Culinarby
Qbebe

8 rețete delicioase, care îți aduc toamna în farfurie

8 rețete delicioase, care îți aduc toamna în farfurie

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Putem să ne bucurăm din plin de legumele toamnei și dacă le vom pune în valoare în preparate gustoase și hrănitoare. Pentru un plus de inspirație, parcurgeți articolul de mai jos, în care veți întâlni câteva rețete care pot intra oricând în topul celor mai iubite feluri de mâncare ale familiilor voastre.

8 rețete delicioase, care îți aduc toamna în farfurie
Timp preparare Timp preparare:
1-2 ore
Familie Varsta:
Familie
Nivel dificultate Nivel dificultate:
mediu
Feluri de mancare Prezent in categoriile:
Feluri de mancare, Salate, Finger Food, La cuptor, La foc, Mancaruri gustoase, Tocanite de ciuperci, Toamna, Legume, Dovleac, Ciuperci, Mancaruri, Tocanite, Pranz, Salate de toamna, Gustoase
Ingrediente Ingrediente principale:
diverse legume, carne, produse lactate, ulei, faina, mirodenii

Brioșe-aperitiv, cu dovleac

Când nu mai știi ce să le pregătești celor dragi pentru gustări sau aperitive, orientează-te cu încredere spre brioșe. Acestea se prepară ușor, iar pentru toamnă poți alege o rețetă cu dovleac. În plus, astfel de brioșe sunt numai bune inclusiv pentru pachețelul pentru școală al celor mici.

Ingrediente pentru 12 Brioșe-aperitiv, cu dovleac

250 g dovleac
300 g făină
250 g brânză dulce
250 ml lapte degresat
2 ouă (de mărime medie)
1 ceapă (medie)
2 lingurițe ulei de măsline
2 lingurițe rozmarin proaspăt
1/4 linguriță sare
1 lingură semințe de dovleac
ulei
Timp de preparare: 45 de minute

Cum se prepară Brioșele-aperitiv, cu dovleac

Pasul 1: Cuptorul va fi încins la 180 de grade
Pasul 2: Vei lua niște forme speciale pentru copt brioșele și le vei unge cu puțin ulei
Pasul 3: Vei toca rozmarinul și ceapa
Pasul 4: Vei rade dovleacul
Pasul 5:Vei pune ceapa la călit, în ulei. Adaugă și rozmarinul. Vei lăsa ceapa să se rumenească aproximativ 5 minute
Pasul 6: Vei pune amestecul de ceapă și rozmarin într-un vas și peste ele vei pune dovleacul, făina și sarea.
Pasul 7: Într-un alt vas, vei pune brânza dulce, ouăle și laptele. Le vei amesteca bine
Pasul 8: Pune laolaltă amestecul de dovleac și cel de făină, obținând un aluat consistent
Pasul 9: Aluatul va fi distribuit în formele de brioșe. Le vei presăra cu semințele de dovleac
Pasul 10: Vei pune la cuptor brioșele pentru aproximativ 25 de minute

Briose cu dovleac si branza

Salată caldă cu dovleac, spanac și quinoa

Pentru zilele reci de toamnă ai nevoie de salate calde, care să-și furnizeze o parte din necesarul de vitamine, minerale și fibre. Varianta de mai jos este consistentă și va fi o încântare, grație combinației dintre gusturile proaspete ale dovleacului, spanacului și aromele deosebite ale condimentelor.

Ingrediente pentru 2 porții de Salată caldă cu dovleac, spanac și quinoa

2 căni de dovleac
2 mâini de baby spanac
1 cană de quinoa
1 lingură rozmarin
2 linguri ulei de măsline
2 căței de usturoi
2 căni de apă
opțional: 1 mână de migdale sau de alune, tocate
Timp de preparare: 35 de minute

Ingrediente pentru amestecul de condimente

1/2 linguriță sare de Himalaya
1/2 linguriță coriandru
1/2 linguriță piper negru
5 prafuri de scorțișoară
1 vârf de pudră de Chilly

Ingrediente pentru sosul salatei

1, 5 linguri zeamă de lămâie
1 lingură sos Tahini (un fel de pastă de susan)
3 linguri sos Tamari (sos de soia fără grâu)
1 lingură ulei de măsline

Cum se prepară Salata caldă cu dovleac, spanac și quinoa

Pasul 1: Curăță dovleacul și taie miezul în cuburi cu latura de 1 cm
Pasul 2: Combină toate condimentele
Pasul 3: După ce ai spălat quinoa, o vei pune quinoa la gătit: o vei pune într-o cratiță, peste ea vei turna 2 căni de apă. Odată ce aceasta începe să fiarbă, vei lăsa încet focul, vei pune capacul și o vei mai lăsa la foc mai mic pentru aproximativ 15 minute. Din când în când, vei verifica dacă a absorbit apa și dacă s-a înmuiat.Când este gata, o vei lăsa la răcit
Pasul 4: Vei toca usturoiul și rozmarinul
Pasul 5: Vei căli usturoiul în uleiul de măsline, adăugând și rozmarinul.Odată ce usturoiul începe să se rumenească, vei adăuga acolo și dovleacul.Vei amesteca permanent, având grijă să nu lipească
Pasul 6: Amestecă toate ingredientele pentru sosul salatei.
Pasul 7: După ce dovleacul va începe să se înmoaie, vei pune peste el și spanacul.Acoperă vasul respectiv cu un capac și mai lasă la foc mic, până când ambele legume se frăgezesc
Pasul 8: Pune quinoa într-un vas. Peste ea vei adăuga amestecul de dovleac și de spanac. Pune peste salată sosul și, dacă vrei, poți să o decorezi cu migdale sau cu nuci tocate.

Salata de dovleac, spanac, nuci, quinoa

Salată cu vinete, cu mix de orez, boabe și cereale

Toamna nu ar avea aceeași savoare fără mirosul vinetelor coapte. Dacă le vei combina și cu diverse cereale, vei obține un preparat inedit, care va fi inclusiv pe gustul amatorilor de arome orientale.

Ingrediente pentru 2-4 porții (ca fel principal)/6-8 porții (ca aperitiv) de Salată cu vinete, cu mix de orez și cereale

1 vânătă mare
1 cană orez brun
2 linguri orez integral boabe
1/4 cană linte
1/4 cană ulei de măsline
2 linguri stafide
3 linguri semințe de pin
zeama de la 1 lămâie
1/2 de coajă rasă de lămâie
1 cățel de usturoi
1/2 mentă tocată
1 linguriță de sare
piper
Timp de preparare: 1 oră-1 oră și 15 minute

Cum se prepară Salata cu vinete, cu mix de orez, boabe și cereale

Pasul 1: Orezul, lintea și ovăzul vor sta la înmuiat în apă peste noapte. Le vei scurge bine
Pasul 2: Toate acestea vor fi puse în 2 căni de apă, cu puțină sare, la fiert. Le vei lăsa la fiert până când se înmoaie
Pasul 3: Încinge cuptorul la 200 de grade
Pasul 4: Vânăta va fi curățată și tăiată felii subțiri
Pasul 5: Vei pune feliile de vânătă, într-un vas, vei turna peste ele 2 linguri de ulei de măsline și vei adăuga și sare (cam 1/2 linguriță), dar și piper
Pasul 6: Vei pune vinetele pe o foaie de hârtie de copt și le vei da la cuptor pentru aproximativ 20-30 de minute
Pasul 7: Vei pune stafidele să fiarbă pentru aproximativ 10 minute. Le vei strecura bine
Pasul 8: Vei rumeni semințele de pin într-o tigaie, cam 5-10 minute
Pasul 9: Vei combina semințele de pin, sare, restul de ulei de măsline, zeama de lămâie, coaja de lămâie, usturoiul tocat. Le vei amesteca bine
Pasul 10: Orezul, lintea și ovăzul vor fi puse într-un castron. Vei turna peste ele o parte din sos.
Pasul 11: Adaugă vinetele, stafidele, semințele de pin. Toarnă și restul de sos. Poți decora cu menta tocată.

Salata cu cereale, orez, vinete

Tocăniță de ciuperci

Ciupercile fac parte dintre cele mai hrănitoare legume, întrucât au în componență vitamine și minerale valoroase (de exemplu, vitamina B, potasiu, seleniu). Te poți bucura din plin de ele inclusiv în zilele reci de toamnă, delectându-te, alături de cei dragi, cu o rețetă de tocană aromată și foarte consistentă.

Ingrediente pentru 4-6 porții Tocăniță de ciuperci

1 kg de ciuperci proaspete, de mai multe feluri (de exemplu, champignon, hribi, bureți galbeni etc.)
1/4 cană unt topit
3 cepe (nu prea mari)
4 căței de usturoi
1/2 cană vin roșu
1 cană smântână
2 fire de ceapă verde
1 mână de cimbru proaspăt
sare și piper (după gust)
Timp de preparare: 30-40 de minute

Cum se prepară Tocănița de ciuperci

Pasul 1: Vei spăla ciupercile și le vei tăia codițele. Le vei tăia pe jumătate sau pe sferturi, în funcție de dimensiunea lor
Pasul 2: Vei toca usturoiul, cele două feluri ceapă, dar și cimbrul.
Pasul 3: Vei pune o tigaie mare la încins, cu untul. Vei da ceapa albă și usturoiul la gătit, până când se vor rumeni ușor
Pasul 4: Vei adăuga acolo și ciupercile, cu sare și piper. Le vei lăsa la gătit
Pasul 5: Când vei observa că încep să se înmoaie, vei turna peste ele vinul și smântâna.
Pasul 6: Odată ce se vor înmuia și mai mult, poți să adaugi peste ciuperci cimbrul tocat, ceapa verde și, dacă mai vrei, sare și piper. Mai lasă la foc până când sosul a devenit consistent, iar ciupercile sunt foarte fragede.

Tocanita de ciuperci

Tocană de dovleac și carne

Iubitorii de mâncăruri mai consistente, cu sos și multe legume, vor fi încântați după ce vor servi o tocană gătită după rețeta de mai jos. Este o variantă numai bună pentru toamnă, întrucât acum dovlecii sunt cei mai gustoși.

Ingrediente pentru 8 porții de Tocană de dovleac și carne

1 kg carne de vită (preferabil antricot)
1 cană de făină
3 căni cu bucăți de dovleac
1 cană cu morcovi (cubulețe)
1/4 cană ulei de cânepă
4 fâșii de bacon
1 cană și jumătate de ceapă (tocată)
1/4 linguriță cimbru uscat
3 căni vin roșu
3 căni supă de vită (preparată în prealabil)
3 tulpini de țelină de pețiol
2 căni de cartofi
sare și piper (după gust)
Timp de preparare: 1 oră- 1 oră și jumătate

Cum se prepară Tocana de dovleac și carne

Pasul 1: Carnea va fi tăiată cuburi și va fi dată cu făină, sare și cu piper.
Pasul 2: Vei pune uleiul la încins și vei pune carnea la rumenit. Alături de ea, vei adăuga baconul și cimbrul. Nu uita nici de ceapă. Vei lăsa la gătit până când ceapa devine transparentă și baconul ușor crocant. Adaugă treptat vinul roșu și supa de vită. Vei lăsa la foc mic până când carnea se va rumeni și se va forma un sos consistent
Pasul 3: În acest amestec vei adăuga și morcovul, cartofii, țelina, dovleacul. Vor sta pe foc până când legumele se vor înmuia bine (cam 20 de minute)

Tocanita de dovleac, linte, carne

Mâncărică de pui și mere

Pentru a le oferi celor dragi o experiență culinară nouă, asociază gustul dulce-acrișor al merelor cu frăgezimea cărnii de pui. Ca să te asiguri că vei obține un gust deosebit, caută mere cât mai organice, de calitate și  gătește într-un vas special pentru gătire lentă.

Ingrediente pentru 8 porții de Mâncărică de pui și mere

1 kg piept de pui
2 mere mari
300 de g cartofi roșii
1 cană de suc de mere sau de cidru de mere
1/4-1/2 linguriță semințe de chimen
3/4 linguriță cimbru uscat
4 morcovi (de mărime medie)
1 ceapă roșie (de mărime medie)
1 tulpină de țelină de pețiol
2 linguri ulei de măsline
1 lingură oțet de mere
1 frunză de dafin
1/2 linguriță sare
piper (după gust)
pătrunjel proaspăt
Timp de preparare: aproximativ 3 ore (pentru că se va folosi un vas special pentru gătire lentă)

Cum se prepară Mâncărica de pui și mere

Pasul 1: Merele vor fi curățate și tăiate cubulețe (cu latura de aproximativ 2 cm)
Pasul 2: Cartofii vor fi curățați și tăiați cubulețe
Pasul 3: Morcovii vor fi curățați și tăiați pe sferturi
Pasul 4: Ceapa va fi tăiată pe jumătate și feliată subțire
Pasul 5: Țelina va fi spălată și tăiată felii subțiri
Pasul 6: Pieptul de pui va fi spălat și tăiat cubulețe (cu latura de aproximativ 2, 5 cm)
Pasul 7: Semințele de chimen, sarea, piperul și cimbrul uscat vor fi amestecate bine.
Pasul 8: Legumele vor fi puse pe fundul unui „slowcooker" (oală pentru gătire lentă) și vor fi acoperite cu jumătate din amestecul de sare și mirodenii
Pasul 9: Puiul va fi călit în uleiul de măsline, până când se rumenește ușor. Va fi apoi transferat în „slowcooker" și vei adăuga peste el merele, foaia de dafin, oțetul de mere și sucul de mere/cidrul
Pasul 10: Lasă la gătit până când legumele și carnea sunt perfect pătrunse. Când vei servi mâncărica, adaugă și pătrunjel tocat pe deasupra.

Mancarica de pui si mere

„Ratatouille" cu vinete, dovlecei și roșii

La origine, „ratatouille" se referă la o tocană de legume, în care se regăsesc dovlecei, vinete și roșii, fiind specifică pentru zona de sud a Franței. Ca să profiți din plin de bogăția de gusturi ale toamnei, nu ezita să pregătești rețeta de mai jos, denumită astfel pentru că se bazează pe legumele regăsite în „ratatouille". Ea poate fi îndrăgită și de persoanele vegetariene și este oricând binevenită când vreți să mai luați o „pauză" de la carne.

Ingrediente pentru 4-6 porții de Ratatouille cu vinete, dovlecei și roșii

2 vinete (nu prea mari)
1 zucchini mare
1 dovlecel galben mare
1 ardei gras roșu
1/2 ceapă
2 căței de usturoi
cimbru proaspăt
400 g roșii tăiate cuburi (din conservă)
sare
Timp de preparare: 1 oră și 30 de minute

Cum se prepară Ratatouille cu vinete, dovlecei și roșii

Pasul 1: Încinge cuptorul la 200 de grade
Pasul 2: Vinetele și dovleceii vor fi feliați
Pasul 3: Ceapa și ardeiul gras vor fi tăiate cubulețe
Pasul 4: Usturoiul va fi tocat
Pasul 5: Vinetele feliate vor fi puse pe 2 straturi de prosoape de bucătărie, presărate cu sare. Le vei lăsa astfel pentru o aproximativ o oră, pentru ca sarea și apa să se absoarbă așa cum trebuie
Pasul 6: Vei pune într-un vas roșiile, usturoiul, ceapa și 1/2 linguriță de sare. Le vei amesteca bine
Pasul 7:Vei turna amestecul de roșii în vasul folosit pentru gătirea preparatului (unul termorezistent)
Pasul 8: În vas, vei așeza, alternativ, vinetele, dovleceii, ardeiul roșu, formând o spirală. Pe deasupra legumelor vei pune cimbrul tocat și 1/2 linguriță de sare.
Pasul 9: Vei da preparatul la cuptor pentru aproximativ 40 de minute

Spirala de rosii, dovlecei, vinete, cu sos de rosii

Tocăniță cu carne de vită

Toamna este anotimpul în care începem să tânjim după feluri de mâncare mai consistente, care să ne și încălzească. Printre ele se numără și tocănițele. De exemplu, poți să pregătești oricând o variantă mai „clasică", încântătoare tocmai prin simplitatea ingredientelor ce o compun.

Ingrediente pentru 6-8 porții de Tocăniță cu carne de vită

1, 4 kg carne de vită (preferabil antricot, pentru a fi mai fraged)
2 linguri ulei de măsline
1 ceapă (nu foarte mare)
4 căni supă de vită (preparată în prealabil)
3 căței de usturoi
3 foi de dafin
2 linguri de pastă de tomate
3 tulpini de țelină de pețiol
1 fenicul
1/4 linguriță pudră de cuișoare
1/2 linguriță pudră de ghimbir
300 ml vin roșu
6-8 cartofi de mărime medie
12-15 morcovi baby
2 linguri cimbru proaspăt, tocat
2 linguri pătrunjel tocat
sare și piper
Timp de preparare: 2 ore- 2 ore și 15 minute

Cum se prepară Tocănița cu carne de vită

Pasul 1: Carnea va fi tăiată cubulețe, în funcție de dimensiunea dorită
Pasul 2: Ocupă-te de legume: Vei toca usturoiul și ceapa. Vei tăia cubulețe țelina, cartofii și feniculul. Morcovii vor fi tăiați pe jumătate
Pasul 3: Vei pune uleiul de măsline în două locuri: 1 lingură într-o cratiță, în care vei face tocănița, iar alta într-o tigaie. Ambele vase vor fi puse pe foc
Pasul 4: Carnea va fi împărțită în mod egal pentru a fi pusă în ambele vase. O vei pune să se rumenească.
Pasul 5: După ce porția care a fost pusă în tigaie s-a rumenit, o vei combina cu aceea din cratiță și vei continua să lași la gătit, la foc mic
Pasul 6: Peste carne vei pune și ceapa, lăsând-o să se gătească până când devine transparentă (cam 5-7 minute).
Pasul 7: Peste carne și peste ceapă vei turna supa de vită și vei amesteca bine, nelăsând să se lipească
Pasul 8: Pe măsură ce carnea se înmoaie, vei adăuga usturoiul și foile de dafin.
Pasul 9: Vei adăuga și pasta de tomate.Vei continua să lași pe foc până când cantitatea de supă se reduce cu 1/3, iar pasta de tomate se absoarbe complet (cam 20 de minute).
Pasul 10: După aceea poți să adaugi peste carne bucățile de țelină și de fenicul
Pasul 11: Lasă la gătit, la foc mic, până când legumele se înmoaie, având grijă ca vasul să fie descoperit. Odată ce supa a fost complet absorbită, adaugă usturoiul, mirodeniile și vinul. Mai amestecă ușor
Pasul 12: După aproximativ 20 de minute poți să pui peste carne morcovii și cartofii. Vei reduce treptat focul
Pasul 13: Când sesizezi că legumele s-au înmuiat bine, iar carnea este perfect pătrunsă, poți să adaugi și verdeața. Vei mai acoperi vasul și vei mai lăsa la foc pentru alte aproximativ 20 de minute, neuitând să adaugi sare și piper. Numai după ce legumele și carnea sunt perfect gătite vei ști că tocănița este gata.

Tocanita cu legume si carne

Surse:
www.foodlion.com, www.paleoleap.com, www.relish.com,www.tasteofhome.com, www.thegreatfull.com, www.thehungrymouse.com, www.weightwatchers.com

 

Articolul urmator
Ciuperci porcini: ce rețete delicioase poți pregăti din ele
Ciuperci porcini: ce rețete delicioase poți pregăti din ele

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (2)

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce nu contează dacă un copil mănâncă tot din farfurie? Răspunde nutriționistul
    De ce nu contează dacă un copil mănâncă tot din farfurie? Răspunde nutriționistul

    Fie că este vorba despre obișnuința pe care o ai și tu din copilărie, fie că este vorba despre teama că micuțul tău nu mănâncă suficient, de multe ori poți ajunge să...

    „Nu lăsa rușinea în farfurie!” De ce nu trebuie să-ți forțezi copilul să termine tot de mâncat
    „Nu lăsa rușinea în farfurie!” De ce nu trebuie să-ți forțezi copilul să termine tot de mâncat

    Un copil sănătos nu este cel care termină tot din farfurie, ci este copilul care știe când nu mai poate și se oprește din mâncat. Forțarea micuților să mănânce...

    Iuliana Tudor este extrem de mândră de familia ei. Fiul și soțul îi aduc bucuria și împlinirea la care orice femeie visează
    Iuliana Tudor este extrem de mândră de familia ei. Fiul și soțul îi aduc bucuria și împlinirea la care orice femeie visează

    Și-a început cariera în televiziune acum mai bine de 20 de ani, ajungând cunoscută atât pentru că a coordonat producții precum Teledonurile TVR, Gala TVR 50 sau...

    Cioburile aduc noroc: mit sau adevăr
    Cioburile aduc noroc: mit sau adevăr

    Încercând să dea semnificații obiectelor, fenomenelor, unor evenimente din viața de zi cu zi, oamenii construiesc diverse mituri, printre care și cele care fac referire la...

    Condimente care înlocuiesc sarea: alternative delicioase
    Condimente care înlocuiesc sarea: alternative delicioase

    Sarea reprezintă unul dintre cele mai utilizate ingrediente în bucătăriile din lumea întreagă. Stimulează papilele gustative și activează gusturile ce cresc apetitul, dar...

    Fructe de mare congelate la tigaie: rețete care te vor duce cu gândul la vacanță
    Fructe de mare congelate la tigaie: rețete care te vor duce cu gândul la vacanță

    Cu siguranță știți că fructele de mare sunt delicioase și, de multe ori, o alegere minunată pentru cină. Dar ce se întâmplă atunci când nu aveți timp să mergeți...

    5 rețete cu varză care te ajută să slăbesti
    5 rețete cu varză care te ajută să slăbesti

    Mai sunt două luni până la Revelion și cu siguranță multe dintre noi ne dorim să scăpăm de kilogramele acumulate pentru a întâmpina noul an cu o siluetă de...

    Cele mai bune fructe de toamnă pentru toată familia
    Cele mai bune fructe de toamnă pentru toată familia

    Pe măsură ce anotimpurile se schimbă la fel se întâmplă și cu produsele proaspete disponibile. Toamna ne oferă o gamă de produse proaspete și frumoase, iar acesta este un...

    © 2024 Qbebe