Pe data de 28 iulie anul curent, Laura Cosoi o aducea pe lume pe cea de-a patra minune a familiei, Aida. Acum, curajoasa mămică a anunțat că pleacă în vacanță chiar înainte de botez. Părinții au ales ca destinație de vacanță Bulgaria, unde intenționează să își încarce bateriile chiar înainte de cel de-al patrulea botez care va avea loc în pitorescul Maramureș.
Prima vacanță în formulă de șase, în Bulgaria
Pentru că deja are experiența concediilor cu copii mici din anii anteriori, Laura Cosoi pare că nu are nicio temere și s-a cazat împreună cu frumoasa ei familie la un resort din Bulgaria pe care l-au mai vizitat.
View this post on Instagram
„Ne-am luat inima în dinți și am pornit spre o scurtă vacanță, la mare. Mă bucur că suntem, pentru al treilea an la rând, în Obzor, că să petrecem o săptămâna în familie. Nu am fost mari fani ai ideii de ultra-all-inclusiv, dar de îndată ce testezi această variantă atât de comodă pentru o familie că a noastră, greu reușești să îți imaginezi altă variantă.
Nu ne-am propus să facem mare lucru, ci doar să ne odihnim, să înoate fetele, să nu ne lipsească plimbările cu bicicletă și mai ales, să nu ratăm serile de pe plajă, la apus, cu povești și amintiri.
Stăm fix în aceeași vilă ca și anul trecut, sigură diferența este că mami este alături de noi de sus, din lumină. Și știu că tare mult i-ar fi plăcut să ne însoțească și de această dată, să stea cu Aida și să-i cânte “Mi-o zis mama că mi-o da”, așa cum a făcut pe rând cu Rita, Vera, Lara, dar și cu noi când eram mici”, posta Laura Cosoi pe Instagram, mesajul fiind însoțit de poze minunate din concediu.
Al patrulea botez al în Maramureș, locația aleasă de Laura Cosoi pentru creștinarea fetelor
Se pare că Maramureș „plai cu flori” are o însemnătate deosebită pentru vedeta TV care a ales a patra oară să-și creștineze copiii în această locație de vis. Actrița împreună cu soțul ei, Cosmin Curticăpean au luat împreună această decizie.
La pensiunea din Baia Sprie a lui Daniel Leș, familia beneficiază de o oază de relaxare, liniște, mese tradiționale, bucate alese, muzică și voie bună. Și biserica unde au fost botezate celelalte trei fete va fi locația în care va fi creștinată și surioara lor mai mică, Aida.
„Vrem să fie aceeași biserică, același preot. Ne-am gândit să păstrăm tradiția pentru ele, în primul rând, să nu se facă diferențe, să aibă aceeași poveste. Așa s-a făcut și la noi în familie, la aceeași biserică și același preot, s-a păstrat cumva.
Să nu se facă diferența între copii, că unul este botezat undeva și celălalt în altă parte. Copiii sunt atenți la detalii, vor să știe aceste lucruri”, spunea Laura Cosoi pentru ego.ro.
La fel de încântată se dovedea artista și după cel de-al doilea botez, al Verei, care a avut loc în 2020. Aceasta scria pe blogul său personal: „Maramureș, locul nostru de suflet, unde am botezat-o și pe Rita, a fost cadrul de poveste al botezului Verei, unul neaoș românesc, sus pe deal, în bătătură, între case tradiționale.
Și chiar dacă a fost un cadru restrâns, botezul moroșan al Verei ne-a adus bucurie cât să dăm și la alții, din belșug! Am avut bucate tradiționale, muzică de-a locului, bună, dar și de chitară și chiar sunt recunoscătoare că oamenii pe care ni i-am dorit la botez s-au mobilizat și ne-au ajutat.
Am făcut botezul la catedrala Sf. Maria din Baia Sprie și am intrat în biserică pe tonurile imnului Ave Maria. De-acum și pentru totdeauna – sunt convinsă! – de câte ori voi auzi acest cântec religios, mă voi gândi la momentul când a venit pe lume Vera, iar Cosmin, cu care eram în legatura prin internet, a celebrat momentul punând Ave Maria”.
Prin deciziile pe care le ia Laura Cosoi, poate primi cu ușurință titulatura de „Cea mai curajoasă mămică din showbiz” și nu numai.
Surse foto: instagram.com, instagram.com facebook.com
Surse articol: libertateapentrufemei.ro