După ce am aflat că fiica mea are cancer, am vrut să-i controlez toată viață. M-am trezit la realitate când a plecat la facultate

Când copilul tău s-a luptat cu o boală nemiloasă de la vârsta de patru ani, în calitate de mamă este imposibil să nu îți manifești îngrijorarea, să nu îți dorești să o ajuți pentru totul. Amy este mama unei tinere care s-a luptat în primii ani de viață cu un cancer de mare risc.

Emily a fost diagnosticată cu această boală cumplită când avea doar patru ani, iar ulterior mama a rămas singurul sprijin în viață, persoana pe care a contat, care a ajutat-o când a fost nevoită să plece la facultate și a dorit să fie independentă. Emily a simțit nevoia să-i dea o pauză mamei sale de la grija zilnică pe care i-o purta și să vadă și ea cum este viața reală.

„Credeam că singurul meu scop în viață este să o protejez de o revenire a cancerului, până când am înfruntat realitatea cruntă”

Se pare că femeia a dat piept cu realitatea chiar în momentul în care și-a ajutat fiica să se mute la cămin. Printre cutiile etichetate cu diferite denumiri, dorința mamei de a-și ajuta adolescenta a fost brusc oprită. Tânăra Emily nu a lăsat-o pe mama ei nici măcar să bată un cui în perete, susținând că aceasta a făcut tot posibilul ca ei să-i fie bine toată viața și este momentul să ia un moment de respiro.

„Arătăm la fel, ne îmbrăcăm la fel chiar și vorbim la fel, suntem ca două surori cu o diferență mare de vârstă între noi. Până și comportamentul pasiv-agresiv l-a moștenit de la mine fiica mea. I-am înțeles din prima frustrarea lui Emily, deoarece vreme de peste un deceniu am fost singura care a ajutat-o și aș putea spune care chiar i-a controlat viața într-o oarecare măsură.

La vârsta de patru ani, Emily a fost diagnosticată cu cancer de grad 4, iar șansele ei de supraviețuire erau de 50/50. Am petrecut alături de fiica mea peste 300 de nopți la spitalul din Boston și am privit-o cum primește un tratament care îi amenința viața mai mult decât cancerul. Spre deosebire de alți copii, Emily a supraviețuit, dar a rămas aproape surdă, rinichii au fost afectați în urma tratamentului, precum și sistemul endocrin, fertilitatea și înălțimea.

În următorii 14 ani, am făcut în așa fel încât mi-am asumat toată responsabilitatea îngrijirii fiicei mele. M-am învinovățit adesea pentru că nu am luat în considerare durerile de genunchi de care se tot văita când era mică, crezând că sunt dureri de creștere. Medicii m-au asigurat că nu am nicio vină și din această cauză am făcut tot ce mi-a stat în putință să-i asigur o viață normală.

Credeam că singurul meu scop în viață este să o protejez de o revenire a cancerului, până când am înfruntat realitatea cruntă. Fiica mea nu mai avea nevoie de ajutorul meu. Cred că și toate cărțile pe care le-am citit despre cancer m-au făcut paranoică, anxioasă”, mărturisește mama.

Cum a dezvăluit o simplă poză că fetița mea are cancer. Avertismentul copleșitor al unei mame

„După ce am văzut că fiica mea se descurcă destul de bine în noua ei viață, am început să redevin ceea ce eram înainte”

Aceasta își amintește cu în timpul adolescenței, în timpul liceului, găsea adesea ambalaje de dulciuri consumate pe ascuns de către fiica ei. Bineînțeles că după episodul de cancer prin care a trecut Emilu, mama a încercat să îi ofere o dietă bazată pe produse organice și să elimine orice aliment cu potențial cancerigen din alimentație.

Pe lângă atribuțiile unei mame obișnuite, Amy trebuia să meargă cu fiica ei în mod periodic la medic, la controale ,să îi cumpere rețetele de medicamente, să se asigure că totul este în regulă. De-a lungul timpului a căpătat chiar și proasta reputație de polițistă, prin care se asigura că fiica ei nu consumă nimic sau nu face nu lucruri care i-ar putea pune viața în pericol.

„În timp ce fiica mea a dezvolta sentimente de frustrare față de rolul meu în viața ei, eu nu eram mulțumită pentru că nu mi se recunoșteau meritele pe deplin. Nu mi-am dat seama că de fapt eu încercam să îi controlez viața. Dar nu am mai putut face acest lucru din momentul în care Emily s-a mutat de acasă. M-am simțit goală pe interior, ca o pasăre al cărui pui au zburat din cuib.

Ulterior, încetul cu încetul, după ce am văzut că fiica mea se descurcă destul de bine în noua ei viață, am început să redevin ceea ce eram înainte de a afla cumplitul diagnostic. Am început să mă bucur de o ceașcă de cafea servită dimineața, de toate lucrurile frumoase din timpul zilei fără a-mi face griji și fără a crede că este datoria mea să o salvez în fiecare zi pe Emily de la un nou potențial episod de cancer.

În plus, fiica mea mă suna în fiecare zi, îmi dădea mesaje și vorbeam pe video call. Credeam că acest lucru va înceta devreme ce își va găsi un job și menirea în viață, dar nu a fost așa. Fiica mea mă sună în continuare, mă ține la curent cu toate, iar tensiunile dintre noi de dinainte au dispărut complet. Suntem chiar cele mai bune prietene.

Acum mi-aș dori să pot să o iau de la capăt, să am această șansă pentru că nu aș mai fi atât de panicată, cum am fost în copilăria ei. Vara, când vine să mă viziteze câteva zile sau chiar săptămâni este cea mai frumoasă perioadă pentru amândouă. Simt că atunci chiar aveam ocazia să ne reconectăm una cu cealaltă așa cum ar fi trebuit să o facem mai demult”, concluzionează Amy.

Oricât de mult și-ar dori părintele să devină salvatorul copilului său, în cele mai multe cazuri acest rol poate doar înrăutăți relația deja existentă. În plus, copiii trebuie să și zboare din cuib la un moment dat!