Cum vorbim cu copilul corect despre moartea unuia dintre bunici?

Nu ezita să-ți dezvălui sentimentele

Chiar dacă te străduiești să nu te lași doborâtă de durere după ce ți-ai pierdut unul dintre părinți, acest fapt nu înseamnă că nu trebuie să-i arăți copilului tău că suferi. Este normal ca acesta să te vadă și în alte ipostaze decât cele obișnuite, vesele. De aceea, nu te feri să apari în fața lui și tristă, cu lacrimi în ochi. Controlează-te ca să nu-l alarmezi din pricina reacțiilor tale, însă, totodată, fii sinceră și spune-i ce simți în acele momente. Spre exemplu, îi poți spune: „Mami este tristă acum, plânge, însă după ce plâng o să mă simt mai bine.” În același timp, insistă asupra ideii că nu este greșit să ne exprimăm trăirile, emoțiile, în fața celorlalți. Procedând așa, îți obișnuiești copilul să-și identifice emoțiile și să învețe de mic să fie deschis în privința exprimării stărilor sale dintr-un anumit moment.

De asemenea, nu uita să vii și cu această explicație: fiecare dintre noi avem moduri diferite de a ne exprima durerea. Spre exemplu, putem fi dornici să plângem sau nu vom simți nevoia să facem așa ceva.

Nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl ai când îți mor părinții

Utilizează un limbaj adecvat

Deși, la prima vedere, poți fi tentată să utilizezi anumite eufemisme pentru a te referi la moartea unuia dintre bunici, psihologii recomandă să se recurgă la un limbaj cât mai clar, adecvat vârstei copilului. De pildă, evită să folosești exprimări precum: „Bunica/bunicul s-a dus la stele”, „Bunica/bunicul a plecat într-o călătorie lungă”, „Bunica/bunicul s-a dus să doarmă mai mult”. Dacă nu procedezi așa, riști să-l induci în eroare. Spre exemplu, un copil sub vârsta de 6-7 ani nu va înțelege că moartea reprezintă ceva permanent și, după un timp, se așteaptă ca bunica/bunicul să revină. Odată ce își va da seama că nu se va întâmpla așa, va suferi mai mult.

Practic, pentru a nu crea confuzie, anxietate și pentru a nu-i provoca mai multă suferință, încearcă să vorbești clar, în termeni pe care copilul să-i poată înțelege. Inspiră-te și din următorul exemplu: „Trebuie să-ți spun ceva foarte trist. Bunicul/bunica a murit. Când cineva moare, corpul său nu mai face nimic, adică acea persoană nu mai are nevoie să mănânce, să bea și nici nu mai simte nimic. Întrucât corpul nu mai poate să facă nimic, bunicul/bunica nu mai poate reveni la viață, chiar dacă noi ne-am dori asta.”

Vorbește-i într-un ritm lent

Este firesc să-ți dorești să vorbești într-un ritm cât mai alert în cazul unui subiect atât de delicat precum este moartea. Însă pentru a te face bine înțeleasă de către copil și pentru a-i da răgazul să proceseze ceea ce îi transmiți, este necesar să-i vorbești într-un ritm cât mai lent. Ideal este să reușești să faci pauze de 3-5 secunde între enunțuri. 

Ține minte că un copil procesează ideea de moarte treptat, pe bucățele, pe parcursul unei anumite perioade. Cu atât mai mult cu cât este pus în fața unei experiențe cu totul diferite și este copleșit de trăiri pe care nu le-a mai avut până atunci, îi va fi mai greu să se familiarizeze cu concepte noi și să fie capabil să-și amintească de ele.

Fii sinceră când îi răspunzi la diverse întrebări

În funcție de vârsta pe care o are, copilul îți poate pune numeroase întrebări când îi vorbești despre moartea unuia dintre bunici. Uneori, poate relua aceeași întrebare după un anumit interval. Ascultă-l cu atenție și cu răbdare și oferă-i informații cât mai clare, fără să-l copleșești cu detalii. În același timp, este în regulă să recunoști când nu știi să-i răspunzi la o anumită întrebare.

Iată câteva exemple de întrebări pe care le poți primi de la copilul tău:

• „Unde merg oamenii care mor?”;
• „De ce mor oamenii?”;
• „Ce se întâmplă cu noi după ce alți oameni mor?”;
• „O să mor și eu?”;
• „O să mori și tu?”;
• „Ce este o înmormântare?”

Încearcă să te adresezi temerilor copilului

După ce un copil trece prin experiența morții unuia dintre bunici, nu este exclus să se întrebe dacă nu cumva o să piardă și alte persoane dragi. Când un copil este mai mare, este normal să se gândească la faptul că, la un moment dat, o să-i piardă și pe ceilalți bunici. Într-o asemenea situație, ca să-l liniștești îi poți da următoarea replică: „Mă aștept ca bunica/bunicul să fie alături de noi pentru mult timp.”

Dacă unul dintre bunici moare din cauza unei boli, copilul tău îi poate fi teamă de boală în general. În plus, poate ajunge să se întrebe dacă nu cumva, când se va îmbolnăvi, va muri și el. Pentru a-l calma, insistă asupra ideii că nu toate bolile duc la moarte și că există numeroase soluții care să ne ajute să nu ne îmbolnăvim sau, dacă se întâmplă așa, să nu ne îmbolnăvim grav.

Altă greșeală pe care trebuie să o eviți când vorbești cu copilul despre moartea unuia dintre bunici este să nu asociezi bătrânețea cu trecerea în neființă. Dacă nu ai grijă să procedezi așa, copilul se va teme că le va pierde pe toate persoanele dragi care sunt în vârstă. În schimb, încearcă să asociezi ideea de moarte cu faptul că organismul unei persoane a încetat să mai lucreze și că, într-o asemenea situație, nimeni nu are ce să facă.

Mai mult decât atât, în anumite cazuri, copilul poate să realizeze o asociere între moartea unuia dintre bunici și faptul că s-a întâmplat așa întrucât el a făcut sau a spus ceva greșit. Cu alte cuvinte, poate fi copleșit de sentimente de vinovăție. Ca să le pui capăt, vino cu explicații precum: „Nu ai făcut/nu ai spus nimic greșit. Bunicul/bunica a fost bolnav/ă, inima lui/ei a încetat să bată și nu a mai putut să respire. Nimeni nu avea ce să facă, nu este vina nimănui că bunicul/bunica a murit.”

Practic, în momentele în care îi vorbești copilului despre moartea bunicilor, sfatul psihologilor este să te concentrezi asupra acestui demers: să-l determini să înțeleagă, treptat, că moartea nu reprezintă o consecință, ci mai degrabă o parte firească din viața oamenilor.