Reprezentanții spitalului precizează că cel mic s-a prezentat la camera de gardă a unităţii sanitare cu simptome respiratorii, iar ulterior, în urma investigațiilor, s-a aflat că este infectat atât cu virusul gripal, cât și cu Covid-19 și VSR (virus sincițial respirator), potrivit News.ro.
Numărul pacienţilor cu afecţiuni respiratorii care se prezintă la Spitalul de Copii „Victor Gomoiu” din Capitală este în creştere, la fel şi numărul testelor efectuate pentru depistarea tipului de infecţie. Potrivit datelor din spital, numărul infecţiilor cu gripă este mai mare decât cel al infecţiilor Covid-19 şi cu virusul sinciţial respirator (VSR).
În Romania au aparut primele cazuri de flurona - infecție simultană cu gripă și Covid-19
România se confruntă simultan cu două crize medicale - de gripă și de coronavirus. Mai multe persoane au fost confirmate pozitiv pentru ambele afecțiuni, existând și un nume pentru astfel de cazuri - flurona. Deși nu este clar cât de periculoasă este această afecțiune, experții medicali spun că cei cu risc (personele în vârstă sau cele care au și alte probleme de sănătate) ar trebui să ia măsuri pentru a se proteja atât împotriva gripei, cât și a Covid-19.
Cătălin Apostolescu, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, a explicat, pentru Digi24, cât de greu sunt de tratat astfel de cazuri:
„La Matei Balș avem pacienți care prezintă toate combinațiile de virus posibile – Covid cu gripă, Covid cu adenovirus, covid cu virusul sincițial respirator. Nu e mirare foarte mare din acest punct de vedere. Nu s-au înregistrat cazuri atât de severe încât să pună în pericol viață pacienților
Medical, nu e nimic spectaculos, pacientul primește antivirale pentru fiecare situație în parte. Noi, medicii, am obosit de când spunem că recomandăm în continuare masca de fiecare dată când mergem în locuri aglomerate, să ne spălăm pe mâini, să evităm aglomerațiile inutile și pentru virusurile pentru care avem profilaxie, vaccinarea, să o folosim.
Oamenii să își aerisească camerele, deoarece așa scad concentrația de virus. Romanul, când e bolnav, sigilează ferestrele. Oamenii să se adreseze medicului de familie în 24 de ore de la debutul simptomelor. Apar infecții succesive cu diverse virusuri, sau apar suprainfecții bacteriene a unei infecții virale. Fiecare caz trebuie analizat în parte", spune medicul.
Fără îndoială, persoanele în vârstă, cei care suferă de alte boli și persoanele cu imunitate scăzută sunt cei mai afectați de flurona. Până în acest moment, două femei de peste 60 de ani au murit după ce au contractat și gripă, și Covid-19, în același timp. Prima dintre acestea era din Timiș și avea 65 de ani. Femeia avea multiple comorbidităţi și a stat internată în cadrul Spitalului Municipal Timişoara. Nu era vaccinată antigripal, însă, era vaccinată anti-Covid, dar nu și împotriva variantei Omicron.
Al doilea deces pus pe seama infecției flurona a avut loc la Iași, unde o femeie în vârstă de 74 de ani diagnosticată cu infecţia simultană cu virusul gripei sezoniere şi Covid-19, a decedat. Femeia nu era vaccinată, potrivit știrileprotv.ro.
Citește și:
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: digi24.ro, news.ro, stirileprotv.ro