Cea mai mare greșeală pe care am făcut-o ca mamă: am cumpărat jucării compulsiv

Nu am fost deloc pregătită pentru venirea pe lume a primului meu copil, deși a fost un copil foarte dorit. Fiind tânără, credeam că un copil se crește doar cu lapte și miere, răbdare și iubire. Atunci când a venit pe lume nu avea nici măcar o jucărioară.

Prima jucărie a fetei mele au fost chiar degețelele noastre. Pocneam din degete și ea le urmărea foarte amuzată, doar că în timp, lucrurile s-au mai schimbat, iar degetele nu mai erau de ajuns. A venit momentul să cumpărăm prima jucărie.

Am căzut de comun acord să luăm un carusel care se punea la pătuț, pentru că ziua își petrecea câteva ore acolo. Mi-l amintesc foarte bine. Avea lumini, muzică, tot ce trebuie să țină un copil ocupat. Fetița își petrecea câteva zeci de minute urmărind jucăriile care se învârteau, până adormea. Deci prima achiziție fusese un succes!

Aceasta a fost prima jucărie. Au urmat jucării care scoteau diverse sunete, celebrele rățuște pentru baie și de acolo lucrurile au luat-o razna complet.

Cum au luat-o razna, vă întrebați? Inițial am început să-i cumpărăm în fiecare săptămână câte o nouă jucărie, fie că era o păpușă, un joc de cuburi, un set de bucătărie sau un set de fructe și legume. Avea de toate.

Pe măsură ce creștea și pretențiile ei deveneau mai mari. Nu mai era mulțumită numai cu jucăriile simple și voia doar ce vedea la reclamele care apăreau la TV, pe posturile de desene animate. A dorit maimuțica la dentist atunci când nu avea nici măcar trei ani și a rămas aproape neatinsă.

A venit perioada în care era obsedată efectiv de ponei și am cumpărat toate seturile disponibile în magazine: mai mari, mai mici, colorați sau cu sclipici, îi făceam foarte des surprize. Apoi a venit perioada în care i-a plăcut enorm serialul "Vampirina" și i-am făcut cadou setul cu personajele. Nu mă obliga nimeni, doar că îmi făcea și mie plăcere să îi văd fețișoara fericită.

Nu exagerez când vă spun că am făcut de câteva ori curățenie în jucării de-a lungul timpului și cel puțin câteva saci au ajuns la țară, la părinții mei. Ce au făcut cu ele mai departe? Jucăriile bune le-au păstrat sau le-au mai dăruit copiii de prin sat, restul le-au aruncat. Cert este că e vorba de foarte multe jucării.

Nu ne-am îndurat să le aruncăm sau să le vindem, așa cum am mai primit propuneri. Era vorba de castele întregi de jucărie, impecabil păstrate pentru că fata mea nu a distrus, nu a murdărit, nu a mâzgălit cu pixul jucăriile, spre deosebire de mine când eram mică.

Ce jucării de Paşte cumpărăm în funcţie de vârstă?

Așa cum vă spuneam, fetița s-a mărit și am început să-i cumpăr cărți de colorat și cu povești. Urma să intre la grădiniță, apoi la școală și voiam să o pregătesc într-un fel. Îi citeam în fiecare seară povești de pe ele, ne uitam la imagini.

Avem și acum un teanc de cărți de povești pentru copii care își au locul lor foarte bine păstrat lângă bibliotecă (pentru că nici în bibliotecă nu mai avem loc). Cărțile așteaptă ca frățiorul ei să mai crească un pic să le poată folosi.

Îmi amintesc că la un moment dat, bunicii ei paterni au venit în vizită și au exclamat „vai, cred că ați băgat zeci de milioane în jucăriile astea”. Am stat puțin să mă gândesc și tind să îi dau dreptate bunicii ei, pentru că unele jucării simple costă câțiva lei, dar jucăriile mai complexe iar cele cumpărate de la magazinele specializate costă câteva zeci de lei, chiar sute de lei.

Fetița mea a vrut, la un moment dat, o păpușă pe trotinetă, care a costat undeva la 100 RON acum patru cinci ani doar pentru că avea muzică, lumini și se învârtea în cerc. Nu mai vorbim de castelele de prințese pe care i le aducea Moș Crăciun și care costau peste 150 de lei sau de laptopul de jucărie cu diferite activități al cărui preț depășea cu mult așteptările mele.

Deci vorbim despre o sumă imensă dată pe jucării și despre faptul că am cumpărat în mod compulsiv. Recunosc că nu am putut să mă abțin de la nimic. Deși stăteam toată ziua cu fata mea, pentru că am lucrat de acasă, când plecam puțin în oraș sau la magazin să fac cumpărăturile săptămânale nu puteam să mă abțin să nu vin și cu o jucărie pentru ea.

Deja părea că nu mai era interesată de nimic. Lua jucăria în mână, se bucura, se uita puțin la ea, se juca maxim câteva minute și o arunca în maldărul de jucării pe care deja îl avea.

Atunci îmi dădeam seama că iar am aruncat niște bani. Ce mă bucură pe mine? Din toată această experiență (prin care sunt sigură că mulți dintre părinții care citesc acum acest articol au trecut și trec), toate jucăriile acestea au ajutat-o să se dezvolte și să creeze o legătură cu noi, părinții, foarte puternică.

Îmi făceam mereu timp să mă joc cu ea, mereu alocam jumătate de oră cel puțin, nu mă ridicam de lângă ea până nu ne jucam distram împreună și în același timp îi răspundeam la toate întrebările pe care mi le punea.

Eu nu i-am luat doar păpuși, de fapt nici nu a fost mare fan păpuși, ci le are doar pe cele clasice. În rest, i-am luat foarte multe animale de plastic cu care se juca chiar și câteva ore pe zi și nu exagerez cu absolut nimic.

Avea seturi de animale domestice și seturi de animale sălbatice, fiecare puse în sacoșe pline cu vârf, după specificul animalelor. În plus, seturile de animale venea și cu garduri de plastic în miniatură, copaci sau baloți de fân de jucărie.

Faptul că stătea zeci de minute să își creeze singură pe parchet o întreagă fermă de animale domestice a ajutat-o să le recunoască ulterior. Știa fiecare animal ce sunete scoate și ce ne oferă pentru consum. În ferma ei așeza caprele cu oile la un loc, vacile, caii în grajduri separate, găinile cu gâștele și curcanii la un loc, după mărimi, după importanța lor în gospodărie.

De ce se plictisesc copiii atât de repede de jucării? Părerea specialistului

La fel proceda și cu animale sălbatice. Crea un fel de junglă înconjurată de garduri, în care animalele carnivore stăteau într-un loc, pândind animalele ierbivore care stăteau într-un alt loc și din când în când se mai alergau unele pe altele. Acest lucru a ajutat-o ulterior la lecțiile de biologie.

Povestesc cu mare plăcere despre această perioadă pentru că, deși acum am rămas cu câțiva saci de jucării pe care bineînțeles a început să le folosească băiatul meu de numai doi ani. Recunosc totuși că vorbim de niște sacrificii financiare destul de mari.

Vă întrebați dacă și băiatului îi cumpăr jucării în același mod compulsiv? Bineînțeles că da! Deși îmi propusesem să nu-i cumpăr nici măcar o jucărie pentru că are un morman rămas de la sora lui, nu am putut să mă țin de cuvânt.

Normal că nu este atras de păpuși, și la momentul actual, nici de animale, deși eu încerc să îi explic fiecare ce rol are, ce sunete scoate. Lui îi plac doar mașinile de orice fel, de orice culoare, de orice mărime. Așa că am început să cumpăr mașini.

Am cumpărat tractoare, excavatoare, mașini de poliție, ambulanțe, betoniere, are chiar și un tractor care ară cu plugul într-o dimensiune destul de mare. Are și jucării de la pufuleții cu surprize cu care se joacă cu mare plăcere, dar și jucării mai costisitoare, tancuri, mașini de armată, tot ce vă puteți imagina și are roți.

În privința mașinilor cu telecomandă sau a mașinilor electrice foarte costisitoare ne-am înfrânat dorințele. Cert este că  abia aștept ca și el să se facă puțin mai mare și să mă pot juca cu el, să îl învăț animalele, rolul lor și să nu se mai joace doar cu mașinuțele bușindu-le sau făcând întrecere cu ele.

Dacă simțiți nevoia să cumpărați o jucărie copilului vostru, eu personal v-aș îndemnat să o faceți. Desigur, nu în modul exagerat în cum am procedat eu. Dar am învățat că de mici, copiii au nevoie de atenție, de stimularea imaginației, de joc și joacă.

Doar așa vor învăța să își gestioneze emoțiile, vor învăța despre lume, își vor exersa dexteritatea fină a degetelor și cum să apuce unele lucruri la o vârsta mai mică. Apoi vor învăța cum să mânuiască o jucărie care are butonașe, cum să asambleze diverse lucruri.

Mă întreb totuși ce o să fac cu atâtea jucării când va crește și băiatul meu și nu va mai fi nimeni interesat să se joace cu ele? Probabil că vor fi duse la un centru de copii sau împărțite mai departe altor prichindei care și le doresc, pentru că am observat că jucăriile nu se demodează și în general ce era la modă în timp ce îi cumpăram jucării fetei mele, este de actualitate și acum, când a crescut și am început să cumpăr jucării băiatului.