Nu mai spune copilului „Ai grijă!” Iată ce trebuie să spui, de fapt, conform unui expert în parenting

Nu mai spune copilului „Ai grijă!” Iată ce trebuie să spui, de fapt, conform unui expert în parenting

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Printre provocările din viața de părinte se regăsesc și momentele în care vezi că micuțul tău se află în situații de risc. Când îl vezi că este în pericol, de cele mai multe ori primul impuls este să-i spui să aibă grijă, să fie atent. Experții în parenting spun însă că nu este cea mai bună soluție ci, dimpotrivă, îi poate crea copilului mai multă anxietate și îl poate determina să îi fie teamă să-și asume diverse riscuri. Descoperă cum ar trebui să acționezi în cazul în care sesizezi că acesta nu este în siguranță!

De ce nu se recomandă să îi spui copilului „Ai grijă!”

Ori de câte ori vezi că micuțul tău este într-o situație ce presupune riscuri, tot ce îți dorești este să-l protejezi. În acest context, unul dintre primele demersuri pe care le faci este să-i atragi atenția spunându-i: „Ai grijă!”. Cu toate acestea, experții în parenting vin cu următorul avertisment: cu cât copilul va auzi mai des că trebuie să aibă grijă, cu atât mai mult nu va învăța cum să-și asume riscuri și nici nu va învăța din greșeli. Practic, dacă nu își va asuma niciodată riscuri, va începe să îi fie teamă că va comite greșeli, că va eșua, ceea ce îi va fi dăunător și pe viitor, în viața de adult.

De asemenea, un copil care aude adesea de la părinți cuvintele „Ai grijă!” în timp ce el desfășoară o activitate care îi face plăcere, îi poate transmite următorul mesaj: există pericole ascunse, care pot fi observate doar de adulți și, mai mult decât atât, va avea impresia că nu ai încredere în el. Nu este de mirare că va începe să nu mai aibă încredere în sine și va fi cuprins de stări de anxietate într-o situație ce implică și riscuri. 

Un studiu a ajuns la concluzia că părinții care își încurajează copiii să-și asume și riscuri, să-și depășească limitele, îi vor ține departe pe aceștia de tulburări ce implică anxietate. Studiul a analizat 312 familii din Australia și din Olanda, ce aveau copii preșcolari. Rezultatele au arătat că acei părinți ce reușeau să-i stimuleze să-și depășească limitele îi protejau de apariția stărilor de anxietate persistente. Printre metodele utile în acest scop se numărau faptul că le permiteau să se implice și în jocuri ce implicau un anumit risc sau că îi lăsau să piardă în cadrul unei activități ludice. Procedând astfel, părinții îi ajutau pe copii să se adapteze și situațiilor cu care nu erau familiarizați, să-și asume riscuri și să aibă încredere în forțele proprii când se implicau într-o activitate nouă. 

Alte motive pentru care nu ar trebui să îi spui tot timpul copilului „Ai grijă!” au fost aduse în prim-plan și de un cunoscut fizioterapeut pentru copii și adolescenți din Australia. Este vorba despre Nicole, fizioterapeut și mamă a doi copii, care într-o postare de pe o rețea de socializare a explicat de ce nu este indicat să utilizezi mereu aceste cuvinte în fața copilului tău:

„Să îi spui „Ai grijă” unui copil este lipsit de sens. Vreau să spun că aceste cuvinte l-ar putea face să se oprească, dar ar putea și să le ignore și nu îl vor ajuta să înțeleagă de ce sau cum ar trebui să se miște pentru a fi în siguranță

Aceste cuvinte nu sunt suficient de specifice și cei mai mulți copii se vor afla în oricare dintre aceste situații: a) se vor speria, nu vor înțelege despre ce este vorba și vor evita tot ceea ce implică un risc (ceea ce nu este binevenit pentru dezvoltarea lor); b) copilul te va ignora complet și poate ajunge în situația în care se va răni.”

fizioterapeutul-australian-Nicole-fericita-alaturi-de-cei-doi-copii-ai-ei

Sursă poză: instagram.com/nicole_kidsphysio/

Ce să îi spui copilului în loc de „Ai grijă!”

Odată ce vei evita să recurgi la cuvintele „Ai grijă!”, vei putea să te folosești de alte formule menite să atragă atenția copilului asupra corpului său, asupra a ceea ce simte, asupra mediului în care se află, a potențialelor riscuri de acolo. Esențial va fi, așa cum îndeamnă și fizioterapeutul australian Nicole, ca vorbele pe care copilul le va auzi de la tine să fie la obiect și să fie cât mai pe înțelesul său. Din acest punct de vedere, în postarea de pe Instagram menționată anterior, Nicole vine cu următoarele sugestii:

  • Pentru a-l determina pe copil să se concentreze asupra corpului său- Ai putea să-i adresezi cuvinte precum: „picioare puternice”,  „mâini puternice”, „încet” etc.
  • Pentru a-l ajuta să se concentreze asupra mediului în care se află și asupra eventualelor riscuri- Îl vei ajuta pe copil dacă îi vei spune, de exemplu, „Poți să auzi”, „Poți vedea”, „Simți că” etc.
  • Pentru a-i demonstra că ești alături de el- Copilul va avea mai multă încredere în forțele proprii dacă va simți că are pe cine să se bazeze: „Sunt aici dacă ai nevoie de ajutor”

fetita-care-incearca-sa-se-suie-pe-barele-unui-perete-dintr-un-parc-sau-loc-de-joaca

Nu în ultimul rând, poți să înlocuiești „Ai grijă!” cu acele cuvinte care să-l stimuleze pe copilul tău să găsească soluții pentru a rezolva probleme. Un expert din cadrul „BackwoodsMama.com” propune ca un copil să audă din partea părinților cuvinte precum sunt și cele de mai jos:

  • „Amintește-ți că...” (bețele sunt ascuțite, sora ta este lângă tine, pietrele sunt grele etc.)
  • „Vezi că...” (paharul este plin, pietrele sunt alunecoase etc.)
  • „Care este planul tău/ Ce vrei să faci...” (dacă vei urca în copac și vei avea și bățul acela lung)
  • „Încearcă să-ți folosești...” (mâinile, picioarele etc.)
  • „Cum...te vei da jos, vei urca, vei ajunge acolo”
  • Bețele/pietrele au nevoie de spațiu”
  • „Nu te grăbi”

Surse: backwoodsmama.com, dailymail.co.uk, instagram.com, mq.edu.au, purewow.com 

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Dacă spui aceste fraze copilului tău, ești un bully!
Dacă spui aceste fraze copilului tău, ești un bully!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sunt expert în parenting și îți ofer 6 sfaturi simple pentru un bebeluș fără mofturi la mâncare
    Sunt expert în parenting și îți ofer 6 sfaturi simple pentru un bebeluș fără mofturi la mâncare

    Printre marile provocări prin care treci în primul an de viață al copilului tău se numără și familiarizarea acestuia cu diverse alimente. În aceste condiții, poți fi de...

    De ce se trezește copilul imediat ce adoarme părintele? Explicația unui expert în somnul la cei mici
    De ce se trezește copilul imediat ce adoarme părintele? Explicația unui expert în somnul la cei mici

    Somnul copiilor este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă părinții. Cu siguranță, nu de puține ori ți s-a întâmplat că după ce ai reușit să...

    Soluția unui expert pentru copiii care se trezesc în timpul nopții
    Soluția unui expert pentru copiii care se trezesc în timpul nopții

    Odată ce devii mamă, știi cât de important este un somn odihnitor pentru ca micuțul tău să se dezvolte armonios. În special copiii aflați în primul an de viață au...

    Co-parenting felin: două mame pisicuțe au grijă împreună de puii lor
    Co-parenting felin: două mame pisicuțe au grijă împreună de puii lor

    Oricât de haotice și obositoare ar fi rețelele de socializare, există un lucru cu care majoritatea oamenilor sunt de acord: internetul a fost creat pentru pisici. Un exemplu? Aceste...

    Un ghiozdan greu afectează dezvoltarea copilului? Iată ce spune un chirurg ortoped
    Un ghiozdan greu afectează dezvoltarea copilului? Iată ce spune un chirurg ortoped

    Una dintre cele mai importante preocupări legate de pregătirea copilului tău pentru școală este să-i asiguri un ghiozdan care să nu-i provoace disconfort și care să-l ajute să-și...

    Sfaturi de parenting de la un terapeut specializat în probleme de atașament: 5 lucruri pe care NU trebuie să i le faci copilului
    Sfaturi de parenting de la un terapeut specializat în probleme de atașament: 5 lucruri pe care NU trebuie să i le faci copilului

    Știm deja că TikTok-ul poate fi o platformă cu ajutorul căreia putem primi sfaturi utile de la specialiști din diferite domenii. De data aceasta este vorba despre un psihoterapeut...

    Sfaturi de parenting de la o mamă de 6 adolescenți: „A fi prezent în fiecare moment al vieții lor este cel mai bun sfat de parenting”
    Sfaturi de parenting de la o mamă de 6 adolescenți: „A fi prezent în fiecare moment al vieții lor este cel mai bun sfat de parenting”

    Nu e întotdeauna ușor să fii părinte de adolescent, dar asta nu înseamnă că nu e extrem de frumos. Care este cel mai prețios sfat pe care îl poate da o mamă care are...

    Legea prevenirii separării copilului de familie a pus românii pe jar! Ce prevede, de fapt și ce trebuie să știe părinții
    Legea prevenirii separării copilului de familie a pus românii pe jar! Ce prevede, de fapt și ce trebuie să știe părinții

    Proiectul de lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie a fost adoptat de Camera Deputaților cu 222 de voturi pentru, 48 contra și două...

    © 2024 Qbebe