Cercetătorii de la Universitatea St. Andrew din Scoția au studiat o serie de băuturi, determinând în cele din urmă care dintre ele hidratează cel mai bine organismul. Din lista băuturilor studiate enumerăm: laptele, Cola, ceaiul, băuturile energizante și cafeaua.
Se pare că simpla compoziție H2O nu este suficientă mentru menținerea hidratării în organism. În momentul în care ne este sete, mai mulți factori contribuie la satisfacerea acestei nevoi, printre care se află și compoziția băuturii ingerate. Mai exact, corpul caută substanțe nutritive precum proteinele și grăsimile pentru a se hidrata, ceea ce în mod evident nu poate obține doar din apă. Ca drept urmare, cea mai hidratantă băutură se pare că este laptele!
„Studiul ne demonstrează faptul că substanțele precum sodiul și potasiul contribuie la o mai bună hidratare, în vreme ce caloriile ajută rărirea perioadelor de urinare”, declară autorul principal al studiului.
Se recomandă evitarea sucurilor sau a băuturilor care conțin un adaos foarte mare de zahăr, care nu face altceva decât să deshidrateze corpul mai tare decât în faza inițială. Evitarea cantităților ridicate de alcool este de asemenea recomandată, ca urmare a faptului că acesta acționează sub formă de diuretic, ceea ce va determina urinarea frecventă și prin urmare, deshidratarea.
În cazul cafelei, situația este similară consumului de alcool - ea acționează sub formă de diuretic, pentru o perioadă scurtă, cauzând corpului să elimine lichidul și în cele din urmă să se deshidrateze. Acest lucru se va întâmpla mai degrabă în cazul persoanelor care nu consumă cafea în mod frecvent, dar poate fi ținut sub control cu ajutorul laptelui. Adaugă puțin lapte în cafeaua de zi cu zi și ajută corpul să își mențină un nivel optim de hidratare, dar nu uita să consumi și apă!
Surse: cnn.com, yahoo.com
Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com