Nu există durere mai mare pentru o mamă care și-a crescut singură cinci copii și i-a pus mai presus de orice decât momentul în care cuibul îi rămâne gol. Femeia a cărei identitate preferată să rămână necunoscută, a vorbit despre cum întreaga ei viață s-a concentrat asupra celor cinci copii.
După ce ei și-au luat zborul din cuib, femeia încă încearcă să își găsească identitatea și să înțeleagă cine este ea cu adevărat.
„Mi-am crescut singură cei cinci copii și adesea părinții vin la mine pentru a-mi cere sfaturi. Acum le spun să se bucure cât pot de fiecare moment pentru că micuții cresc repede. De asemenea, le sfătuiesc pe mame să nu își pună în centrul lumii lor, copiii.
Mi-aș fi dorit să știu mai devreme acest lucru și să îl pun în aplicare pentru că am fost mamă cu normă întreagă pentru o perioadă extraordinară de lungă. Am fost singurul părinte al celor cinci copii ai mei, peste trei decenii.
În primii ani ai copiilor mei am avut un job, însă profesia nu a fost punctul central al vieții mele, ci cei patru băieți și fiica mea au fost. Nu am participat la conferințe, nu am participat la cursuri de dezvoltare personală, la adunări la locul de muncă sau evenimente sociale.
Totul pentru că îmi doream să fiu acasă cu ei. Nu am dorit să pierd nicio secundă din copilăria lor. Acum toți sunt mari și adulți de succes. Și eu unde sunt? Într-o criză profesională îngrozitoare și singură într-o casă mare”, mărturisește mama.
„Copiii au fost prioritatea mea, și nu cariera”
Din experiența ei de mamă de peste 3 decenii, femeia a ajuns la concluzia că este necesară găsirea unui echilibru între carieră și familie. Totodată, acest lucru este cea mai mare provocare cu care se confruntă părinții. Este foarte greu să menții o carieră înfloritoare și să ai grijă de copii în același timp, dar nu imposibil.
„Când mamele mai tinere mă întreabă cum am crescut eu cinci copii, le-am spus că nu lucram cu normă întreagă. Eu lucram un număr foarte limitat de ore pe zi, majoritatea în timpul în care ei dormeau.
A fost foarte dificil să mențin un echilibru între programul copiilor, termenele limită la job, mai ales că micuții mei au fost întotdeauna pe primul loc. Îmi amintesc că stăteam la rând la cabinetul dentistului cu laptopul deschis, lucrând în timp ce copiii mei erau programați să-și curețe dinții.
Am văzut maternitatea ca fiind jobul meu cu normă întreagă și aveam nevoie de toată energiam concentrarea și timpul să mă dedic copiilor mei. Aș fi vrut să știu că este o carieră de scurtă durată pentru că după 18 ani nu îți mai vezi rostul la acest job”, susține femeia.
Cum să faci față cu brio situației în care ești o mamă singură
Viața socială? Aproape inexistentă cu cinci copii...
Mama își amintește cum și-a petrecut zeci de ani mergând cu copiii la întâlnirile la locurile de joacă, ceea ce însemna că viața ei socială era pusă pe pauză.
Chiar și când era căsătorită mergea foarte rar la întâlniri cu soțul ei, iar cercul de prietenie erau doar alte mame cu care se întâlnea la cafea după plecarea micuților la școală. Niciodată nu ieșea în weekend cu prietenele pentru a se distra.
„Seara în care l-am lăsat singur acasă pe fiul meu în școala gimnazială se pot participa la un eveniment, am promis că o să fiu acasă până la ora 22:00. La 22 și un minut m-a sunat să mă întrebe unde sunt.
Cu altă ocazie, m-am dus la o petrecere a burlăcițelor, iar când am părăsit locația și am verificat telefonul după doar câteva ore aveam 11 apeluri pierdute de la fiul meu”, își amintește mama.
Femeia susține că iubește oportunitatea de a fi mamă a cinci copii, dar simte că identitatea este complet pierdută.
„După ani de sacrificii, vine ziua în care fiecare copil își împachetează lucrurile și iese pe ușa din față și atât. După ce mi-am investit toată energia în a-mi crește copiii, aceștia pleacă de acasă și își trăiesc propria viață.
O parte din mine este bucuroasă că am putut să petrec atât de mult timp cu copiii mei. Acum ei s-au transformat în adulți uimitori, de succes și cred că am făcut o treabă bună fiindu-le mamă”, concluzionează ea.
Așadar, cât timp ar trebui să alocăm meseriei de mamă cu normă întreagă? Cum am putea noi ca părinți să ne păstrăvim identitatea după ce aducem pe lume copii și avem grijă să nu le lipsească nimic atât din punct de vedere financiar, cât și emoțional? Există un echilibru în toate?
Surse foto: unsplash.com, pexels.com, pexels.com
Surse articol: businessinsider.com