Rugăciunea începutului de an școlar

Rugăciunea începutului de an școlar

Mariana Voinea

Începutul anului școlar vine cu emoții, gânduri bune, speranțe de viitor. O rugăciune simplă, rostită de un suflețel mic va marca acest moment așa cum se cuvine.

Începutul oricărui an școlar marchează un moment foarte important pentru părinți, elevi și profesori. Știm cu toții că începuturile sunt mereu grele, de aceea o rugăciune poate ajuta copiii să depășească emoțiile care îi copleșesc de-a dreptul atunci când pășesc pentru prima dată sau din nou pe băncile școlii.

În toate școlile din țară, momentul începutului de an școlar este marcat de discursurile directorilor, diriginților, învățătorilor, care le urează școlarilor Bun venit și Mult succes în noul an școlar. Din acest moment emoționant nu lipsesc rugăciunile preoților care se înalță către cer, în cele câteva zeci de minute cât durează toată festivitatea.

Mica slujbă și rugăciunile rostite pe scena școlilor sau în amfiteatre fac referire la protecția divină care se revarsă asupra copiilor, dascălilor și părinților. Astfel, copiii sunt mult mai încrezători și au curajul să pășească cu dreptul și cu încredere în noul an școlar. Ascultând rugăciunile citite de preoți, părinții privesc cu încredere spre sistemul educațional, iar cadrele didactice primesc puterea de a a modela mințile crude și în formare.

De ce copilul tău are nevoie să spună în fiecare seară rugăciunea Îngerașul

În biserici, ultima duminică de vacanță înseamnă și înălțarea rugăciunilor pentru școlari. Dacă atât de multă lume se roagă pentru binele elevilor, și ei pot înălța o scurtă rugăciune pentru a marca începutul unui nou an plin de noi informații, de teste, de bucurii și dezamăgiri.

fata care se roaga cu mana pe carte de rugaciuni

Seara, după ce și-au făcut ghiozdănelul și s-au spălat, înainte de a merge la culcare pot citi o mică rugăciune pe cont propriu sau împreună cu părinții. Glasurile lor pure și inocente ajung imediat la urechile divinității care îi binecuvântează.

Rugăciuni de seară pentru copii: ce vor rosti micuții în acest ritual

Cei mici se pot ruga atât pentru reușitele pe plan educațional, cât și pentru sănătatea lor, a părinților și a cadrelor didactice. Dragi părinți, le puteți propune copiilor următoarea rugăciune înainte de a păși din nou pe băncile școlii:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-mi să treacă cu bine acest nou an şcolar ce se începe în această zi. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-ne cugetele să învăţăm ceea ce trebuie, ca să fim bine pregătiţi pentru viaţa care ne aşteaptă. Tu ştii ce e bine şi ce e rău. În mâinile Tale sunt vieţile noastre. Crezând că ne este de folos să ieşim încununaţi cu cunoştinţe din această şcoală, Te rugăm să arăţi şi de această dată puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu ne iubeşti şi ştii ce ne este cu adevărat de folos. Doamne, ajută-ne pe noi să nu căutăm slava lumească, ce este degrab trecătoare, ci să căutăm vieţuirea curată şi sfântă, ca să dobândesc Împărăţia cerurilor. Vieţile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câştiga bunătăţile vremelnice, de nu le vom dobândi şi pe cele veşnice? Ce folos vom avea de ne vom lăuda în lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bineplăcute Ţie? Ajută-ne, Dumnezeule, că numai la Tine să căutăm împlinirea noastră şi să preaslăvim în vecii vecilor Numele Tău cel Sfânt, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Cu un puternic impact asupra încrederii de sine a celui mic, rugăciunea se poate citi seara înainte de culcare sau dimineața înainte de a pleca la școală. Deși se recomanda a fi citită la început de an școlar, se poate citi oricând, împreună cu părinții sau frații, ori în intimitatea propriei camere. 

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: a1.rodoxologia.ro

Articolul urmator
Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public ca la festivitățile de premiere de la noi
Nicăieri în lume elevii nu sunt apreciați sau umiliți în mod public ca la festivitățile de premiere de la noi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Pe 17 decembrie este sărbătorit Sfântul Daniel ! Rugăciunea care protejează casa, familia și pe cei plecați în străinătate
    Pe 17 decembrie este sărbătorit Sfântul Daniel ! Rugăciunea care protejează casa, familia și pe cei plecați în străinătate

    Sâmbătă, pe 17 decembrie, își pot sărbători onomastica toți cei care poartă numele Daniel, Daniela, Dan sau Dana. Această zi este cea în care este sărbătorit...

    Calendarul anului școlar 2023-2024, lansat în dezbatere de Ministerul Educației
    Calendarul anului școlar 2023-2024, lansat în dezbatere de Ministerul Educației

    Ministerul Educaţiei a publicat proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar 2023 - 2024. Conform calendarului, școala ar începe pe 11 septembrie 2023 și ar urma...

    Rugăciunea soților unul pentru altul. De ce trebuie să se roage soții unul pentru celălalt
    Rugăciunea soților unul pentru altul. De ce trebuie să se roage soții unul pentru celălalt

    Rugăciunea în cuplu este o formă de demonstrare a iubirii și respectului reciproc al partenerilor. Cei care cu adevărat cred sunt ajutați de Divinitate să depășească...

    Calendarul școlar 2022-2023. Dispar semestrele și tezele obligatorii
    Calendarul școlar 2022-2023. Dispar semestrele și tezele obligatorii

    Pe 5 septembrie începe școala, așa că ne-am gândit să trecem în revistă principalele modificări pentru elevi și profesori în primul an școlar...

    Țara cu cea mai mare rată de abandon școlar din Europa: România! De ce renunță copiii la școală
    Țara cu cea mai mare rată de abandon școlar din Europa: România! De ce renunță copiii la școală

    România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata de părăsire timpurie a școlii. Datele Eurostat pentru anul 2021 arată în 2019, rata...

    An școlar pe module. Cum se va calcula media finală?
    An școlar pe module. Cum se va calcula media finală?

    Noul an școlar va fi structurat pe module în loc de semestre, iar media generală anuală va fi una cu două zecimale, ca până acum, dar se rotunjește în funcție de a...

    An școlar cu 5 module. Cum se calculează mediile elevilor? Explicații detaliate de la Ministerul Educației
    An școlar cu 5 module. Cum se calculează mediile elevilor? Explicații detaliate de la Ministerul Educației

    Sorin Ion, secretarul de stat din Ministerul Educației, a explicat în detaliu și cu exemple cum se va calcula media elevilor în noua structură a anului școlar 2022-2023,...

    Copiii nu mai au vacanță de Paște în anul școlar 2023-2024. Când vor beneficia de zilele libere
    Copiii nu mai au vacanță de Paște în anul școlar 2023-2024. Când vor beneficia de zilele libere

    La finalul lunii ianuarie, Ministerul Educației a lansat dezbaterea publică referitor la structura anului școlar 2023-2024. Se menține structura pe module, vacanța din perioada...

    © 2024 Qbebe