Pedepsele copiilor - ce sunt și cum funcționează?
Putem vorbi de pedeapsă atunci când copilul tău primește o consecință negativă pentru încălcarea unei reguli cunoscute de conduită sau atunci când nu se comportă corespunzător; reprezintă o modalitate de a transmite copilului faptul că al său comportament este inacceptabil. De exemplu, copilul poate refuza să își facă curățenie în dormitor; pedeapsa sau consecințele negative ale acțiunii sale pot să fie că nu i se permite să vizioneze emisiunea tv preferată până când face curățenie.
Pedepsele fizice nu învață copiii să se comporte corespunzător și îi pot afecta; în plus, în familiile în care părinții ridică vocea, amenință și pedepsesc copiii, aceștia ajung să se comporte în moduri provocatoare, după cum urmează: copilul învață că este acceptabil să lovești pe cineva când ești furios, copilul poate fi rănit fizic efectiv, copilul ajunge să se teamă de părinte/părinți și să evite să fie prins cu o faptă inacceptabilă, pedeapsa fizică îi recompensează (acțiunea negativă este mai bună decât niciun fel de atenție).
Pedeapsa nu presupune neapărat o intervenție fizică. Pedeapsa în sine nu funcționează cu adevărat, ci doar îi învață pe copii ce nu trebuie să facă; nici nu îi îndrumă, prin urmare nu le schimbă comportamentul și poate avea multe consecințe negative. Pentru a funcționa, este esențial să existe un echilibru între laudă și recompensă; acestea îi învață pe cei mici ce să facă și cum să se comporte. Atunci când sunt lăudați pentru un comportament pozitiv, sunt șanse mari să își dorească să continue, dar și că nu va fi nevoie să apelezi la consecințe negative sau pedepse.
Cel mai important aspect de subliniat, copilul necesită un mediu plăcut și iubitor de familie în care să crească și să se dezvolte; prin urmare o îndrumare din partea ta și comunicarea așteptărilor constituie pașii fundamentali, alături de o ascultare și comunicare constantă.
Sfatul specialistului
Doamna Monica Bolocan, Psiholog clinician și educational, practician acreditat TRIPLE P (Positive Parenting Program), 0740 20.40.20, www.psiholog-pentru-copii.ro:
"Metodele de disciplinare aplicate pentru un comportament neadecvat al unui copil pot fi grupate în două mari categorii: "a lua" și "a impune / a cere". Fie retragem din beneficiile pe care le oferim copilului (atenție, timp liber, activități distractive, jucării, gadget-uri), fie îi cerem ferm să facă ceva pentru a "repara" situația creată (spre exemplu, unui copil care creează dezordine în accesele sale de furie, îi va fi solicitat, după ce se liniștește, să așeze toate lucrurile la locul lor).
În general, toate metodele de disciplinare au la bază principiul condiționarii operante: toate organismele acordă atenție consecințelor (sau efectelor) acțiunilor lor; acțiunile urmate de consecințe plăcute sunt mult mai probabil să reapară; acțiunile urmate de consecințe neplăcute sunt mai puțin probabil să reapară. Organismul "operează" asupra mediului, observă consecințele comportamentului sau își încorporează aceste consecințe în deciziile privind viitorul comportament.
Astfel, și în disciplinarea copiilor, orice comportament nepotrivit trebuie "sancționat" prin crearea unei stări de disconfort consecutivă acelui comportament pentru a scădea șansa repetării sale în viitor. Dacă prin comportamentul - problemă copilul obține ceea ce își dorește, cu siguranță acel comportament se va repeta. Întărirea pozitivă poate fi și atunci când copilul reușește să evite să facă ceva ce trebuie să facă dar nu are chef. Spre exemplu, un copil face o criză de afect atunci când i se cere să meargă la culcare în timp ce el se uită la desene animate și, în cele din urmă, părinții cedează și îl mai lasă să stea o vreme la televizor. Cu siguranță că acel copil va apela la o criză de nervi ori de câte ori va dori să evite ceva. În același timp însă, este important ca toate comportamentele potrivite să primească o recompensă imediată, asigurându-ne astfel că se vor repetă în viitor. Ceea ce este important de reținut este că nu este suficient să aplicăm doar pedepse, ci, în același timp, trebuie să și recompensăm comportamentul pe care ni-l dorim. Unui copil mic (până în 6 - 7 ani) trebuie să îi spunem atât ce să nu facă dar și ce să facă în schimb, recompensând doar comportamentul adecvat. De aceea, modelarea comportamentală și jocul de rol sunt metode foarte bune de disciplinare la vârsta preșcolară și chiar școlară mică.
În aplicarea penalizărilor, în primul rând este important ca acestea să fie adaptate la nivelul de dezvoltare și capacitatea de înțelegere a copilului. Este foarte frustrant pentru un copil să nu înțeleagă de ce este pedepsit sau să se aștepte de la el să facă ceea ce încă nu poate! În plus, cu cât copilul este mai mic, cu atât consecințele disciplinare trebuie să fie cât mai strâns legate de comportamentul problematic și să fie bazate pe principiul "aici și acum". Cu alte cuvinte, penalizarea comportamentului problemă trebuie făcută pe loc și nu amânată pentru o dată ulterioară, când nu va mai avea nicio relevanță pentru copilul mic, a cărui capacitate de proiecție în timp este foarte limitată. Iată câteva sugestii de metode de disciplinare în funcție de vârstă:
• Pentru bebeluși (0 - 1 an) nu se aplică nicio metodă de disciplinare. În perioada de formare a atașamentului (primul an de viață) copilul trebuie să se simtă securizat nu numai fizic, cât și emoțional. Bebelușul nu trebuie lăsat să plângă până obosește mergând pe principiul că "nu trebuie răsfățat". Totodată, copilul foarte mic nu are abilități de autoreglare emoțională dezvoltate, cu alte cuvinte nu reușește să se liniștească singur și are nevoie de ajutorul adultului pentru a-și recăpăta echilibrul emoțional (prin legănat, mângâiat, luat în brațe, stimulat senzorial etc). Treptat, copilul va învăța singur să facă acest lucru.
• Între 1 și 3 ani funcționează foarte bine distragerea atenției. De asemenea, trebuie oferită o alternativă de joacă sau explorare care să satisfacă nevoia de cunoaștere și experimentare ce a generat comportamentul nepotrivit. Spre exemplu, dacă un copil vrea să tragă de fața de masă pentru a observa vesela care cade cu zgomot asurzitor, bucuros fiind de efectul pe care el însuși îl produce asupra lumii înconjurătoare, i se va oferi copilului oportunitatea de a face același lucru dar în condiții acceptabile (exemplu: să tragă de o păturică pe care am așezat jucării zornăitoare). Explicațiile interminabile despre ce este bine și ce nu este bine au ecou redus la această vârstă având în vedere că, din punct de vedere cognitiv, copilul are o înțelegere minimală a relației cauză-efect. În plus, abia după 2 ani și jumătate se formează conștiința de sine, adică micuțul începe să își dea seama că prin modul său de a acționa are un impact direct asupra lumii înconjurătoare, că este un factor activ și nu unul pasiv. În plus, menținerea unor rutine zilnice clare (ora de masă, ora de băiță, ora de culcare etc.) va duce, în timp, prin internalizare, la un stil disciplinat de viață.
• După vârsta de 3 ani începem să formulăm verbal reguli clare și să aplicăm așa-numitele consecințe logice sau naturale întrucât abilitățile cognitive si de limbaj ale copilului permit înțelegerea corectă a relației cauză-efect precum și înțelegerea unor explicații elaborate. Adică: nu te speli pe mâini, nu poți mânca sau nu te poți juca (pentru că ai microbi pe mâini). Nu strângi jucăriile de pe jos, ele dispar. Nu vrei să vii la culcare, rămâi singur (fără televizor!) - mami și tati se culcă pentru că este târziu. Evident, toate aceste consecințe trebuie aplicate calm, consecvent, și - în același timp - să fie lăudat imediat comportamentul copilului de a se conforma. În plus, modelarea unui comportament este de foarte mare ajutor (adică micuțul este pus efectiv să reproducă un comportament dezirabil în locul unuia indezirabil).
• După vârsta de 6-7 ani ne putem permite să avem discuții mai elaborate cu copilul pe tema comportamentelor-problemă: de ce s-a comportat așa, care au fost urmările, ce altceva ar fi putut să facă etc. În plus, recompensele și penalizările pot fi setate pe un interval mai lung de timp (exemplu: pentru că te-ai culcat în fiecare seară la timp, la finalul săptămânii mergem în parcul de distracții).
În plus, este important să reținem următoarele:
Poziția adultului în a-și formula cerințele trebuie să fie cât mai clară și mai fermă, prin urmare este de preferat să nu folosim formula "dacă faci ... atunci primești ....", ci mai degrabă formula "faci ... și apoi primești ....", fără a intra în negocieri.
Ca regulă generală, este de preferat să nu fie folosite drept "pedepse" activitățile de învățare. Spre exemplu, este greșit să îi spunem copilului că va avea de făcut lecții toată ziua pentru că s-a comportat neadecvat. Dacă procedați astfel, activitatea de învățare va căpăta conotații negative, de penalizare, și, în consecință, copilul o va disprețui și evita.
Păstrați-vă poziția fermă pe care trebuie să o aveți întotdeauna ca părinte în relația cu copilul în ceea ce privește regulile importante de comportament. Când intrați cu copilul în discuții și negocieri interminabile despre "de ce trebuie" să se comporte adecvat în situații despre care ați mai discutat deja, tocmai i-ați dat mai multă putere. Copilul va rămâne cu percepția că sunteți dispus să faceți compromisuri. Atunci când copilul vă provoacă într-o luptă de putere repetând un comportament despre care știe deja că vă enervează, pur și simplu spuneți-i calm și ferm ce așteptați de la el să facă și, dacă nu se supune, aplicați consecința pe care ați stabilit-o deja. Calmul, fermitatea și consecvența sunt elemente-cheie.
Renunțați la ideea de a oferi "a doua șansă" sau de a negocia atunci când, în mod evident, copilul vă provoacă. Comportamentele de tip agresivitate verbală sau fizică, răutate, distrugere, lipsă de respect, obrăznicie sau impertinență nu se negociază niciodată și trebuie penalizate ferm pe loc!
Intăriți comportamentele adecvate, petreceți timp de calitate cu copilul și vorbiți cu el în mod regulat. Remarcați și apreciați comportamentele adecvate imediat ce acestea se produc. Un simplu "mulțumesc" sau exprimarea sentimentelor pozitive pe care le aveți ("mă bucur foarte mult că ...") sunt suficiente. Folosiți orice ocazie pentru a-i arăta copilului că îl iubiți și îl apreciați necondiționat. Este bine să faceți acest lucru în perioadele de calm, când copilul se comportă "normal". Acordarea unui timp special în fiecare zi este o metodă care și-a dovedit eficiența în construirea unei relații pozitive cu copiii. De asemenea, stați de vorba periodic cu copilul și exprimați-vă reciproc așteptările. Comunicarea clară și deschisă este baza oricărei relații.
Mulțumim doamnei Monica Bolocan pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.
Urmareste-ne pe Google News
