă...

Mariana Voinea

Complicate sunt căile iubirii, mai ales dacă vorbim despre iubirea dintre părinți și copii. Un tată nu este invitat la nunta fiicei lui, dar i se cere o contribuție financiară considerabilă. Totul pentru că în tinerețe a înșelat-o pe fosta lui soție, iar fiica nu poate ierta acest lucru...

Relația dintre părinte și copilul său nu ar trebui să sufere din cauza greșelilor pe care părintele le-a făcut în propria sa relație. Tata rămâne tată, indiferent cât de mult i-a greșit mamei, iar mama rămâne mamă, indiferent care au fost motivele pentru care nu s-a înțeles cu tata.

Din păcate, chiar și ajunși la maturitate, copiii nu pot să înțeleagă că nu trebuie să ia parte nimănui într-un divorț sau într-o despărțire. Este și cazul unei fete în vârstă de 29 de ani, care și-a rănit profund în sentimente tatăl în vârstă de 55 de ani, neinvitându-l la nunta ei, dar așteptându-se să contribuie cu bani.

Bărbatul a refuzat vehement acest lucru, cu durere în suflet și și-a postat mâhnirea în mediul online, unde numeroși internauți sau grăbit să-i răspundă.

„Mă simt rănit și jecmănit… Vreau să o ajut dar m-am săturat să mă privească ca pe un portofel plin”

barbat cu umbrela priveste catre un apartament

Am 55 de ani și am o fiică în vârstă de 29 de ani care se va mărita anul viitor. Deși m-am despărțit de mama ei, am fost un tată foarte implicat când era mai mică, însă în anii ei de adolescență am făcut o greșeală și am înșelat-o pe mama ei. Fiica mea nu a acceptat în niciun caz divorțul, deși mama ei nu a fost chiar soția perfectă și fără greșeli.

Nu vreau să mă disculp sau să spun că am procedat corect și nici nu vreau să pun pe umerii fostei mele soții responsabilitatea pentru decizia mea de a înșela. Dacă aș avea ocazia să procedez în mod diferit acum, aș fi divorțat de mama ei înainte de a înșela, nu invers. Am avut nevoie de ani întregi de terapie pentru a depăși comportamentul abuziv emoțional al fostei mele soții.

Am încercat să rămân aproape de fiica mea, dar de vreme ce nu era suficient de mare încât să poată decidă, judecătorul nu a putut forța mama să mă lase să o vizitez. În tot acest timp i-am plătit pensia alimentară și i-am dat bănuți în plus pentru activitățile extracurriculare.

poze vechi tata fata

Eu m-am implicat în viața ei atât de mult cât mi-a permis. Din când în când ne mai întâlnim și mai vorbim despre ale noastre. La ultima noastră întâlnire tată-fiică, mi-a mărturisit că se căsătorește. Știu despre cine este vorba, dar nu mi-a făcut niciodată cunoștință cu logodnicul ei. Și nici nu am primit invitație la nuntă.

Dar m-a întrebat dacă o pot ajuta cu bani. Mă simt rănit și jecmănit în același timp. Vreau să o ajut din tot sufletul meu, credeți-mă. Dar m-am săturat să mă privească ca pe un portofel plin mereu și doar atât. I-am spus că mă voi mai gândi asupra acestei decizii, iar răspunsul lui a fost „Ești un tată groaznic pentru că nu vrei să mă ajuți”.

Sunt un tată groaznic pentru că nu-i plătesc nunta fiicei mele? Sunt pe punctul de a o scoate cu totul din testament, atât pe ea cât și pe viitor mei nepoți”.

Fiica mea mi-a spus că vrea să fie „tată” când va crește. Da, draga mea, și eu aș fi vrut la fel

Propria ta fiică te vede ca pe un sac cu bani fără a face nimic pentru ei și fără măcar să îți ofere o invitație la nuntă”

femeie tanara barbat in varsta

Comentariile nu au încetat să apară încă de la primele ore ale acestei postări. Desigur că un astfel de subiect stârnește interesul internauților, fiind extrem de controversat.

Fiica ta nu te vede ca pe tatăl ei, ci ca pe un portofel. Garantat te va manipula emoțional la fel ca și mama ei pentru a o ajuta cu bani. Cred că este cazul să încetezi prietenia cu ea” îl sfătuiește un internaut.

Nu ești de vină cu nimic. Propria ta fiică te vede ca pe un sac cu bani fără a face nimic pentru ei și fără măcar să îți ofere o invitație la nuntă. Spune-i că îi dorești tot binele din lume în mariajul ei, alături de viitorul ei soț, în noul capitol al vieții ei pe care îl începe, dar dacă nu te vrea alături în ziua nunții, nici tu nu o vei putea susține financiar”, îi spune altcineva în comentarii.

Relația cu fiica ta este deja distrusă și se pare că i-ai oferit acces la câștigurile tale doar pentru a nu te mai simți vinovat pentru faptul că ai înșelat-o pe mama ei. Nu te lăsa păcălit pentru că încearcă să profite de tine și să te manipuleze”, susține o altă persoană în comentarii

Fiica mea mi-a distrus viața! Amenințări, minciuni, șantaj cu Protecția Copilului. Nu are nicio limită

Suntem oameni și cu toții greșim, facem alegeri nepotrivite Dar nimeni nu este obligat să ne ierte pentru faptele săvârșite. Și nici noi nu suntem obligați să plătim o viață întreagă sume imense de bani în speranța că vom obține iertarea după care tânjim atât de mult”, îi scrie altcineva în secțiunea de comentarii.

Sunt tare curioasă să vă aflu părerea în această situație. A greșit fata a greșit tata? Au greșit amândoi? Chiar nu există o soluție de compromis în această situație, astfel încât și tata să se simtă iubit și invitat la nunta fetei și fata să obțină ajutorul material care o interesează atât de mult?

 

Surse foto: pexels.com

Surse articol: msn.com reddit.com

Articolul urmator
Logodnica mea vrea să-și anunțe sarcina la nunta verișoarei sale...
Logodnica mea vrea să-și anunțe sarcina la nunta verișoarei sale...

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mama mea îmi cere bani să aiba grijă de copilul meu, propriul ei nepot
    Mama mea îmi cere bani să aiba grijă de copilul meu, propriul ei nepot

    Îmi iubesc mama și ea mă iubește pe mine. Avem o relație foarte apropiată și atunci când am anunțat-o că sunt însărcinată a fost extaziată și dornică să...

    Nunta fără dar, un nou concept în România. Nuntașii primesc un singur fel de mâncare, în caserole de plastic
    Nunta fără dar, un nou concept în România. Nuntașii primesc un singur fel de mâncare, în caserole de plastic

    Un nou concept își face loc în rândul cuplurilor din România, gata să își unească destinele. Nunta fără dar și cu un singur fel de mâncare pentru...

    Fiica mea si-a făcut tatuaj pe ascuns. Are doar 16 ani și îmi cere să-i fiu complice pentru a-l ascunde de soțul meu
    Fiica mea si-a făcut tatuaj pe ascuns. Are doar 16 ani și îmi cere să-i fiu complice pentru a-l ascunde de soțul meu

    Nu m-am gândit niciodată că voi fi nevoită să ascund ceva atât de important în legătură cu copilul nostru, de soțul meu. Sunt împreună cu Marcel de 21 de ani....

    Mama mea m-a abandonat, iar acum, că am bani, vrea să revină în viața mea
    Mama mea m-a abandonat, iar acum, că am bani, vrea să revină în viața mea

    Sunt unul dintre zecile de mii de copii părăsiți de părinți pentru a munci în alte țări. Sunt convinsă că nu sunt un caz dramatic, dimpotrivă, am fost unul dintre copiii...

    Încă mai plătesc creditul pentru nunta pe care soția mea și-a dorit-o, iar ea acum vrea să divorțeze
    Încă mai plătesc creditul pentru nunta pe care soția mea și-a dorit-o, iar ea acum vrea să divorțeze

    Relațiile de cuplu sunt dificile și uneori iubirea nu este de ajuns. Iar atunci când apare un copil lucrurile de complică, pentru că, oricât de mult nu ne-am dori asta, ne...

    „Vrei să fiu grasă ca tine"! Ajutor, fiica mea de 15 ani vrea cu orice preț să slăbească, dar eu nu consider că are nevoie de dietă
    „Vrei să fiu grasă ca tine"! Ajutor, fiica mea de 15 ani vrea cu orice preț să slăbească, dar eu nu consider că are nevoie de dietă

    Dietă la doar 15 ani? Ce poate determina o fetiță care practică mai multe sporturi să își dorească cu atâta ardoare să slăbească? Și mai ales, de ce își...

    Nuntă sau înmormântare? Un mire a decis că vrea să ajungă la altar în... sicriu!
    Nuntă sau înmormântare? Un mire a decis că vrea să ajungă la altar în... sicriu!

    Când credeai că nu te mai surprinde nimic atunci când vine vorba de nunți, afli că un mire ales să își facă apariția, la propria sa nuntă, într-un sicriu! Da,...

    Faimă de mamă: „Am dorit să îmi fac fiica mândră de mine, dar am ajuns să îmi arăt fundul întregii școli”
    Faimă de mamă: „Am dorit să îmi fac fiica mândră de mine, dar am ajuns să îmi arăt fundul întregii școli”

    O mămică de peste granițe a simțit că intră în pământ de rușine, după ce s-a împiedicat în timpul unei curse sportive organizată de școala la care...

    © 2024 Qbebe