Indiferent de statutul social, de gen, de funcția pe care o are, fiecare om are de înfruntat anumite greutăți în viață și nu de puține ori ni se oferă lecții menite să ne ajute. Semnul nostru zodiacal nu ne oferă doar detalii despre personalitate, preferințe, joburi potențiale care ni se potrivesc, ci și despre lecțiile de viață prin care urmează să trecem. Da, fiecărei zodii îi este menită o lecție de viață în funcție de trăsătura sa dominantă. V-am atras suficient de mult atenția? Atunci căutați-vă semnul zodiacal și veți rămâne surprinși.
Berbec
Lecția de viață pe care trebuie să o învățați este să vă schimbați abordarea. Dragă Berbec, știm că te încăpățânezi ca lucrurile să iasă conform planurilor tale și încerci până reușești. De ce eșuezi de multe ori? Pentru că singurul obstacol care stă între tine și succes ești chiar tu.
Faptul că nu renunți niciodată și îți susții cu tărie opiniile și valorile nu înseamnă că aceasta este atitudinea învingătorului. Așadar, lecția de viață pe care trebuie să o înveți este aceea că, dacă vezi că încerci mereu și nu reușești, este cazul să te oprești.
Taur
Dragă Taur, pentru a avea succes în viață ar trebui să nu mai iei lucrurile ca fiind sigure. Nimic în viață nu este sigur, nici jobul, nici partenerul, nici sănătatea. Dar tu te încăpățânezi să crezi că situația pe care te bazezi acum va fi la fel și peste câțiva ani. De obicei ești maestru în a aprecia valoarea lucrurilor și calitățile oamenilor, dar sunt și situații în care te poți înșela.
Poate că la un moment dat ai considerat că o anumită persoană din viața ta nu merită atenția sau timpul pe care i le-ai acordat, dar ar fi rămas mereu lângă tine, indiferent de modul în care ai fi tratat-o.
Surprinzător, peste ani, acea persoană dispare din viața ta pentru că nu ai apreciat la momentul potrivit eforturile depuse. Ar trebui să fii mult mai atent la acest aspect și să realizezi că sunt extrem de multe lucruri în viață pentru care merită să te bucuri și să lupți.
Gemeni
Și tu ai o lecție de viață de învățat și anume să ai mai mult grijă de tine. Știm că prin natura ta îți pasă de cei din jur, încerci să îi înveselești, să le fii alături cu o vorbă bună, să le aduci alinarea atunci când au nevoie. Știm și că ești un prieten de nădejde, dar ar trebui să îți acorzi ție însuți mai multă grijă și mai multă importanță. Nu te mai sacrifica în numele prietenilor, familiei sau slujbei.
Nu-ți sacrifica timpul liber, sănătatea mintală sau fizică din dorința de a le face un bine celor din jur. La un moment dat, s-ar putea să fii dezamăgit și vei simți că întreaga viață îți scapă printre degete sau că pierzi controlul lucrurilor cu adevărat importante. Fii tu cel mai bun, pentru a da ce-i mai buni din tine!
Rac
Nu poți mereu să faci lucrurile de unul singur, dragă Rac. Știm că obișnuiești să ții lucrurile ascunse în interiorul tău pentru că ai impresia că poți face totul de unul singur și nimic nu poate să scape de sub control. Destinul îți dă o lecție importantă, Răcușorule. Este adevărat că tu ești prietenul la care apelează toți atunci când au o problemă, iar tu când apelezi la cei din jur, de multe ori te lovești de un spate întors și umeri ridicați?
De aceea preferi să încerci să rezolvi lucrurile de unul singur? Până când cei din jur îți dau seama prin ce treci și sunt dispuși să îți oferi o mână de ajutor, tu deja ți-ai irosit toată energia pentru a duce totul la bun sfârșit.
Ce au învățat zodiile din fostele relații. Tu cu ce lecție ai rămas?
Leu
Nu mai păși pe coji de ouă în preajma oamenilor! Dragă Leule, tu cel care crezi că le știi pe toate, tu cel care știi cum se învârt lucrurile în grupurile mari, dar și în grupurile mici și te lauzi că nu ai călcat niciodată pe nimeni pe bătături și că ești cât de corect se poate, ai o lecție de învățat.
Nu se poate să treci prin viață fără să te lovești de o altă persoană, este inevitabil. Nu pot să mulțumești pe toată lumea și nici nu pot să mergi în vârful degetelor în preajma anumitor persoane de teamă de a nu le deranja. Cere-ți scuze atunci când este nevoie și mergi mai departe fără ezitare.
Fecioară
Învață să spui lucrurilor pe nume. Dragă Fecioară. știm că ai avut momente în care te-ai retras, te-ai interiorizat, ai simțit că orice ai spune, ar fi greșit. Ai avut clipe când îți era teamă că nu te integrezi într-un anumit grup sau într-o anumită situație și atunci ai preferat să îți ții părerile și cuvintele pentru tine. Renunță la această abordare și învață să îți exprimi răspicat opiniile, doleanțele și să te eliberezi de tăcerea care nu îți este caracteristică.
Balanță
Dragă Balanță, tu trebuie să înveți să-ți asumi riscuri și să faci alegeri. Știm că ești într-o continuă ezitare și mereu cântărești lucrurile. Mai știm și că ții cu dreptatea și nu vrei să superi pe nimeni. Îți place viața simplă și liniștită și nu prea accepți schimbări majore. Dar uneori trebuie să îți asumi riscuri. Dacă nu ieși din bula ta de siguranță, atunci poți pierde oportunități grozave. Asumându-ți riscuri, vei putea chiar să îți câștigi existența făcând ce îți place.
Scorpion
Pune mai mult preț pe onestitate! Aceasta este lecția ta de viață, Scorpionule. Tu crezi că le știi pe toate și că ești mult mai bun decât ceilalți. Și uneori chiar le știi pe toate și chiar îți merge mintea și ai cunoștințe din numeroase domenii, grație timpului pe care îl dedici studiului în diverse forme.
Ai grijă ca din încrezător în forțele proprii, să nu devii prea încrezut. Nu mai crede că știi ce este mai bine pentru tine dar și pentru cei din jur și că micile tale minciuni nevinovate îi ajută pe ceilalți să își găsească drumul în viață. Fii onest și umil și acest lucru îți va aduce numai avantaje.
Săgetător
Ție, sufletul fiecărei petreceri viața îți oferă o lecție foarte importantă. Dragă Săgetătorule, învață că viața nu este perfectă. Tu ești genul de om care crezi că ar trebui să iubești fiecare părticică din viața ta. Ar trebui să-ți iubești jobul, persoanele care te înconjoară, prietenii, familia, experiențele prin care treci, fie ele bune sau nu.
Viața nu este numai lapte și miere, iar dacă tu îți vei seta astfel de standarde înalte. Vei pierde din vedere ceea ce este cu adevărat important și chiar te vei simți vinovat atunci când va trebui să îți exprimi opiniile negative despre anumite situații. Ești om, este normal să nu fii de acord cu tot și cu toate!
Capricorn
Asumă-ți responsabilitățile, dragă Capricornule. Nu toată lumea este la fel de muncitor și dedicat ca și tine. Și nu toți îți apreciază succesul. Asumă-ți responsabilitățile pentru faptele tale și pentru dorința de a sta peste program, de a câștiga mai mult, fără a aștepta apreciere sau laude din partea celor din jur.
Cea mai bună trăsătură de caracter pe care o ai, în funcție de zodie
Vărsător
Îi judeci cam repede și cam aspru pe cei din jur, dragă Vărsătorule. Viața îți oferă ca și lecție personalizată sfatul de a nu te mai grăbi să faci prezumții de vinovăție sau nevinovăție.
Nu te mai grăbi să pui etichete sau să crezi că tot ceea ce simți tu legat de o persoană este și adevărat. Viața o să ți demonstreze de multe ori că nu ai dreptate și că nu ar trebui să tragi concluzii pripite. Acordă-le puțin timp oamenilor și lasă-i să îți arate adevărata valoare și adevăratele sentimente, fără a-i judeca.
Pești
Ești atât de vivace în a depista semnalele de alarmă care caracterizează unele persoane, la care cei din jur nu sunt atenți, încât ar trebui să vorbești atunci când intuiești că este ceva neregulă. Nimeni nu te întrece la intuiție! Cu siguranță că știi atunci când prietena ta se încurcă cu persoana nepotrivită sau ceva îți spune că partenerul ei nu se comportă prea delicat cu ea.
Atunci este cazul să iei atitudine și să spui lucrurilor pe nume, oricât de greu ar părea. Învață să dai vești proaste fără a te simți tu prost.
Trăsăturile semnelor zodiacale ne învață că sunt mult mai multe lucruri care stau în spatele astrologiei decât am putea crede. O știință atât de complexă ne poate oferi lecții de viață, sfaturi și îndrumări. Iar noi, în funcție de deschiderea pe care o avem față de acest domeniu, putem să le apreciem și să le adoptăm astfel încât viața noastră să se îmbunătățească simțitor.
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: collective.world